An V (2012) Nr. 15 - VA Urechia

More documents

Recommendations

Info

An V, nr. 15, iunie 2012 AXIS LIBRI Semnale editoriale • Semnale editoriale • Semnale editoriale • Semnale editoriale 90 Thomas Enger scriitor Inspectorul Brogeland îşi scoate haina şi o agaţă într-un cuier din biroul lui. Iese pe coridor şi bate la uşa sergentului Sandland. Sperând să o surprindă într-o fantezie erotică despre el, nu aşteaptă invitaţia şi deschide uşa. Din păcate, până acum femeia nu a răspuns numeroaselor lui avansuri nici măcar cu o privire. Poate că am fost prea direct. Sau poate fiindcă sunt însurat, gândeşte Brogeland şi intră. Sandland e în faţa computerului, scrie ceva. Nu ridică privirea la apariţia lui Brogeland. - Eşti gata? întreabă el. Femeia ridică un deget, apoi îşi reia cursa pe tastatură cu o viteză care ar impresiona-o până şi pe o maseuză tailandeză. Brogeland priveşte în jur. Un birou tipic feminin, gândeşte el. Curat şi ordonat, documentele grupate, un suport de creioane, cu un creion albastru şi unul roşu, un capsator şi un perforator, file postit, o agendă deschisă la ziua de azi, dar fără nici o însemnare, clasoare cu inele – toate negre – pe rafturile din spatele mesei, publicaţii ale poliţiei şi cărţi documentare pe un singur raft. Pe podea e un palmier pitic, verde. Trandafirii din glastra de pe masă au tulpinile lungi şi proaspete, într-un bol de lemn sunt mere şi pere – perfect coapte, desigur - lângă un cactus, fără un fir de praf. Eşti ţâfnoasă, Sandland, gândeşte Brogeland, în timp ce-i priveşte faţa concentrată. Eşti ţâfnoasă mereu, dar asta te face şi mai ispititoare. Încearcă să-i inhaleze mirosul fără ca ea să bage de seamă. Nu se dă cu parfum. Sau poate că se dă, caz în care e foarte discret. Multe dintre femeile cu care s-a culcat aveau un miros atât de dulceag, atât de scârbos, încât după aceea trebuia să stea ore în şir sub duş. Dorinţa lui de a le Thomas Enger: Ars Ars (2010), primul roman al norvegianului Thomas Enger (născut la Oslo în 1973), s-a vândut în aproape 20 de ţări, devenind imediat bestseller în Danemarca, Germania şi Islanda; casa de filme 4 ½ din Norvegia a cumpărat drepturile de ecranizare a cărţii, plus drepturile asupra următoarelor cinci romane care îl vor avea ca protagonist pe acelaşi jurnalist de investigaţii Henning Juul. Acţiunea din Ars începe la doi ani după ce Juul şi-a pierdut fiul, pe Jonas, într-un incendiu care i-a mistuit apartamentul şi i-a produs arsuri grave. Reproşându-şi moartea fiului, părăsit de soţie, cu o mamă alcoolică şi o soră care i-a întors spatele, Juul revine la ziar cu speranţa că munca îl va face să treacă peste necazuri. Cazul pe care trebuie să-l investigheze este inedit pentru Norvegia: cineva descoperă întrun cort cadavrul unei tinere lapidate, pe jumătate îngropată în pământ. Crima pare să fi fost comisă după un ritual musulman, impus de legile sharia. Dar tânăra, Henriette Hagerup, e norvegiancă, doar prietenul ei, Marhoni, e musulman. Ajutat de un misterios informator din cadrul poliţiei, Juul află că Henriette lucra, împreună cu prietena ei, Anette, la un film numit O castă sharia. După ce citeşte scenariul, jurnalistul îşi dă seama de complexitatea cazului şi începe cercetările pe cont propriu, o iniţiativă care îl aduce din ce în ce mai aproape de adevăr, dar îi şi pune viaţa în pericol. Personalitatea contradictorie a lui