carlos castaneda latura activă a infinităţii - ideaticabluescafe

favoriza instalarea tăcerii interioare. I-am urmat ordinul cu o uşurinţă surprinzătoare. în mod normal, m-aş fi
împotrivit, poate că nu aş fi arâtat-o, dar în mod cert nu mi-ar fi convenit pe de-a întregul. Mi-a trecut vag prin
cap că pînâ mă voi şi aşezat, voi fi intrat deja în starea de tăcere interioară. Gîndurile nu-mi mai erau clare. Am
simţit cum mă înconjoară un întuneric de nepătruns, care mă făcea să mă simt ca şi cum aş fi fost pe cale să
adorm. îmi ţineam corpul perfect nemişcat, fie pentru că nu aveam nici o
234
CARLOS CASTANEDA
intenţie să-i ordon să se mişte, fie pentru că nu eram în stare să dau un astfel de ordin.
Un moment mai tîrziu, mă aflam cu don Juan într-un deşert din Sonora. Am recunoscut împrejurimile. Fusesem
acolo cu el de atîtea ori, încît cunoşteam cele mai mici detalii. Era spre sfîrşitul zilei, iar lumina soarelui care
apunea mă umplea de disperare. Mergeam mecanic, conştient de nişte senzaţii care nu erau însoţite de nici un
gînd. Nu încercam să-mi descriu starea. Am vrut sâ-i spun acest lucru lui don Juan, dar dorinţa de a-i comunica
senzaţiile mele s-a destrămat într-o clipită.
Foarte rar şi cu o voce joasă, gravă, don Juan mi-a zis că albia secată prin care mergeam era un loc foarte potrivit
pentru ce aveam noi de făcut. Mi-a mai zis să mă aşez pe un bolovan, singur, în timp ce el s-a aşezat pe un altul,
la vreo cincisprezece metri mai încolo. Nu l-am întrebat pe don Juan, cum aş fi făcut de obicei, ce trebuia să fac.
Ştiam ce aveam de făcut. Am auzit apoi paşii înăbuşiţi ai oamenilor care mergeau prin tufişurile rare împrăştiate
de jur-împrejur. în acea zonă nu exista umiditate destulă pentru o vegetaţie abundentă. Creşteau doar nişte
tufişuri rezistente, la distanţă de trei-patru metri unele de altele.
I-am văzut apoi pe cei doi bărbaţi care se apropiau. Păreau localnici, erau probabil indieni yaqui, dintr-unul din
oraşele yaqui din apropiere. Cînd au ajuns lîngă mine, s-au oprit. Unul dintre ei m-a întrebat nonşalant cum mă
simţeam. Am vrut sâ-i zîmbesc, dar nu am putut. Figura mea era extrem de rigidă. Cu toate acestea, eram extrem
de încîntat. Voiam să sar în sus pur şi simplu, dar nu eram în stare. I-am spus că mă simţeam bine. I-am întrebat
apoi cine erau şi le-am zis că deşi nu-i cunoşteam, mi se păreau foarte cunoscuţi. Unul dintre ei mi-a zis, degajat,
că ei erau aliaţii mei.
LATURA ACTIVĂ A INFINITĂŢII
235
M-am uitat îndelung la ei, încercînd să le reţin trăsăturile, dar acestea se schimbau în permanenţă. Păreau că se
modifică pentru a se conforma stării de spirit a privirii mele. