01.11.2013 Views

An V (2012) Nr. 15 - VA Urechia

An V (2012) Nr. 15 - VA Urechia

An V (2012) Nr. 15 - VA Urechia

SHOW MORE
SHOW LESS

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

<strong>An</strong> V, nr. <strong>15</strong>, iunie <strong>2012</strong><br />

AXIS LIBRI<br />

Eveniment • Eveniment • Eveniment • Eveniment • Eveniment<br />

Gânduri la aniversare<br />

Colegiul Naţional „C. Negri” - 135 de ani<br />

80<br />

Vasile Leonte<br />

profesor<br />

Grav şi condescendent,<br />

boierul Costache<br />

Negre (după numele cel întâiu<br />

din familie) pri/veghează<br />

la pogoanele de învăţătură<br />

rânduite în spatele său de<br />

statuie. Pe averea, împrăştiată<br />

cu frenezie în celălalt mileniu,<br />

gălăţenii au durat, într-un<br />

timp incredibil de scurt,<br />

şcoală de învăţători, spre<br />

îndestularea, cu prioritate, a<br />

satelor moldoveneşti. <strong>2012</strong><br />

ne invită la o dublă lectură pe<br />

blazonul său: 200 de ani de<br />

trecere prin istoria modernă a<br />

feciorului agăi Petrache Negre şi al Smarandei Donici,<br />

dumnealui boierul Costache Negri, precum şi 135 de ani<br />

de existenţă a Colegiului Naţional, purtând numele celui<br />

pomenit anterior. Să facem loc câtorva notaţii aniversare.<br />

Niciunde nu există contabilizat cu fermitate<br />

numărul absolvenţilor de la Școala Normală, învăţători<br />

şi educatoare, oameni conduşi spre toate satele, toate<br />

formele de instrucţie ale ţării. Garantat este că, ajunşi<br />

acolo unde nici gândul nu se simte în siguranţă,<br />

absolvenţii Pedagogicului şi-au imaginat că şi-au<br />

luat modelele de pe strada Brăilei şi au reconfigurat<br />

dimensiunile instituţiei de unde au plecat, deschizând<br />

o şcoală, întregind efectivul unei<br />

clase,pregătind unui tânăr aripile<br />

pentru un zbor propriu. Aşezate în<br />

timp, generaţiile au vorbit despre<br />

străluciţii lor dascăli, anulând<br />

ceea ce este vremelnic şi lesne<br />

de uitat în slăbiciunile omeneşti.<br />

Ranchiuna şi desconsiderarea<br />

s-au puit mult mai târziu decât<br />

au trăit acei oameni. Bine<br />

conturate,încastrate în duritatea<br />

betonului, două litere, IS. Încerc<br />

să decriptez, dar nu găsesc vreun<br />

sens coerent. Mă ajută un coleg<br />

din şcoală, cam de vârsta şcolii(!): Învăţământ Sătesc.<br />

S-au fost modelate simbolurile la începutul veacului<br />

trecut. Cum, în ce termeni sau simboluri gândeşte<br />

prezentul la lumea satului contemporan ?<br />

Am răsfoit confesiuni, judecăţi, însăilări de memorii,<br />

venite, fireşte, din trecut. Toate s-adună sub acelaşi<br />

stindard: sărăcia generalizată, lipsurile inimaginabile,<br />

neajunsurile materiale incalculabile. Oameni maturi,<br />

aşezaţi temeinic în şaua vieţii nu pot uita dimineţile<br />

colorate în magiunul sălciu, mesele de prânz primejdios<br />

de sintetice; din cină răzbate aroma vreunui ceai<br />

contrafăcut să ajungă şi pentru a doua cană (în cazul<br />

celor cutezători). Povesteşte cineva - fără să acuze, căci<br />

timpul s-a dovedit iertător –alcătuirea unui meniu pe<br />

vreme de criză: carne de oaie sleită (liceul avea fermă<br />