Henning Juul, ciudăţeniile lui, vulnerabilitatea suplinită de experienţa şi flerul de jurnalist, pe de o parte, intriga ingenioasă, multidimensională, ritmul alert, trimiterile la problemele acute ale societăţii norvegiene, ca şi finalul neconvenţional, pe de altă parte, fac din Ars un roman poliţist fascinant, care rivalizează cu cele mai bune scrieri ale lui Stieg Larsson, maestrul incontestabil al prozei detectiviste scandinave. regula din nou se evaporă în clipa în care îşi aminteşte de parfumul lor. Cu Sandland sigur n-ar fi la fel. O, nu! Şi-o imaginează întinsă alături, transpirată, iar el epuizat dar fericit, după o partidă prelungită de sex dur şi senzual. Nici urmă de starea de inconfort postcoitum şi de nerăbdarea cu care aşteaptă ca taxiul să-l ia de acolo. Probabil că e lesbiană, conchide el, dacă nu vrea să şi-o pună cu mine. Sandland apasă pe „enter” puţin mai mult decât e nevoie şi din imprimantă încep să ţâşnească mai multe foi de hârtie. Se ridică, se apropie de imprimantă şi adună foile. - Gata, spune ea fără să zâmbească. La naiba! Brogeland îi deschide uşa. Sandland iese şi amândoi se îndreaptă spre sala de interogatoriu unde îi aşteaptă Mahmoud Marhoni şi avocatul lui. Prea mult kebab şi prea puţină mişcare e prima impresie a lui Brogeland când îl priveşte mai bine pe Mahmoud Marhoni. A mai pus ceva pe el de când l-a văzut ultima oară, dar tot poartă un tricou strâmt. În jurul taliei are un colăcel de grăsime de care s-ar putea lipsi. Dacă aş vrea vreodată să pun femeile pe fugă, gândeşte Brogeland, exact aşa aş face şi eu. Marhoni are faţa rotundă. Brogeland estimează că are barba de o săptămână, Marhoni însă s-a ras sub bărbie în unghi ascuţit. Are pielea cafenie. Nu depăşeşte 1,70 m dar întreaga lui atitudine arată că nu-i pasă nici că e scund, nici că are prea multe kilograme. Avocatul lui Marhoni, Lars Indrehaug, este un ticălos care a apărat drojdia societăţii toată viaţa.
AXIS LIBRI An V, nr. 15, iunie 2012 Semnale editoriale • Semnale editoriale • Semnale editoriale • Semnale editoriale Procurorilor le e greaţă de el şi îl consideră un şacal care se foloseşte de toate lacunele legii ca să trimită din nou pe stradă violatorii, traficanţii de droguri şi alte scursori. E slab şi deşirat. Părul îi cade în ochi. Şi-l dă deoparte cu degetele. Brogeland şi Sandland se aşază în faţa lui Indrehaug şi a clientului acestuia. Brogeland vorbeşte primul, trece prin formalităţile de rigoare şi îşi fixează privirea pe Marhoni. - De ce-aţi fugit când am venit să vorbim cu dvs.? Marhoni ridică din umeri. Dă-i înainte tot aşa şi-ai să vezi tu, gândeşte Brogeland şi continuă: - De ce v-aţi aruncat laptopul în foc? Aceeaşi reacţie. - Ce-aveaţi pe el? Tot niciun răspuns. - Ştiţi doar că, mai curând sau mai târziu, tot vom afla. Vă puteţi uşura situaţia dacă ne spuneţi. Marhoni îi aruncă lui Brogeland o privire plină de dispreţ. Brogeland oftează. - Ce ne puteţi spune despre relaţia dvs. cu Henriette Hagerup? Marhoni de-abia ridică ochii. Indrehaug se apleacă spre el, şopteşte ceva în aşa fel încât să nu-l audă nici Brogeland, nici Sandland, şi îşi îndreaptă din nou spinarea. - Era prietena mea, răspunde Marhoni într-o norvegiană stricată. - Cât timp aţi fost împreună? - Cam un an. - Cum aţi făcut cunoştinţă? - La un concert. - Ce fel de concert? - Nu sunt foarte sigur că natura concertului e relevantă pentru