An V (2012) Nr. 15 - VA Urechia

More documents

Recommendations

Info

An V, nr. 15, iunie 2012 AXIS LIBRI Cutia de rezonanță • Cutia de rezonanță • Cutia de rezonanță Parola: „Scarabeul… albastru” Ilie Tănăsache scriitor Alături de criminalistul Alex Bardu, în birou, se mai aflau două persoane: doctorul Mache Tarpan. Halatul alb aproape că plesnea pe umerii lui puternici. Prezentă şi doamna Clara. Veterana Laboratorului criminalistic. O femeie potrivit de înaltă, aflată probabil în pragul pensionării. Figură ştearsă, banală. Şi totuşi, uşor de reţinut. Pentru că la ea îţi sărea în ochi coafura nu numai exagerat de bogată, ci şi culoarea ţipătoare a părului. De un roşu aprins, cum numai la pankiştii, fără leac se mai poate vedea. Doamna Clara nu părea că se sinchiseşte de nedumerirea ori ironia celor care, nu aveau ceva mai bun de făcut decât să-şi înţepenească privirile pe podoaba ei capilară. Care i se potrivea ca nuca-n perete. Numai că nu le arunca în obraz celor doi: „Holbaţi-vă! Zgâiţi-vă, cât vreţi! Că mie nu-mi pasă.” Nu-i păsa nici de intenţia doctorului Mache Tarpan, care tocmai deschisese gura să zică ceva, dar i-o luă înainte cu glas, culmea! suav, de domnişoară abia ieşită din pension: - Scuze, domnule doctor! Am o urgenţă la Laborator, care nu mai poate să aştepte. Se întoarse spre criminalist: - Voi spune cât mai concis ceea ce am de zis. - V-ascult, doamnă Clara. - Unu: privind culoarea naturală a părului victimei din „Cazul Aluna”. Cu certitudine-neagră. - Şi noi am emis o ipoteză. - Nu ştiu nimic de ipoteza în cauză. Suav, suav tonul, dar remarca nu lipsită de o anume acreală. - Aşadar, păr negru. Deşi… Deşi, dacă la alde noi, cele mai în vârstă, aş găsi oarecum scuzabilă prosteala asta, de a ne vopsi în fel şi chip… - Chiar că e o prosteală, o aprobă doctorul cu privirea fixă pe podoaba roşcată din faţa lui. Doamna Clara îi simţi din plin ironia şi nu-i rămase datoare: - Destui dintre bărbaţi îşi cănesc şi ei părul. Cu asta, suntem chit, doctore. Mai caraghioşi sunt, însă, că mulţi uită de mustaţă. Şi cu părul negru şi mustaţa ori barba ca zăpada, arată ca dracu. Caraghioşi. Paiaţe. Mă rog, nu-i cazul tău, doctore Mache „Trepan”. Calviţia care a început să-ţi acapareze scăfârlia te scuteşte de inutile cheltuieli… - Mă bucur să constat că poţi fi şi amabilă peste măsură, Clara… - Atâţia ani ţi-au trebuit pentru a ajunge la această constatare? În sfârşit, să revenim la ale noastre. - Chiar vă rog, doamnă Clara, o aprobă criminalistul. - Femeia asta - victima vreau să spun - neîndoios era una destul de tânără. Tânără, dar cu mintea unor neisprăvite eleve de liceu, care se sluţesc aiurea. Deşi… - Uite cine vorbeşte! nu se abţinu doctorul. Alex Bardu tăie decis apetitul polemic pe cale să izbucnească din nou: - Zic să revenim la ale noastre, doamnă Clara. - Am înţeles mesajul, zise vădit ofuscată. În privinţa adidasului de la piciorul stâng, cules de la locul faptei acesta nu ne-a oferit nici-un indiciu relevant. Atâta doar că talpa i-a fost sfâşiată de un obiect ascuţit. - Sunt destule pietre colţuroase acolo. - Posibil ca una dintre acestea să fi produs ruptura. Am cercetat şi briceagul. Nici ruginitura asta nu ne spune nimic. Cine poate şti cum a ajuns în zona cu pricina. Probele de pământ, însă… - Ce probe? se miră doctorul Mache Tarpan. Se mira pe bună dreptate. Criminalistul nu avusese răgazul să-i spună că adusese la analiză pumnul de pământ din locul unde zăcuse scheletul. Era timpul să afle acum. - Proba de pământ, argumentă doamna Clara, păstrează cu certitudine urmele unei substanţe toxice. Destul de puternică, după părerea noastră. - Deci acest lucru ne poate induce şi ideea unei posibile otrăviri? remarcă criminalistul. - N-ar fi exclus. Dar, aici e o treabă ceva mai complicată. Trebuie determinate elementele care compun aceste toxine. Vom analiza şi ce mai putem găsi în structura oaselor. Doamna Clara se ridică de pe scaunul ei. Razele de soare care invadau oblic biroul au învăpăiat şi mai straşnic coafura roşcată. - Cât priveşte peticul de stofă adus la analiză… La această probă lucrurile par ceva mai simple. - Concret. 56
AXIS LIBRI An V, nr. 15, iunie 2012 Cutia de rezonanță • Cutia de rezonanță • Cutia de rezonanță - Prima coincidenţă. Dacă o putem numi aşa: firele sunt identice cu cele culese din locul unde a zăcut victima. Chiar şi aşa, deteriorate de pământul umed, s-a determinat asemănarea cu bucăţica de stofă culeasă în tufişul de mărăcini, am înţeles. - Concluzie finală? insistă criminalistul. - Eşantioanele fac parte, fără dubii, din aceeaşi stofă. - Era şi o pată roşie pe cârpa cu pricina? - Vă gândeaţi, probabil la sânge, nu? - M-a dus gândul şi la aşa ceva, recunoscu criminalistul Alex Bardu. Doamna Clara i-o reteză cu francheţea ei - moştenire naturală: - Pistă falsă. Categoric, nu-i pată de sânge. - Totuşi? Doctorul Mache Tarpan? Înţepenit pur şi simplu pe scaunul său. Asista cu interes? Amuzat, la duelul dintre criminalist şi fiinţa din faţa lui, parcă dată cu bidineaua de vopsea roşie pe cap. Chipul lui nu lăsa să se întrevadă nimic din sentimentele care-l încercau. Poate din prudenţă. Poate din motive numai de el ştiute. - Ne-am bătut şi noi capul cu o grămadă de întrebări. Apropo, în tufişul unde a fost agăţată cârpa: era, cumva, vreun pom fructifer? Vreun măceş, de exemplu? Sau măr sălbatic? Arbuşti care fac fructe? Bune întrebările doamnei Clara. Criminalistul îşi aminti că cel care adusese cârpa, când au „periat” zona, i-a zis de pâlcul de mărăciniş. Între care, deseori, îşi fac locul şi tufele de măceş. Îi relată episodul doamnei Clara. Obrazul cam uscat al acesteia se mai destinse. Pierdu ceva din încrâncenarea cu care dialogase „colegial” cu doctorul. Cu care se cunoşteau, desigur, de ani buni, iar duelul de ani buni intrase pentru amândoi în ritualul cotidian al relaţiilor lor. - Aşa stând lucrurile, avem o posibilă explicaţie. Oricum, în stadiul analizei de laborator de până acum, există unele semne că poate fi vorba despre o substanţă vegetală. Care a lăsat pata roşiatică pe cârpă. - În fond, deschise gura şi doctorul Mache Tarpan, ar fi fost de-ajuns două-trei măceşe să putrezească pe bucata de stofă. Premieră: pentru prima dată doamna Clara nu-l contrazise pe doctor: - Chiar aşa. Rezumă: Cu certitudine - s-au constatat urme de toxine în probele de pământ recoltate de acolo unde a zăcut victima. Al doilea reper, la fel de sigur: firele de stofă găsite în locuri diferite, în zonă, sunt identice. Doar că aici aş pune o întrebare: cum bucata aia de cârpă a ajuns în mărăciniş? Cumva crima - sau mă rog, decesul! - s-a petrecut în altă parte, şi victima a fost adusă, târâtă, în văgăună? Privirile întrebătoare ale doamnei Clara se îndreptară, deopotrivă, spre criminalistul Alex Bardu şi doctorul Mache Tarpan. Ei se ocupaseră până acum de „Cazul Aluna”. Ei trebuiau să ofere răspunsuri la asemenea întrebări. Criminalistul zise netulburat. De parcă se aştepta să fie interpelat: - O ipoteză plauzibilă ar fi că vântul a zburat cârpa cu pricina în tufişurile de mărăciniş. - Să înţeleg că există şi altă, sau alte variante? „Intuiţie de admirat, doamnă Clara”, o lăudă în sinea sa Alex Bardu: - M-am gândit şi la următoarea posibilitate. Corpul victimei a zăcut multă vreme în pustietatea de acolo. Poate că fiarele pădurii, care au devorat trupul, au smuls şi o parte din îmbrăcăminte, de a ajuns peticul amintit până la mărăcini. Care, între altele, nu-i nici chiar aşa la mare depărtare. În sfârşit, sunt dileme cărora cu siguranţă le vom da de capăt. Doamna Clara era deja cu mâna pe mânerul uşii: - Scuzaţi, dar eu vă las cu aceste…dileme. Că le am şi eu pe ale mele, care mă aşteaptă în Laborator. În următoarea clipă, dispăru pe uşă. Cărând cu ea caraghioasa podoabă capilară, roşie ca o flacără. Şi trainic înţepenită pe cap de risipa de fixativ. Doctorul şi criminalistul, rămaşi singuri în încăpere, se priviră lung. Imposibil de descifrat vreun semn pe chipurile lor. Fiecare îşi ţinea în frâu sentimentele care le dădeau târcoale, desigur. Criminalistul fu cel care, până la urmă, rupse tăcerea: - Doctore, între noi doi, acum! Acesta zise cu ton prea serios pentru a fi luat în seamă: - Adică, eu arăt tot atâta de caraghios ca persoana? Şi arătă spre uşa pe care ieşise doamna Clara. - Să nu ne împiedicăm de amănunte. - Dar m-a făcut chelbos!, insistă cu falsă încăpăţânare, doctorul. - A răspuns doar la „amabilitatea” dumitale. Mai bine să trecem în revistă ce avem în „Cazul Aluna”. Doctorul Mache Tarpan nu mai aşteptă încă o invitaţie de revenire la analiza informaţiilor strânse în cercetările de până acum: - Măsurătorile de specialitate au stabilit că femeia descoperită în văgăună avea fix un metru şi şaptezeci şi unu de centimetri. - Vârsta? - Cum am estimat şi noi: circa 40 de ani. Oricum, nu mai mult decât atât. - Cum ai estimat dumneata, doctore, îl corectă criminalistul. - Da? Nu-mi amintesc ca eu…Mă rog, fie, deveni concesiv…În privinţa incisivului: am luat legătura 57
Page 2 and 3:
An V, nr. 15, iunie 2012 2012 - Anu
Page 4 and 5:
An V, nr. 15, iunie 2012 AXIS LIBRI
Page 6 and 7:
An V, nr. 15, iunie 2012 AXIS LIBRI
Page 8 and 9: An V, nr. 15, iunie 2012 AXIS LIBRI
Page 66 and 67: An V, nr. 15, iunie 2012 64 AXIS LI
Page 74 and 75: An V, nr. 15, iunie 2012 72 AXIS LI
show all

An V (2012) Nr. 15 - VA Urechia

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?