Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
<strong>An</strong> V, nr. <strong>15</strong>, iunie <strong>2012</strong><br />
AXIS LIBRI<br />
Eveniment • Eveniment • Eveniment • Eveniment • Eveniment<br />
Gânduri la aniversare<br />
Colegiul Naţional „C. Negri” - 135 de ani<br />
80<br />
Vasile Leonte<br />
profesor<br />
Grav şi condescendent,<br />
boierul Costache<br />
Negre (după numele cel întâiu<br />
din familie) pri/veghează<br />
la pogoanele de învăţătură<br />
rânduite în spatele său de<br />
statuie. Pe averea, împrăştiată<br />
cu frenezie în celălalt mileniu,<br />
gălăţenii au durat, într-un<br />
timp incredibil de scurt,<br />
şcoală de învăţători, spre<br />
îndestularea, cu prioritate, a<br />
satelor moldoveneşti. <strong>2012</strong><br />
ne invită la o dublă lectură pe<br />
blazonul său: 200 de ani de<br />
trecere prin istoria modernă a<br />
feciorului agăi Petrache Negre şi al Smarandei Donici,<br />
dumnealui boierul Costache Negri, precum şi 135 de ani<br />
de existenţă a Colegiului Naţional, purtând numele celui<br />
pomenit anterior. Să facem loc câtorva notaţii aniversare.<br />
Niciunde nu există contabilizat cu fermitate<br />
numărul absolvenţilor de la Școala Normală, învăţători<br />
şi educatoare, oameni conduşi spre toate satele, toate<br />
formele de instrucţie ale ţării. Garantat este că, ajunşi<br />
acolo unde nici gândul nu se simte în siguranţă,<br />
absolvenţii Pedagogicului şi-au imaginat că şi-au<br />
luat modelele de pe strada Brăilei şi au reconfigurat<br />
dimensiunile instituţiei de unde au plecat, deschizând<br />
o şcoală, întregind efectivul unei<br />
clase,pregătind unui tânăr aripile<br />
pentru un zbor propriu. Aşezate în<br />
timp, generaţiile au vorbit despre<br />
străluciţii lor dascăli, anulând<br />
ceea ce este vremelnic şi lesne<br />
de uitat în slăbiciunile omeneşti.<br />
Ranchiuna şi desconsiderarea<br />
s-au puit mult mai târziu decât<br />
au trăit acei oameni. Bine<br />
conturate,încastrate în duritatea<br />
betonului, două litere, IS. Încerc<br />
să decriptez, dar nu găsesc vreun<br />
sens coerent. Mă ajută un coleg<br />
din şcoală, cam de vârsta şcolii(!): Învăţământ Sătesc.<br />
S-au fost modelate simbolurile la începutul veacului<br />
trecut. Cum, în ce termeni sau simboluri gândeşte<br />
prezentul la lumea satului contemporan ?<br />
Am răsfoit confesiuni, judecăţi, însăilări de memorii,<br />
venite, fireşte, din trecut. Toate s-adună sub acelaşi<br />
stindard: sărăcia generalizată, lipsurile inimaginabile,<br />
neajunsurile materiale incalculabile. Oameni maturi,<br />
aşezaţi temeinic în şaua vieţii nu pot uita dimineţile<br />
colorate în magiunul sălciu, mesele de prânz primejdios<br />
de sintetice; din cină răzbate aroma vreunui ceai<br />
contrafăcut să ajungă şi pentru a doua cană (în cazul<br />
celor cutezători). Povesteşte cineva - fără să acuze, căci<br />
timpul s-a dovedit iertător –alcătuirea unui meniu pe<br />
vreme de criză: carne de oaie sleită (liceul avea fermă<br />
proprie, susţinută de domnii viitori învăţători), înecată<br />
în seu consistent, însoţită de prune dulci uscate în podul<br />
şcoalei şi păzită de un dumicat imens de mămăligă<br />
rece. Puterea de a reacţiona este minimă în asemenea<br />
circumstanţe fiindcă de acasă scrisorile rare, scoase din<br />
creionul chimic, anunţă lipsuri şi mai mari pe acolo prin<br />
fundul judeţului/regiunii.<br />
Pedagogi capabili să înfrunte orice ierarhie,<br />
primejduindu-şi în chipul acesta liniştea lăuntrică, luau<br />
apărarea fiilor de ţărani, a copiilor nevoiaşi care, pentru<br />
greşeli de iertat ale vârstei sau pentru imaginare pricini,<br />
puteau fi exmatriculaţi de onoratul corp profesoral<br />
între două sunări ale clopotului. Citesc cu îndârjire un<br />
soi de gând poetic al unei Doamne Profesoare care se<br />
fixase în memoria tinerilor, în viaţă fiind şi le promitea<br />
ajutorul şi de dincolo de existenţa terestră. Dacă cineva<br />
îmi dezaprobă gestul de a perpetua gândul Doamnei<br />
Profesoare înseamnă că viaţa aceluia i-a fost excelent<br />
de senină (poate leşioasă) şi n-a avut nicicând trebuinţa<br />
unui braţ ferm. Citez fragmentar şi mă înfior la ideea<br />
că frânturi de mesaj mi s-ar putea adresa şi mie: „La<br />
început de fiecare an / Pasul meu greoi / Alături de voi<br />
/ De tinereţea voastră//Se făcea mai uşor / Ca frunza<br />
de castan / Ruginind la fereastră.(…) / Acum mă aflu<br />
tot de voi aproape / Dar sunt numai un abur peste ape<br />
/ Nu-i nimeni să mă audă, să mă vadă, / N-aveţi din<br />
parte-mi cât de cât un semn…/ Şi tare-aş vrea din nou să<br />
vă îndemn //Să puneţi pomi în fiece livadă”. Semnatara<br />
se numea Nicolina Mereuţă,<br />
profesor pensionar, iar frunţile<br />
luminate de prezenţa dumisale<br />
vor tresălta, îmi place să cred.<br />
De la 14-16 ani bătăturile<br />
crescute în palmă se memorează<br />
mai uşor şi atârnă mai greu pe<br />
creier. N-am stat de vorbă cu<br />
cineva care să ponegrească munca,<br />
sensul ei formativ, finalitatea ei<br />
socială. Transcriu gânduri care ar<br />
putea fi şi ale mele, căci şi eu vin<br />
din alt secol: „Pe vremea aceea nu<br />
existau activităţi extracurriculare<br />
în calendarul fiecărui colectiv - ele veneau din suflet.<br />
Astăzi există hârtii cu care vrem să demonstrăm că ele<br />
se fac… Activităţile obşteşti? Pe vremea aceea, 1972-<br />
1977, ştiam să trasăm poteci prin zăpadă până la Casa<br />
Sindicatelor; am împădurit cu puieţi toată coasta de la<br />
Turnul de televiziune. Participam la practica agricolă: cu<br />
un colţ de pâine, cu gem ori pate, cu apa clocotită din<br />
cisterne. Se mai răsturnau remorcile cu noi prin râpile<br />
judeţului. Ni se părea minunat: sortam cartofi, scoteam<br />
sfecla, culegeam porumb, eram frânţi de oboseală, arşi de<br />
soare, flămânzi, murdari de colbul câmpului, dar fericiţi<br />
că veneam în slujba comunităţii. Aşa înţelegeam ceea ce<br />
ni se spunea public „Poţi să condamni asemenea oameni<br />
că au încă memoria propriilor fapte? Ce vor „raporta”<br />
tinerii de astăzi?