carlos castaneda latura activă a infinităţii - ideaticabluescafe

290
CARLOS CASTANEDA
- Nu poţi să confunzi singurătatea cu solitudinea, îmi explică. Singurătatea este, pentru mine, psihologică.
Solitudinea este de ordin fizic. Una te dărîmâ, alta te alină.
Pentru toate astea îi eram pe vecie îndatorat domnului Acosta, fie că înţelegeam sau nu această îndatorare în felul
în care o înţeleg râzboinicii-câlători.
A doua persoană căreia trebuia sâ-i fiu recunoscător, considera Don Juan, era un copil de zece ani pe care-l
văzusem crescînd. îl chema Armando Velez. Ca şi numele, era extrem de demn, băţos, un omuleţ în toată firea.
îmi plăcea tare mult de el fiindcă se ţinea semeţ, dar era, în acelaşi timp, foarte prietenos. Nu îşi pierdea firea cu
uşurinţă. Ar fi putut să bată pe oricine şi, cu toate acestea, nu se dădea deloc mare.
Obişnuiam să mergem împreună la pescuit. Prindeam peştişori foarte mici care trăiau sub pietre şi pe care trebuia
să-i luăm cu mîna. îi puneam apoi să se usuce la soare şi îi mîncam imediat.
îmi plăcea şi pentru că era inventiv, inteligent şi ambi-dextru. Putea să arunce o piatră cu stînga mai departe decît
cu mîna dreaptă. Jucam la nesfîrşit tot felul de jocuri şi, spre mîhnirea mea, el cîştiga întotdeauna. Obişnuia sâ-şi
ceară scuze pentru că era tot timpul cîştigătorul, spunînd: „Dacă o las mai moale şi te las să cîştgi, o să mă urăşti
şi mai mult. Ar fi un afront adus bărbăţiei tale. Aşa că, mai încearcă!"
Din cauza faptului că era un tip destul de rigid, îl numeam Senor Velez, dar Senor îl prescurtasem Sho, un obicei
tipic regiunii sud-americane de unde provin eu.
într-o zi, Sho Vellez m-a întrebat ceva neobişnuit. Totul începu, evident, ca o provocare.
- Fac prinsoare pe ce vrei tu că ştiu ceva ce n-ai îndrăzni să faci.
LATURA ACTIVĂ A INFINITĂŢII
291
- Ce tot vorbeşti, Sho Velez?
- N-ai avea curajul să cobori în rîu într-o plută.
- Ba da. Am coborît pe un rîu învolburat. Am stat opt zile pe o insulă odată. A fost nevoie să-mi trimită mîncare.
Era adevărat. Mai aveam un prieten foarte bun poreclit Crazy Shepherd 1 . Un torent ne-a aruncat odată pe o
insulă, fără vreo şansă să fim salvaţi de cineva. Oamenii din oraş se aşteptau ca insula să fie inundată şi apa să ne
ucidă pe amîndoi. Ne trimiteau pe rîu coşuri cu mîncare, sperînd ca acestea să ajungă pe insulă, ceea ce s-a şi
întîmplat.
Ne-au ţinut, astfel, în viaţă pînă cînd apa a scăzut îndeajuns de mult ca să poată veni la noi cu o plută şi să ne
tragă spre malul riului.
- Nu, asta-i altceva, continuă Sho Velez cu atitudinea lui atotcunoscâtoare. Eu îţi spun să coborîm cu o plută pe
un rîu subteran.
îmi spuse că o bună bucată din rîul nostru trecea printr-un munte. Partea subterană a rîului fusese întotdeauna
pentru mine un mister. Intrarea în munte era o peşteră uriaşă, plină de lilieci şi mirosind a amoniu. Copiilor din
zonă li se spunea că este intrarea în iad: vapori sulfuroşi, căldură, miros îngrozitor.
- Te cred şi eu că n-o să mă apropii în vecii vecilor de rîul ăla, Sho Velez! am ţipat. Nici într-o mie de ani!
Trebuie să fii nebun de legat să faci una ca asta.
Faţa serioasă a lui Sho Velez căpătă un aer şi mai solemn:
- O, ce păcat, va trebui să mă duc singur. O clipă am crezut că pot să te păcălesc să vii cu mine. M-am înşelat.
Pierderea mea!
- Hei, Sho Velez, ce e cu tine? De ce vrei să te duci în locul ăla?
' Păstorul nebun (n. red.).
292
CARLOS CASTANEDA
-Trebuie, spuse cu vocea lui aspră. Vezi tu, tatăl meu este la fel de nebun ca şi tine, numai că el este, şi soţ, şi
tată. Trebuie să întreţină şase guri care depind de el. Altfel, ar înnebuni de tot. Cele două surori ale mele, cei doi
fraţi ai mei şi eu, toţi depindem de el. El este totul pentru noi.
Nu-l ştiam pe tatăl lui Sho Velez. Nu-l văzusem niciodată. Nu ştiam ce făcea să-şi cîştige existenţa. Sho Velez
îmi mărturisi că tatăl lui era om de afaceri şi că toată averea lui era în joc.
- Tatăl meu vrea să-şi construiască o plută şi să plece. Vrea să facă expediţia asta. Mama spune că doar se
asigură că va muri. Aşa că o să iau pluta şi o să merg chiar eu acolo. Ştiu că o să mor, dar cel puţin nu o să moară
tata.
Am simţit ceva ca un şoc electric străfulgerîndu-mi corpul şi m-am auzit spunînd febril:
- Merg cu tine, Sho Velez! Da, da, o să fie grozav! O să mergem împreună!
Sho Velez zîmbi cu superioritate. L-am luat drept un zîmbet de fericire, fiindcă mergeam cu el, nu pentru că
reuşise să mă convingă. Se exprimă imediat:
- Ştiu că dacă o să mergi cu mine, o să supravieţuiesc. Nu-mi păsa dacă Sho Velez supravieţuia sau nu. Ştiam
că are curajul să facă ce zisese. El şi Crazy Shepherd erau singurii puşti curajoşi din oraş. Amîndoi aveau ceva
unic şi nemaiauzit: curaj. Nimeni altcineva din oraş nu mai avea curaj. îi testasem pe toţi şi, în ceea ce mă privea,