Psihanaliza fenomenelor religioase

pentru a sucomba mitului materiei. întrucîi nu este cu
putinţă ca presupunerea să lipsească cu desăvîrşire,
chiar şi pe cercetătorul cel mai obiectiv şi mai
imparţial îl paşte riscul, din momentul în care a
abordat o obscuritate în care nu a penetrat nici o
lumină, să devină, în lipsa unui reper cunoscut, victima unei
presupuneri inconştiente. Acest lucru nu este neapărat
un rău dacă imaginea care i se oferă în locul
necunoscutului este o reprezentare arhaică, fără
îndoială, dar care permite totuşi să se constituie o
analogie nu lipsită de interes. Astfel se face că
celebra viziune a cuplurilor dansînd, care 1-a pus pe
Kekule" pe urma structurii unor combinaţii ale
carbonului, mai precis ale benzenului, nu era nimic
altceva decît imaginea acuplării, conjunct io, aşa cum
a ocupat ea vreme de 17 secole spiritul alchimiştilor.
Şi cu toate că aceasta era tocmai imaginea care
multă vreme a dejucat interesul cercetătorilor
problemei chimiei trimiţindu-l fără încetare la
mitul originar al nunţii regale, ba chiar divine, ea
şi-a atins totuşi, în viziunea lui Kekule, destinul
chimic, aducînd astfel cel mai mare serviciu
înţelegerii combinaţiilor organice şi dezvoltării
ulterioare, fără precedent, a chimiei de sinteză. Prin
urmare, am putea spune retrospectiv că alchimiştii
au dovedit mult fler atunci cînd au făcut din acest
arcanum arcanorum (arcana arcanelor) 6 , din acest donam Dei et
secretum Altissimi (har al lui Dumnezeu şi taină a Celui
Prea-înalt) 7 , din acest adevărat secret al fabricării
aurului, culmea operei lor. La triumful tardiv al
acestei idei alchimice, ar trebui să adăugăm
confirmarea unei alte idei centrale a alchimiei care
este transmutabilitatea elementelor chimice.
Eminenta semnificaţie, atît practică cît şi teoretică,
a acestor idei ar putea să ne ducă la concluzia că
avem de-a face aici cu anticipări intuitive a căror
fascinosum (putere de fascinaţie) 8 s-a putut explica la
lumina evoluţiei ulterioare.
Dar alchimia, degajîndu-se treptat de fundalul
său mitic, nu a
100
făcut numai să se transforme în chimie: constatăm
că ea s-a transformat totodată într-un soi de
filozofie mistică. în aşa fel încît ideea de conjuncţie
se arată a fi concomitent capabilă să lămurească
misterul obscur al combinaţiilor chimice şi să exprime,
ca mitologemă, arhetipul unirii contrariilor,
devenind astfel imaginea unei imio mystica. Or, arhetipurile
nu sînt ceva exterior, ne-psihic, deşi ele datorează
întotdeauna impresiilor primite din mediu forma pe
care o îmbracă. în opoziţie cu formele exterioare
care le traduc la un moment dat şi independent de
ele, arhetipurile constituie esenţa vieţii unui suflet
ne-individual. care este cu siguranţă înnăscut în
fiecare individ, dar care nu poate ii nici modificat şi
nici însuşit de personalitatea acestuia. Acest suflet
este în individul izolat ceea ce este şi în ceilalţi,
pentru că el se află în toţi oamenii. El constituie
suportul oricărui psih. dividual, aşa cum marea
susţine valurile.
Dacă conjuncţia reprezintă o imagine capitală
pentru alchimie, iar importanţa ei practică s-a verificat
în stadii ulterioare de evoluţie, ea reprezintă şi o
valoare analoagă în domeniul psihic, ceea ce
înseamnă că ea a jucat pentru cunoaşterea obscurităţiLor
interioare ale sufletului acelaşi rol pe care
1-a avut în privinţa enigmelor materiei. Am putea
spune chiar că ea nu şi-ar fi revelat niciodată
eficacitatea în lumea materiei dacă n-ar fi posedat
deja o putere de fascinaţie menţinînd spiritul cercetătorului
în aceeaşi direcţie. Conjuncţia este o
imagine a priori care ocupă dintotdeauna un loc de
prim plan în evoluţia spiritului uman. în fapt, dacă
ne întoarcem în trecut pe urmele acestei idei,
realizăm că există în alchimie două izvoare din care
derivă ea: un izvor creştin şi unul păgîn. Izvorul
creştin este fără îndoială doctrina lui Christos şi a
Bisericii, a Mirelui şi Miresei (Sponsus şi Sponsa), Christos
jucînd rolul Soarelui în timp ce cel al Lunii revenea Bisericii 9 .
Izvorul păgîn este, pe de o parte, hi-