An V (2012) Nr. 15 - VA Urechia

AXIS LIBRI
An V, nr. 15, iunie 2012
Cutia de rezonanță • Cutia de rezonanță • Cutia de rezonanță
- Prima coincidenţă. Dacă o putem numi aşa:
firele sunt identice cu cele culese din locul unde a
zăcut victima. Chiar şi aşa, deteriorate de pământul
umed, s-a determinat asemănarea cu bucăţica de
stofă culeasă în tufişul de mărăcini, am înţeles.
- Concluzie finală? insistă criminalistul.
- Eşantioanele fac parte, fără dubii, din aceeaşi
stofă.
- Era şi o pată roşie pe cârpa cu pricina?
- Vă gândeaţi, probabil la sânge, nu?
- M-a dus gândul şi la aşa ceva, recunoscu
criminalistul Alex Bardu.
Doamna Clara i-o reteză cu francheţea ei -
moştenire naturală:
- Pistă falsă. Categoric, nu-i pată de sânge.
- Totuşi? Doctorul Mache Tarpan? Înţepenit pur
şi simplu pe scaunul său. Asista cu interes?
Amuzat, la duelul dintre criminalist şi fiinţa din
faţa lui, parcă dată cu bidineaua de vopsea roşie pe
cap. Chipul lui nu lăsa să se întrevadă nimic din
sentimentele care-l încercau. Poate din prudenţă.
Poate din motive numai de el ştiute.
- Ne-am bătut şi noi capul cu o grămadă de
întrebări. Apropo, în tufişul unde a fost agăţată cârpa:
era, cumva, vreun pom fructifer? Vreun măceş, de
exemplu? Sau măr sălbatic? Arbuşti care fac fructe?
Bune întrebările doamnei Clara. Criminalistul îşi
aminti că cel care adusese cârpa, când au „periat” zona,
i-a zis de pâlcul de mărăciniş. Între care, deseori, îşi
fac locul şi tufele de măceş. Îi relată episodul doamnei
Clara. Obrazul cam uscat al acesteia se mai destinse.
Pierdu ceva din încrâncenarea cu care dialogase
„colegial” cu doctorul. Cu care se cunoşteau, desigur,
de ani buni, iar duelul de ani buni intrase pentru
amândoi în ritualul cotidian al relaţiilor lor.
- Aşa stând lucrurile, avem o posibilă explicaţie.
Oricum, în stadiul analizei de laborator de până acum,
există unele semne că poate fi vorba despre o substanţă
vegetală. Care a lăsat pata roşiatică pe cârpă.
- În fond, deschise gura şi doctorul Mache
Tarpan, ar fi fost de-ajuns două-trei măceşe să
putrezească pe bucata de stofă.
Premieră: pentru prima dată doamna Clara nu-l
contrazise pe doctor:
- Chiar aşa. Rezumă: Cu certitudine - s-au
constatat urme de toxine în probele de pământ
recoltate de acolo unde a zăcut victima. Al doilea
reper, la fel de sigur: firele de stofă găsite în locuri
diferite, în zonă, sunt identice. Doar că aici aş pune
o întrebare: cum bucata aia de cârpă a ajuns în
mărăciniş? Cumva crima - sau mă rog, decesul! - s-a
petrecut în altă parte, şi victima a fost adusă, târâtă,
în văgăună? Privirile întrebătoare ale doamnei Clara
se îndreptară, deopotrivă, spre criminalistul Alex
Bardu şi doctorul Mache Tarpan. Ei se ocupaseră
până acum de „Cazul Aluna”. Ei trebuiau să ofere
răspunsuri la asemenea întrebări. Criminalistul zise
netulburat. De parcă se aştepta să fie interpelat:
- O ipoteză plauzibilă ar fi că vântul a zburat
cârpa cu pricina în tufişurile de mărăciniş.
- Să înţeleg că există şi altă, sau alte variante?
„Intuiţie de admirat, doamnă Clara”, o lăudă în
sinea sa Alex Bardu:
- M-am gândit şi la următoarea posibilitate.
Corpul victimei a zăcut multă vreme în pustietatea
de acolo. Poate că fiarele pădurii, care au devorat
trupul, au smuls şi o parte din îmbrăcăminte, de a
ajuns peticul amintit până la mărăcini. Care, între
altele, nu-i nici chiar aşa la mare depărtare. În sfârşit,
sunt dileme cărora cu siguranţă le vom da de capăt.
Doamna Clara era deja cu mâna pe mânerul uşii:
- Scuzaţi, dar eu vă las cu aceste…dileme. Că le
am şi eu pe ale mele, care mă aşteaptă în Laborator.
În următoarea clipă, dispăru pe uşă. Cărând cu
ea caraghioasa podoabă capilară, roşie ca o flacără.
Şi trainic înţepenită pe cap de risipa de fixativ.
Doctorul şi criminalistul, rămaşi singuri în încăpere,
se priviră lung. Imposibil de descifrat vreun semn pe
chipurile lor. Fiecare îşi ţinea în frâu sentimentele
care le dădeau târcoale, desigur. Criminalistul fu cel
care, până la urmă, rupse tăcerea:
- Doctore, între noi doi, acum!
Acesta zise cu ton prea serios pentru a fi luat în
seamă:
- Adică, eu arăt tot atâta de caraghios ca persoana?
Şi arătă spre uşa pe care ieşise doamna Clara.
- Să nu ne împiedicăm de amănunte.
- Dar m-a făcut chelbos!, insistă cu falsă încăpăţânare,
doctorul.
- A răspuns doar la „amabilitatea” dumitale. Mai
bine să trecem în revistă ce avem în „Cazul Aluna”.
Doctorul Mache Tarpan nu mai aşteptă încă o
invitaţie de revenire la analiza informaţiilor strânse
în cercetările de până acum:
- Măsurătorile de specialitate au stabilit că
femeia descoperită în văgăună avea fix un metru şi
şaptezeci şi unu de centimetri.
- Vârsta?
- Cum am estimat şi noi: circa 40 de ani. Oricum,
nu mai mult decât atât.
- Cum ai estimat dumneata, doctore, îl corectă
criminalistul.
- Da? Nu-mi amintesc ca eu…Mă rog, fie, deveni
concesiv…În privinţa incisivului: am luat legătura
57