carlos castaneda latura activă a infinităţii - ideaticabluescafe

indienii din Sonora, Mexic. A fost foarte drăguţ cu mine. Nici nu m-a respins, dar nici nu mi-a dat vreun sfat.
Mi-a spus doar că societăţile de indieni din sud-vest sînt foarte închise şi că nu au încredere în străini, mai ales
dacă aceştia erau hispanici. Pe hispanici, de fapt, indienii chiar îi urau.
Am aflat însă mai multe de la un coleg de-al său mai tînăr. Mi-a spus că aveam mai multe de cîştigat dacă citeam
cărţile botaniştilor. Era o autoritate în materie şi credea că tot ce era de ştiut despre plantele medicinale din sudvest
fusese deja clasificat şi publicat în mai multe reviste. A mers pînâ acolo încît a spus că orice vindecător
indian se inspira din acele publicaţii, mai degrabă decît din cunoaşterea tradiţională. Apoi mă linişti complet
spunîndu-mi că, dacă mai existau încă practici de vindecare care nu fuseseră încă descoperite de antropologi,
oricum nu puteam face nimic, pentru că indienii nu aveau să le dezvăluie unui străin.
- Fă ceva folositor, mă sfătui el. Apucâ-te de antropologie urbană. Sînt finanţări mari pentru studiul alcoolismului
la indienii care trăiesc în oraşele mari, de exemplu. Acesta e un lucru pe care orice antropolog îl poate
studia foarte uşor. Du-te şi îmbată-te cu indienii din zonă într-un bar. Şi, apoi, pune tot ce afli despre ei în
termeni statistici. Transformă totul în numere. Antropologia urbană e un domeniu de viitor.
Nu mai aveam nimic altceva de făcut decît să urmez sfatul acestor antropologi experimentaţi. M-am hotărît să
mă întorc la Los Angeles, dar un alt antropolog, prieten de-al meu, mi-a spus tocmai atunci că plănuise să
meargă cu
LATURA ACTIVĂ A INFINITĂŢII
47
maşina în Arizona şi New Mexico pentru a vizita toate locurile unde muncise în tinereţe şi pentru a-şi reînnoi
legăturile cu oamenii care îl ajutaseră cu informaţii pentru studiile sale de antropologie.
- Eşti binevenit, îmi spuse el. Nu am de gînd să muncesc deloc. Pur şi simplu, vreau să îi vizitez, să beau ceva cu
ei, să pierd timpul cu ei. Le-am cumpărat şi cadouri -pături, băutură, jachete, muniţie pentru carabine de calibrul
22. Am maşina încărcată cu bunătăţi. De obicei, mă duc singur să-i vizitez, dar, de fiecare dată, risc să adorm la
volan. Dacă vii, îmi ţii companie ca să nu adorm şi conduci şi tu dacă beau prea mult.
M-am simţit aşa de descurajat, că l-am refuzat.
- îmi pare rău, Bill, i-am spus eu. Călătoria asta nu m-ar ajuta deloc. Nu mai văd nici un sens în a face muncă de
teren.
- Nu renunţa fără să lupţi, îmi spuse Bill pe un ton de grijă părintească. Luptă cu toate puterile şi renunţă numai
cînd nu mai ai nici un pic de putere, dar nu înainte. Vino cu mine să vezi dacă îţi place zona de sud-vest.
Mă apucă cu braţul pe după umeri. Nu am putut să nu observ ce braţ greu avea. Era înalt şi puternic, dar, în
ultimii ani, corpul lui căpătase o rigiditate cam ciudată. îşi pierduse aerul băieţesc pe care îl avea înainte. Faţa Iui
rotundă nu mai era aşa plină şi tînără cum fusese cîndva. Acum era o faţă de om îngrijorat. M-am gîndit că era
îngrijorat pentru că îşi pierdea părul, dar erau momente c înd mi se părea că e ceva mai mult decît atît. Şi nu era
numai faptul că era mai gras — corpul său era greoi într-un mod imposibil de explicat. Puteam să văd asta în
modul c um mergea, cum se ridica sau se aşeza. Aveam senzaţia că Bill se luptă cu gravitaţia cu fiecare părticică a
fiinţei sale ?i în tot ce făcea.
48
CARLOS CASTANEDA
Neluînd în seamă sentimentul că eram un om înfrînt, am plecat în călătorie cu el. Am vizitat toate locurile din
Arizona şi New Mexico în care trăiau indieni. Unul dintre rezultatele acestei călătorii a fost că am descoperit că
prietenul meu antropolog avea două faţete ale personalităţii sale. îmi explică faptul că opiniile sale de antropolog
erau foarte rezervate şi în ton cu direcţia oficială din antropologie la acel moment. Ca persoană însă, munca lui
de teren în domeniul antropologiei îi dăduse posibilitatea să trăiască extraordinar de multe experienţe despre care
nu vorbea niciodată. Aceste evenimente nu erau în ton cu gîndirea oficială din antropologie de la acel moment
pentru că erau evenimente care, pur şi simplu, nu puteau fi catalogate.
De-a lungul călătoriei noastre, bea invariabil cu foştii săi informatori, după care se simţea cît se poate de relaxat.
Atunci, treceam eu la volan şi conduceam, în timp ce el se aşeza în scaunul de alături, sorbind din Ballentine's-ul
de treizeci de ani pe care îl ţinea în mînă. Abia atunci începea să povestească despre experienţele sale de
necatalogat:
- Nu am crezut niciodată în fantome, începu el brusc într-o zi. Niciodată nu m-am dat în vînt după apariţii şi
esenţe plutitoare sau voci în întuneric. Am avut o formaţie pragmatică şi serioasă. Ştiinţa fusese întotdeauna
busola mea. Dar lucrînd pe teren, tot felul de chestii ciudate au început să intre în viaţa mea. De exemplu, într-o
noapte am plecat cu nişte indieni într-o căutare spirituală. Aveau, de fapt, de gînd să mă iniţieze prin a-mi
provoca durere, stâpun-gîndu-mi muşchii pieptului. în timp ce eu mă resemnasem şi acceptasem gîndul de a
suporta durerea, ei amenajau locul în pădure. Am băut ceva ca să îmi dea putere. Şi atunci omul care trebuia să
facă demersuri în favoarea mea, împreună cu cei care urmau să oficieze ritualul au urlat de
LATURA ACTIVĂ A INFINITĂŢII
49
groază, arătînd spre o siluetă întunecată, ca o umbră, ce venea spre noi. Cînd silueta întunecată s-a apropiat de
noi, am văzut că în faţa noastră se afla un indian bătrin care era îmbrăcat în cele mai ciudate haine pe care ţi le-ai