An V (2012) Nr. 15 - VA Urechia

AXIS LIBRI
An V, nr. 15, iunie 2012
2012 - Anul Caragiale • 2012 - Anul Caragiale • 2012 - Anul Caragiale • 2012 - Anul Caragiale
Crezul lui Caragiale
Vasile Gogea
scriitor
Una din amintirile
puternice, pe cari le
păstrez despre părintele meu –
notează Luca Ion Caragiale, fiul
mai mic al lui Nenea Iancu, în
Amintiri despre Caragiale (Ideea
euro peană, ianuarie 1920) – e
aceea când i-am dus întâiul
jurnal nemţesc care amintea
revolta ţăranilor din 1907. În
omul acela, care persiflase veşnic
avânturile patriotice, o groaznică
suferinţă a început să clocotească. A stat zile întregi
nemişcat, cu capul sprijinit în mâini.
Emoţionantă mărturie: să se fi simţit Nenea
Iancu în vreun fel vinovat, răspunzător? El, care
făcuse din moft conceptul central al filosofiei de
viaţă a românilor? Sigur este că un resort ce părea a
sta dintotdeauna încordat în fiinţa lui s-a declanşat
cu o forţă teribilă. A scris – după mărturia lui
Luca – într-o singură noapte 1907, din primăvară
până-n toamnă. Apărută, în acelaşi an la Bucureşti,
în 13.000 de exemplare, broşura a avut „darul” de
a inflama întreaga clasă politică dâmboviţeană.
Aceasta însă pare să nu-i fi fost de ajuns lui Nenea
Iancu. Iată ce-i scrie acesta, la 27 octombrie 1907,
amicului său Alceu Urechia:
„Ceea ce crez am spus şi am să mai spun – asta
e numai capitolul prim al unei serii mari – ori la
ce pagube m-aş expune. Intrarea în viaţa publică
mi-a fost până acum închisă de boierii şi de
ciocoii noştri, pe simpla bănuială, instinctivă, că
n-aş fi amantul destul de fidel al sacrei noastre
Constituţiuni.” (Aluzie la „republica” de la Ploieşti.)
„De ce adică astăzi, la bătrâneţe, să nu fiu leal, să
nu le dau dreptate oamenilor, arătând pe faţă de ce
sentimente sunt animat faţă de actuala organizare
de stat? De ce să nu arăt lumii cum am văzut eu
împrejurările sociale şi politice la care am asistat şi
ca istoric, nu numai ca simplu comediant?” Drept
pentru care se şi înscrie în partidul conservatordemocrat,
la 56 de ani, şi revine în ţară cu un acut
sentiment al urgenţei, sprijinind campania acestui
partid din prima jumătate a anului 1908. Personal,
neprimind însă să candideze.
Oare câţi dintre „actorii” (şi „regizorii”)
Revoluţiei române din Decembrie 1989 au
„lealitatea” (în primul rând faţă de ei înşişi) de a
spune oamenilor cinstit de ce “sentimente sunt
animaţi faţă cu actuala organizare de stat“, fără a le
fi teamă că-şi vor pierde privilegiile obţinute? Sau şi
Revoluţia română din Decembrie 1989 a fost un…
moft?!
Nota redacţiei: Extras din volumul Vasile Gogea,
Oftalmoftologia sau ochelarii lui Nenea Iancu, Editura Grinta,
2002.
Imagine din galeria virtuală dedicată lui I.L.
Caragiale de Nicolae Ioniţă
http://www.personality.com.ro/caragiale.htm)
93