An V (2012) Nr. 15 - VA Urechia

An V, nr. 15, iunie 2012
AXIS LIBRI
Semnale editoriale • Semnale editoriale • Semnale editoriale • Semnale editoriale
90
Thomas Enger
scriitor
Inspectorul Brogeland îşi scoate haina şi o agaţă
într-un cuier din biroul lui. Iese pe coridor şi bate
la uşa sergentului Sandland. Sperând să o surprindă
într-o fantezie erotică despre el, nu aşteaptă invitaţia
şi deschide uşa. Din păcate, până acum femeia nu a
răspuns numeroaselor lui avansuri nici măcar cu o
privire. Poate că am fost prea direct. Sau poate fiindcă
sunt însurat, gândeşte Brogeland şi intră.
Sandland e în faţa computerului, scrie ceva. Nu
ridică privirea la apariţia lui Brogeland.
- Eşti gata? întreabă el.
Femeia ridică un deget, apoi îşi reia cursa pe
tastatură cu o viteză care ar impresiona-o până şi pe o
maseuză tailandeză.
Brogeland priveşte în jur. Un birou tipic feminin,
gândeşte el. Curat şi ordonat, documentele grupate, un
suport de creioane, cu un creion albastru şi unul roşu, un
capsator şi un perforator, file postit, o agendă deschisă la
ziua de azi, dar fără nici o însemnare, clasoare cu inele –
toate negre – pe rafturile din spatele mesei, publicaţii ale
poliţiei şi cărţi documentare pe un singur raft. Pe podea e
un palmier pitic, verde. Trandafirii din glastra de pe masă
au tulpinile lungi şi proaspete, într-un bol de lemn sunt
mere şi pere – perfect coapte, desigur - lângă un cactus,
fără un fir de praf.
Eşti ţâfnoasă, Sandland, gândeşte Brogeland, în
timp ce-i priveşte faţa concentrată. Eşti ţâfnoasă mereu,
dar asta te face şi mai ispititoare. Încearcă să-i inhaleze
mirosul fără ca ea să bage de seamă. Nu se dă cu parfum.
Sau poate că se dă, caz în care e foarte discret.
Multe dintre femeile cu care s-a culcat aveau un
miros atât de dulceag, atât de scârbos, încât după aceea
trebuia să stea ore în şir sub duş. Dorinţa lui de a le
Thomas Enger: Ars
Ars (2010), primul roman al norvegianului Thomas Enger (născut la Oslo în 1973), s-a
vândut în aproape 20 de ţări, devenind imediat bestseller în Danemarca, Germania
şi Islanda; casa de filme 4 ½ din Norvegia a cumpărat drepturile de ecranizare a cărţii, plus
drepturile asupra următoarelor cinci romane care îl vor avea ca protagonist pe acelaşi jurnalist
de investigaţii Henning Juul.
Acţiunea din Ars începe la doi ani după ce Juul şi-a pierdut fiul, pe Jonas, într-un incendiu
care i-a mistuit apartamentul şi i-a produs arsuri grave. Reproşându-şi moartea fiului, părăsit
de soţie, cu o mamă alcoolică şi o soră care i-a întors spatele, Juul revine la ziar cu speranţa că
munca îl va face să treacă peste necazuri.
Cazul pe care trebuie să-l investigheze este inedit pentru Norvegia: cineva descoperă întrun
cort cadavrul unei tinere lapidate, pe jumătate îngropată în pământ. Crima pare să fi fost
comisă după un ritual musulman, impus de legile sharia. Dar tânăra, Henriette Hagerup, e
norvegiancă, doar prietenul ei, Marhoni, e musulman.
Ajutat de un misterios informator din cadrul poliţiei, Juul află că Henriette lucra, împreună cu prietena ei, Anette,
la un film numit O castă sharia. După ce citeşte scenariul, jurnalistul îşi dă seama de complexitatea cazului şi începe
cercetările pe cont propriu, o iniţiativă care îl aduce din ce în ce mai aproape de adevăr, dar îi şi pune viaţa în pericol.
Personalitatea contradictorie a lui Henning Juul, ciudăţeniile lui, vulnerabilitatea suplinită de experienţa şi flerul de
jurnalist, pe de o parte, intriga ingenioasă, multidimensională, ritmul alert, trimiterile la problemele acute ale societăţii
norvegiene, ca şi finalul neconvenţional, pe de altă parte, fac din Ars un roman poliţist fascinant, care rivalizează cu cele
mai bune scrieri ale lui Stieg Larsson, maestrul incontestabil al prozei detectiviste scandinave.
regula din nou se evaporă în clipa în care îşi aminteşte
de parfumul lor.
Cu Sandland sigur n-ar fi la fel. O, nu! Şi-o
imaginează întinsă alături, transpirată, iar el epuizat dar
fericit, după o partidă prelungită de sex dur şi senzual.
Nici urmă de starea de inconfort postcoitum şi de
nerăbdarea cu care aşteaptă ca taxiul să-l ia de acolo.
Probabil că e lesbiană, conchide el, dacă nu vrea să
şi-o pună cu mine.
Sandland apasă pe „enter” puţin mai mult decât e
nevoie şi din imprimantă încep să ţâşnească mai multe
foi de hârtie. Se ridică, se apropie de imprimantă şi
adună foile.
- Gata, spune ea fără să zâmbească.
La naiba!
Brogeland îi deschide uşa. Sandland iese şi amândoi
se îndreaptă spre sala de interogatoriu unde îi aşteaptă
Mahmoud Marhoni şi avocatul lui.
Prea mult kebab şi prea puţină mişcare e prima
impresie a lui Brogeland când îl priveşte mai bine pe
Mahmoud Marhoni. A mai pus ceva pe el de când l-a
văzut ultima oară, dar tot poartă un tricou strâmt. În
jurul taliei are un colăcel de grăsime de care s-ar putea
lipsi. Dacă aş vrea vreodată să pun femeile pe fugă,
gândeşte Brogeland, exact aşa aş face şi eu.
Marhoni are faţa rotundă. Brogeland estimează
că are barba de o săptămână, Marhoni însă s-a ras
sub bărbie în unghi ascuţit. Are pielea cafenie. Nu
depăşeşte 1,70 m dar întreaga lui atitudine arată
că nu-i pasă nici că e scund, nici că are prea multe
kilograme.
Avocatul lui Marhoni, Lars Indrehaug, este un
ticălos care a apărat drojdia societăţii toată viaţa.