proprie, susţinută de domnii viitori învăţători), înecată<br />

în seu consistent, însoţită de prune dulci uscate în podul<br />

şcoalei şi păzită de un dumicat imens de mămăligă<br />

rece. Puterea de a reacţiona este minimă în asemenea<br />

circumstanţe fiindcă de acasă scrisorile rare, scoase din<br />

creionul chimic, anunţă lipsuri şi mai mari pe acolo prin<br />

fundul judeţului/regiunii.<br />

Pedagogi capabili să înfrunte orice ierarhie,<br />

primejduindu-şi în chipul acesta liniştea lăuntrică, luau<br />

apărarea fiilor de ţărani, a copiilor nevoiaşi care, pentru<br />

greşeli de iertat ale vârstei sau pentru imaginare pricini,<br />

puteau fi exmatriculaţi de onoratul corp profesoral<br />

între două sunări ale clopotului. Citesc cu îndârjire un<br />

soi de gând poetic al unei Doamne Profesoare care se<br />

fixase în memoria tinerilor, în viaţă fiind şi le promitea<br />

ajutorul şi de dincolo de existenţa terestră. Dacă cineva<br />

îmi dezaprobă gestul de a perpetua gândul Doamnei<br />

Profesoare înseamnă că viaţa aceluia i-a fost excelent<br />

de senină (poate leşioasă) şi n-a avut nicicând trebuinţa<br />

unui braţ ferm. Citez fragmentar şi mă înfior la ideea<br />

că frânturi de mesaj mi s-ar putea adresa şi mie: „La<br />

început de fiecare an / Pasul meu greoi / Alături de voi<br />

/ De tinereţea voastră//Se făcea mai uşor / Ca frunza<br />

de castan / Ruginind la fereastră.(…) / Acum mă aflu<br />

tot de voi aproape / Dar sunt numai un abur peste ape<br />

/ Nu-i nimeni să mă audă, să mă vadă, / N-aveţi din<br />

parte-mi cât de cât un semn…/ Şi tare-aş vrea din nou să<br />

vă îndemn //Să puneţi pomi în fiece livadă”. Semnatara<br />

se numea Nicolina Mereuţă,<br />

profesor pensionar, iar frunţile<br />

luminate de prezenţa dumisale<br />

vor tresălta, îmi place să cred.<br />

De la 14-16 ani bătăturile<br />

crescute în palmă se memorează<br />

mai uşor şi atârnă mai greu pe<br />

creier. N-am stat de vorbă cu<br />

cineva care să ponegrească munca,<br />

sensul ei formativ, finalitatea ei<br />

socială. Transcriu gânduri care ar<br />

putea fi şi ale mele, căci şi eu vin<br />

din alt secol: „Pe vremea aceea nu<br />

existau activităţi extracurriculare<br />

în calendarul fiecărui colectiv - ele veneau din suflet.<br />

Astăzi există hârtii cu care vrem să demonstrăm că ele<br />

se fac… Activităţile obşteşti? Pe vremea aceea, 1972-<br />

1977, ştiam să trasăm poteci prin zăpadă până la Casa<br />

Sindicatelor; am împădurit cu puieţi toată coasta de la<br />

Turnul de televiziune. Participam la practica agricolă: cu<br />

un colţ de pâine, cu gem ori pate, cu apa clocotită din<br />

cisterne. Se mai răsturnau remorcile cu noi prin râpile<br />

judeţului. Ni se părea minunat: sortam cartofi, scoteam<br />

sfecla, culegeam porumb, eram frânţi de oboseală, arşi de<br />

soare, flămânzi, murdari de colbul câmpului, dar fericiţi<br />

că veneam în slujba comunităţii. Aşa înţelegeam ceea ce<br />

ni se spunea public „Poţi să condamni asemenea oameni<br />

că au încă memoria propriilor fapte? Ce vor „raporta”<br />

tinerii de astăzi?

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!