Psihanaliza fenomenelor religioase

posedă deja soluţia: de fapt, nu s-a pierdut nimic
din vasta experienţa imemorială a umanităţii;
toate situaţiile imaginabile şi toate soluţiile posibile
par să fie prevăzute de inconştientul colectiv. Nu
aveţi decît să observaţi cu grijă "mesajul" transmis
de inconştient şi să-1 «descifraţi»: analiza vă ajută
să citiţi corect asemenea mesaje..." 72 .
La drept vorbind, optimismul lui Jung în privinţa
ajutorului ancestral, spiritual, pe care ni-1 oferă
inconştientul colectiv nu are o bază reala Mai întîi,
pentru că acest faimos "inconştient colectiv" nu
repiezintă o entitate autonomă, aşa cum îi place
adeseori lui Jung să creadă. El înglobează, mai
degrabă ca noţi-un»\ o seiie de procese din sfera
psihicului şi a psiho-somaticu-lui care l-au
determinat pe însuşi Jung să afirme că arhetipurile,
conţinuturile inconştientului colectiv, sînt ceea ce
biologii numesc patterns of behaviuur (trăsături
comportamentale înnăscute). Ve de altă parte, ideea
că toate problemele umanităţii îşi au soluţia m
inconştientul colectiv este şi ea deplasată 73 . Problema
capitala a morţii, de pildă, nu a fost niciodată
soluţionată în chip tiotă'îor d" ---ptre inconştientul
colectiv. Şi nu este singura problemă rrajoiM a
speciei umane care nu-şi găseşte rezolvarea în
uvjeiîştier-t. Ci'id Jung face toate aceste afirmaţii
încrezătoare în valoarea "inteligenţei"
inconştientului colectiv, cred că trebuie să avem în
vedere, mai ales, nevoia sa urgentă de a sensibiliza
comunitatea ştiinţifică, lumea ecleziastă, etc, la
descoperirile sale, care. ce-i drept, aduc foarte
multe lămuriri privitoare la
" Interviu publicat în Mircea Eliade, "Le Cahiers de l'Herne". 73 Nici chiar
Jung nu crede că toate problemele umane sînt solubile. "Am învăţat întie
timp, scrie el, că problemele vitale cele mai grave şi cele mai
importante sînt toate, în fond, insolubile, şi chiar trebuie să
fie astfel, căci ele exprimă polaritatea necesară care este
imanentă oricărui sistem cu autoreglare (C.G.Jung: '
Commentaire...", op. cit., p. 32).
40
semnificaţia vieţii spirituale.
în introducerea mea la cartea "Analiza viselor", care cuprindea
o selecţie de texte compuse de Jung pe marginea
chestiunii spinoase a interpretării viselor, scriam, în
final, că trebuie neapărat să definim conceptul de
"spiritualitate" la Jung, altminteri "gîndirea
autorului rămîne oarecum în ceaţă". Şi precizam
următoarele: "Dacă trebuie să asimilăm «viaţa
spirituală» cu emergenţa unui instinct specific, o
«pulsiune transcendentală», ceva ce urmăreşte
unificarea personalităţii scindate a individului,
atunci ne aflăm pe teritoriul psihanalizei care poate
admite existenţa unei funcţii psihice totalizante şi,
de asemenea, a unei fenomenologii aferente. Dacă
«viaţa spirituală» defineşte fenomene de alt ordin,
adică ceea ce Biserica oficială ne cere să credem,
atunci viziunile junghiene nu au nici o" relevanţă!" .
Desigur că numai în lumina acestei precizări, atît de
necesare, putem aprecia geniul descoperirilor lui
Jung în domeniul vieţii religioase privită în
consonanţă cu experienţele sale din sfera
psihologiei inconştientului. Chiar dacă, adeseori,
extrapolările sale psihologizante în domeniul istoriei religiilor,
sau spiritua-lizante, în sfera tratamentului psihanalitic,
lasă de dorit. Din nefericire, însă, cel care studiază
în profunzime lucrările lui Jung are sentimentul, la
un moment dat, că autorul nu îndrăzneşte să facă
pasul hotărîtor înspre valorizarea clară,
psihanalitică, a vieţii religioase. Şi aceasta pentru
că, adeseori, Jung ţinteşte, în lucrările sale, să
atragă bunăvoinţa teologilor şi a savanţilor din cele
mai diferite domenii ale ştiinţei şi, nu în ultimul
rînd, a publicului profan care arată interes pentru
aceste subiecte complexe. Această obsesie de a
convinge neapărat, de atragere de partea sa, dar şi
de a cîştiga bunăvoinţa, 1-a împiedicat pe Jung
74 C.G.Jung: "Analiza viselor", AROPA, 1998, p. 19-20. 41