anchetă, intervine Indrehaug. Brogeland se încruntă la Indrehaug care se arată indignat în numele clientului. - Încercăm să stabilim ce fel de relaţie a avut clientul dvs. cu victima, intervine şi Sandland tăios. De data aceasta Brogeland se hotărăşte să n-o privească. Îl străpunge pe Indrehaug cu ochii, dar Indrehaug nu se arată deloc impresionat. - Ce fel de concert era? repetă Brogeland. - Noori. - Noori? - La Festivalul Mela. - Noori e o trupă rock pakistaneză destul de cunoscută, spune Sandland. Acum Brogeland se uită la ea, dar încearcă să ascundă cât de impresionat e, fiindcă îl şi deranjează intervenţia ei. - E alcătuită din doi fraţi din ... - Da, am înţeles. Pentru prima dată în cursul interogatoriului altceva decât dispreţ se citeşte în ochii lui Marhoni. O priveşte pe Sandland, parcă mai vigilent. Brogeland sesizează schimbarea şi dă de înţeles că vrea să preia iniţiativa. Sandland se dă mai aproape de masă. - Când aţi văzut-o ultima oară pe Henriette? Marhoni se gândeşte. - Ieri după-amiază. - Puteţi spune mai precis? - A stat la mine până s-a terminat Hotel Caesar. - V-aţi uitat la Hotel Caesar? - Chiar trebuie ... Obrajii lui Indrehaug sunt sângerii, ceea ce vorbeşte despre preferinţa lui pentru vinul roşu. Sandland ridică mâinile în semn de scuză. - Despre ce-aţi vorbit? - Despre tot felul de nimicuri. - Cum ar fi? Din nou Indrehaug se apleacă spre Marhoni. - Nu e treaba dvs. Sandland zâmbeşte. Se apleacă spre Brogeland, imitându-l pe Indrehaug, dar Brogeland nu mai ascultă din clipa în care îşi dă seama că femeia nu spune „vino acasă la mine când se termină interogatoriul ăsta absurd” – cuvinte la care visează de-atâta vreme ca să le audă din gura ei. - Unde vroia să se ducă după ce s-a terminat Hotel Caesar? - Nu ştiu. - Nu ştiţi? N-aţi întrebat? - Nu. - Uneori rămânea la dvs. peste noapte? - Da, uneori. - Dar n-aţi întrebat-o de ce n-a rămas şi ieri? - Nu. Sandland oftează. Masca de dur a lui Marhoni rămâne intactă. - Aţi auzit de Izlazul Ekeberg? întreabă ea. - Nu. - Aţi fost vreodată acolo? - Nu-mi amintesc. - N-aţi fost acolo la Cupa Norvegiei? - Nu-mi place fotbalul. - N-aveţi fraţi sau nepoţi care să joace fotbal? N-aţi fost ca să-i susţineţi când joacă acolo? Marhoni clatină din cap şi o priveşte arogant. - Aţi jucat vreodată cricket acolo? Marhoni e cât pe-aci să spună „nu” pe autopilot, dar ezită cu o jumătate de secundă prea mult. Brogeland notează: „a fost pe Ekeberg, dar minte că n-a fost”. Sandland citeşte şi continuă: - Domnule Marhoni, aveţi un pistol Taser? Reacţia lui sugerează că femeia i-a pus cea mai stupidă întrebare din lume. - Un ce? - Nu mă luaţi cu de-astea. Ştiţi ce e un pistol Taser. Nu mergeţi la cinema? Nu vă uitaţi la filme poliţiste? 91
Page 2 and 3:
An V, nr. 15, iunie 2012 2012 - Anu
Page 4 and 5:
An V, nr. 15, iunie 2012 AXIS LIBRI
Page 6 and 7:
Page 8 and 9:
Page 10 and 11:
Page 12 and 13:
Page 14 and 15:
Page 16 and 17:
Page 18 and 19:
Page 20 and 21:
Page 22 and 23:
Page 24 and 25:
Page 26 and 27:
Page 28 and 29:
Page 30 and 31:
Page 32 and 33:
Page 34 and 35:
Page 36 and 37:
Page 38 and 39:
Page 40 and 41:
Page 42 and 43: An V, nr. 15, iunie 2012 AXIS LIBRI
Page 66 and 67: An V, nr. 15, iunie 2012 64 AXIS LI
Page 74 and 75: An V, nr. 15, iunie 2012 72 AXIS LI
show all

An V (2012) Nr. 15 - VA Urechia

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?