An V (2012) Nr. 15 - VA Urechia

An V, nr. 15, iunie 2012
AXIS LIBRI
Recenzii • Recenzii • Recenzii • Recenzii • Recenzii • Recenzii
Letiția Buruiană
director adjunct,
Biblioteca „V.A. Urechia”
16
Eminescu în captivitatea „nebuniei”,
de Theodor Codreanu
Născut pe 1 aprilie
1945, Theodor
Co dreanu reiterează în
contemporaneitate, încă de la
momentul debutului, ceva din
stilul tradiţional al românului
mucalit. El însuşi se declară,
pe propriul blog, un prozator
trecut prin disciplina rigorii
expresive de tip aforistic, ce
rezonează cu temperamentul
de polemist, moştenit de
la tatăl d-lui, un „aprig şi
îndemânatic fierar”.
O amintire pioasă îi
păstrează profesorului Constantin Parfenie, poetului
Geo Dumitrescu, sub a cărui oblăduire a debutat,
dar şi Liceului „M. Eminescu“ din Bârlad. Biblioteca
acestui liceu şi ambianţa vegetală de dincolo de ziduri
a constituit „paradisul“ adolescenţei sale, în contrast cu
atmosfera cazonă din internat.
Prozatorul Theodor Codreanu mărturiseşte cu regret
că a pierdut trenul generaţiei 70, cele două romane ale
sale Marele zid şi Varvarienii, marcate de proletcultism,
cât şi de experienţa trăită în satul românesc colectivizat
în 1962, răzbătând foarte greu spre tipar abia în 1981,
respectiv 1998.
Pentru că profesorul Theodor Codreanu este
preocupat de soarta naţiei şi a cetăţii, programul său
cultural include şi un militantism cultural declarat, cum
ar fi Proiectul Basarabia, incitat de vizionarele articole
eminesciene despre Basarabia, dar şi de descoperirea
unor scriitori prieteni ca Grigore Vieru, Ion Druţă
şi Mihai Cimpoi, după 1978. Astfel apar volumele
Basarabia sau drama sfâşierii (2002, 2003) şi Duminica
Mare a lui Grigore Vieru (2004).
Totodată, Theodor Codreanu se simte suficient de
înarmat spiritual pentru a lua poziţie faţă de formatorii de
opinie, „teleintelectualii” adepţi ai postmodernismului,
hotărâtori de destine culturale „şi pentru morţi şi pentru
vii”, identificându-i la acest capitol pe Gabriel Liiceanu,
Tudor Octavian, Ioan Bogdan Lefter sau Liviu Antonesei.
Exegetul Theodor Codreanu este permanent
preocupat de fundamentarea unei grile teoretice
care să îmbine tradiţia cu noile achiziţii din teoria şi
critica literară. Constatând că absolutizarea cercetării
literare la nivelul „complexelor de cultură“ a favorizat
neglijarea aprofundării literaturii române la nivelul
„complexelor de profunzime“, încât scriitorii români
par a fi condamnaţi la epigonism prin veşnica obligaţie
a sincronizării, teoreticianul îşi propune o schimbare
de paradigmă. El găseşte în transmodernism o nouă
grilă de interpretare, o nouă hermeneutică (1), bazată
pe teoriile transdisciplinarităţii, ai cărei promotori sunt
Basarab Nicolescu, Lima de Freitas, Edgar Morin.
Nucleul acestei teorii - logica terţului inclus -
contracarează limitele reducţioniste ale logicii care
nu este capabilă să treacă la un referenţial superior.
Transmodernismul are meritul de a integra teoria
şi critica literară într-un sistem complex în corelaţie
cu teoria haosului. Sistemele complexe, cum ar fi
societatea, civilizaţiile, ecosistemele, în care variabilele
independente interacţionează în diferite moduri, au
capacitatea de a se autoregla, de a face ordine în haos.
Pornind de la aceasta, Theodor Codreanu relevă
cititorului în prefaţă metoda dublului referenţial utilizată
în volumul Eminescu în captivitatea „nebuniei”, care este
considerat a şaptea ediţie, unele anterioare având, în fapt,
alte titluri: Dubla sacrificare a lui Eminescu, De ce a fost
sacrificat Eminescu? Mitul Eminescu, Eminescu – martor al
adevărului, Eminescu şi mistica nebuniei. Ediţia a apărut şi
în 2010 în 15 exemplare editată de Gabriel Stănescu.
Această metodă este bazată pe „o achiziţie modernă
a cunoaşterii relativiste – referenţialul sau sistemul de
referinţă – practicat de Gonseth sau Bachelard”, dar
şi pe psihologia jungiana a inconştientului colectiv
şi a „complexelor de cultură”. Totodată, teoreticianul
atrage atenţia asupra unei posibile confuzii între
metoda dublului referenţial şi dubla măsură. Prima
simultaneizează complexele de cultură şi cele de
profunzime, iar a doua duce la schizoidie, la dedublare.
Prin investigarea sistematică a biografiei lui Eminescu,
Codreanu se aliază unor investigatori biografici cum
ar fi Ovidiu Vuia sau Nicolae Georgescu, Ion Filipciuc,
Călin L. Cernăianu, de care se distanţează, pe alocuri,
păstrând prudenţă faţă de unele accente legate de „teoria
conspiraţiei”. Exegetul nu se cantonează în vechiul
biografism, lucru pe care el însuşi îl subliniază, studiul său
fiind o probă a noii hermeneutici pe care o promovează.
În epocă, Eminescu a fost captivul convenţionalităţii
romantice care promova modelul mitic al geniului nebun
şi care a bântuit multă vreme în imaginarul românilor.
Cercetând cu acribie şi talent detectivistic, Codreanu
remarcă însă, în fatidica dată de 28 iunie 1883, o bifurcare
a percepţiei publice care a planat păgubos multă vreme:
poetul – salvat de geniul nebuniei şi jurnalistul – asociat
cu mizeria şi vulgaritatea patologică.
Ziua de 28 iunie 1883, numită şi „ziua cea neagră”
este laitmotivul acestei cărţi, căruia autorul îi dedică o
analiză complexă, pe mai multe planuri de semnificaţie.
În plan individual – o mare eroare de diagnostic medical
şi începutul unui calvar de 6 ani, a unui martiraj, a unui
sacrificiu pe care Eminescu şi l-a asumat în virtutea de
apărător al adevărului. În plan social, ziua a marcat,