An V (2012) Nr. 15 - VA Urechia

An V, nr. 15, iunie 2012
64
AXIS LIBRI
Confluențe culturale • Confluențe culturale • Confluențe culturale
Dorinţa francmasoneriei de a unifica Țările Române
cred că exceda sau chiar ignora sentimentul dreptăţii
istorice.
Pe de altă parte, participarea la o asemenea organizaţie
este evident o abdicare de la naţionalul îngust, dacă nu,
la naţional în general.
Am avut norocul ca, în persoana lui Carol I, să
găsim un obsedat al datoriei şi care totodată să realizeze
continuitatea influenţelor benefice de la Napoleon al IIIlea
(cu care se înrudea) la Prusia şi respectiv Germania
după învingerea Franţei.
Poziţia României în Primul Război Mondial (care
l-a făcut pe Clemenceau să declare că român nu e o
naţionalitate, este o profesie) nu a fost imorală cum au
sugerat unii, ci doar strict oportunistă, călcată pe un
model general, cu nimic mai generos.
Primul Război Mondial a revelat prin activitatea
rezolve în România problema ţărănimii şi a agriculturii.
În ciuda a tot ce se spune, intelectualitatea română nu
s-a raportat la interesele ţării, ci la interese individuale
– vezi entuziasmul cu care s-au îngrămădit majoritatea
acestora să-l linguşească pe sinistrul Carol al II-lea şi
apoi să se ralieze comunismului.
Conducătorii de stat ce au avut metode discutabile,
dar intenţii generoase faţă de ţară au fost ucişi, mareşalul
Antonescu (executat), Gheorghiu-Dej (iradiat), din
perspectivă recentă (după douăzeci de ani care neau
adus într-un punct mort socio-economic), chiar şi
Ceauşescu, fără ca poporul să reacţioneze.
S-a stimulat din nefericire un consumism economic
anticreştin şi antinaţional. A fi a fost înlocuit cu a avea. A
avea cât mai mult, chiar dacă altul crapă de foame.
Dictatorul comunist al Ungariei de după 1956, Ianoş
Kadar, întrebat despre politica externă a Ungariei, a
serviciilor secrete uluitoarea corupţie la nivelul răspuns că o ţară ce poate fi cazată în New York de la
aparatului de stat şi a armatei, corupţie tradusă prin
furnizarea contra-cost, din nefericire în masă, de
informaţii militare şi economice.
Scandalul a fost ocultat, un secret bine păstrat, căci
era prea sordid la nivelul întregii naţii.
Perioada interbelică a însemnat sub aspectul
unităţii naţionale o coaliţie economică şi de interese de
nemărturisit între liberali şi capitalul evreiesc (aşa-zisul
antisemitism român a fost o reacţie economică şi socială
în raport cu excesele acestei coaliţii) care a generat
mişcarea naţionalistă şi religioasă bazată pe studenţime
şi intelectualitate sătească, iar, pe de altă parte, PNŢ s-a
dovedit a fi incapabil şi corupt.
Un imens noroc aparent a permis apariţia României
Mari cu acces la Preşedintele american Wilson care a
controlat total pacea după Primul Război Mondial şi
care a dorit state naţionale, mici şi etnic pure, a făcut
două excepţii: România şi Polonia, state folosite drept
cordon sanitar pentru sovietici.
Ambelor state li s-a permis o dimensiune destul de
mare, o componentă etnică străină foarte importantă şi
ieşire la mare (în cazul Poloniei forţând starea de fapt
prin absolut straniul culoar de la Danzig).
În calitate de componentă a coridorului sanitar,
România s-a dorit a fi în viziunea şi cu ajutorul concret al
lui Wilson, preşedintele SUA, o naţiune solidă, puternică,
înarmată suficient şi chiar în exces, cu debuşeu maritim
şi cu mijloace economice suficiente. România şi-a triplat
întinderea frontierelor. Prin tratatul de la Saint Germain,
România a devenit o ţară cu minorităţi naţionale
depăşind 25% din totalul populaţiei (1300000 unguri,
780000 evrei, 723000 nemţi transilvăneni, 448000
ucrainieni, 358000 bulgari, 57000 sârbi).
Aceste premise favorabile au fost compromise atât
prin conjunctura postbelică, dar şi cu ajutorul copios al
compatrioţilor noştri.
Nici un regim politic, nici măcar cel comunist (care a
beneficiat ad libitum de metode violente) nu a reuşit să
etajul 13 în sus, nu poate avea o politică externă proprie.
România a fost (vorba cronicarului) sub vremi şi
rămâne. Este greu de spus dacă schimbarea succesivă
a stăpânilor (în care opţiunea ţării este minimă, aşa
cum a arătat 1989) conferă siguranţă în ansamblu unor
structuri mai ample.
Fără îndoială că suntem folosiţi şi nu ocrotiţi.
Fostul şef al Marelui Stat Major al armatei române
şi fost şef al Serviciului de Informaţii a acesteia,
generalul Chelaru a dezvăluit existenţa unor planuri de
transformări politice teritoriale cu scindarea unor ţări
europene, planuri anterioare desfacerii Iugoslaviei şi
Cehoslovaciei. Din acest punct de vedere putem spune
că am avut noroc şi că suntem în actuala formulă statală
teritorială supravieţuitori. Îndepărtarea de Rusia ne-a
fragilizat economic, iar sănătatea economică este unul
din elementele majore ale securizării.
Actualmente, capitalul intelectual al copiilor din
ţărănime este neutilizat (doar 3% termină învăţământul
superior), inflaţia a destructurat învăţământul, armata
nu mai este naţională şi aptă să apere frontierele, fiind
strict la mâna altora, situaţia ecologică este gravă, iar
plusvariantele umane ne sunt prelevate prin mijloace
economice.
Cum am putea asigura siguranţa naţională? De la
moartea lui Ştefan cel Mare candela de la mormântul
acestuia nu s-a stins. Trebuie să aplicăm României
principiul lui Shakespeare (sfaturile lui Polonius către
fiul său Laertes din Hamlet: „Mai presus de tot fii
credincios ţie însuţi“.
Trebuie reevaluate miturile istoriei naţionale şi
susţinute într-o societate nondemagogică. Demagogia
distruge România. Te poţi baza pe mit, dar numai
distrugând minciuna. Priorităţile siguranţei naţionale
nu stau în urmărirea duşmanului extern (noţiune astăzi
fluidă şi artificială – „fereşte-mă, Doamne, de prieteni”,
spune românul), cât în coerenţa internă a societăţii
româneşti.