An V (2012) Nr. 15 - VA Urechia

An V, nr. 15, iunie 2012
AXIS LIBRI
Reflecții dialogice • Reflecții dialogice • Reflecții dialogice
în oameni acest sentiment. Adică, partea pozitivă şi
creativă să capete accente mai puternice, să domine.
T.D.: Pe dv. personal vă nemulţumeşte ceva din
vremurile pe care le parcurgem? Care dintre păcatele
omului vă supără cel mai mult?
A.G.: Ignoranţa. Mă întristez când văd că cei
care stau bine sunt indiferenţi faţă de cei aflaţi în
dificultăţi, în nevoi. Sau când cei care ştiu nu au
grijă să îi informeze şi să le fie îndrumători în bine
celor care nu ştiu.
T.D.: Andrei Şerban spunea că un artist trebuie
să fie într-o permanentă stare de alarmă, să se
reexamineze continuu.
A.G.: Da, aşa este.
T.D.: Dar nu este epuizantă această condiţie
pentru un artist?
A.G.: Nu, pentru că totul trebuie să fie natural,
să fie tot timpul conştient de menirea sa. Să o simţi
ca făcând parte din tine, din responsabilitatea ta
de artist asupra căruia sunt aţintite privirile. Când
toate acestea sunt liber asumate, ca făcând parte din
tine, din atitudinea ta, nu au cum să fie epuizante.
T.D.: Celebrul Sergiu Celibidache, întrebat fiind
dacă nu este un păcat să asculţi Mozart în timp ce pe
planetă există foamete şi griji, a răspuns că tocmai de
aceea există foamete şi griji, pentru că se ascultă prea
puţin Mozart. Subscrieţi la acest mesaj?
A.G.: Subscriu întru totul acestui mesaj pentru
că exprimă un adevăr. Nu este deloc ostentativ să
asculţi Mozart sau să ,,consumi” orice altă artă
pentru că este aducătoare de echilibru şi armonie
interioară. Dimpotrivă, lumea ar fi cu mult mai bună
dacă s-ar înfrupta cât mai mult din darul marilor
spirite ale omenirii. Da, marele Sergiu Celibidache
are pe deplin dreptate. Şi trebuie să i-o recunosc,
chiar dacă, deşi nu am avut prilejul de a-l cunoaşte
personal, am cu el o mică supărare, o luptă aş spune,
şi asta pentru că, în marea lui dragoste pentru
muzica instrumentală, îşi marca în mod subiectiv
acest perimetru, manifestând reticenţe uneori chiar
ostilitate pentru muzica vocală. Dar acesta este un
subiect separat, asupra căruia nu doresc să insistăm.
T.D.: Supertehnologizarea, ritmul alert de astăzi
credeţi că îl face pe om mai steril, îl îndepărtează de
rostul adânc al vieţii?
A.G.: Câteodată da, câteodată nu. Aici depinde
foarte mult de educaţie, de modul în care omul
înţelege să se raporteze la ritmul civilizaţiei. Omul
de astăzi are posibilitatea de a se informa despre
toate aspectele vieţii din lume. Eu cred foarte mult
în Internet, în modernitate, dar trebuie ca omul să
le domine, nu să fie dominat de ele. Totul depinde
de instrucţie, de educaţie, de a şti să selecteze
informaţiile şi a şti să le înţeleagă conexiunile.
40
Supertehnologizarea trebuie să îl sporească, nu să îl
coboare pe om din condiţia sa.
T.D.: Scriitorul tecucean Vasile Ghica spunea că,
„din copilărie, ne rămân icoane nu amintiri”.
A.G.: Frumos spus ca metaforă, dar metafora nu
este aceeaşi cu viaţa reală.
T.D.: Vă apucă uneori dorul de a vă plimba pe
uliţa copilăriei?
A.G.: Da, dar nu într-atât încât să fiu copleşită,
pentru că, dacă vreau, îmi pot domoli acest dor.
Ştiu unde îmi este uliţa copilăriei şi când simt
această chemare mă duc fără nici o reţinere.
Eu am rămas foarte cu picioarele pe pământ şi
dacă vreau mă întorc la locurile copilăriei. Dar
niciodată nu vom putea avea aceleaşi legături cu
ele ca atunci când eram copii. Întotdeauna omul
matur aleargă să regăsească ceea ce a avut când a
fost mic, aleargă după vremurile copilăriei. Dar
este imposibil, pentru că avem acum în noi o altă
structură. Da, întotdeauna suntem într-o goană
de a regăsi copilăria, numai că noi ne schimbăm
şi nu o vom regăsi niciodată. Rămânem cu starea
de dor.
T.D.: Ce mesaj doriţi să transmiteţi cititorilor
revistei noastre care vă iubesc atât de mult pentru
emoţiile artistice pe care le oferiţi?
A.G.: Să aibă mai multă curiozitate şi dorinţă de
a evolua. Să îşi umple timpul nu doar cu fotbal şi cu
cântăreţi de muzică pop, să îi intereseze oameni care
au ceva esenţial de spus despre trecut, prezent şi despre
totdeauna, să fie buni şi să îşi înfrumuseţeze viaţa.
T.D.: Ce bucurie mai mare poate fi pentru un
popor decât aceea ca unul din semenii săi să nu îi
mai aparţină doar lui, ci să aparţină lumii, să devină
un bun universal?
Aş îndrăzni să spun că artistul, în genere, nu-şi
mai aparţine nici sieşi, ci aparţine oamenilor cărora
le înaripează sufletele. Pentru că artistul are un rol
sacru în această lume plină de griji şi nevoi, şi nu de
puţine ori de răutăţi, de a contribui la zidirea unui
om armonios din preaplinul său de iubire, de bine
şi frumos. Mesajul pozitiv emanat din combustia
sa lăuntrică, îndrăznim să spunem că este o diluţie
a sufletului neamului său, prea puţin cunoscut şi în
consecinţă prea puţin înţeles.
Singurul mod de a aduce slavă divinităţii pentru
harul cu care v-a înzestrat, distinsă Doamnă a muzicii,
este acela de a revărsa, la rându-i, din el oamenilor.
Pentru aceasta un artist rămâne în timp şi dincolo
de timp. Fiţi în continuare generoasă! Pentru că
numai un om generos, poate fi şi un om fericit.
Vă mulţumim frumoasă şi talentată româncă,
ANGELA GHEORGHIU şi vă asigurăm că izbânzile
dv. artistice vor fi pentru noi reale bucurii!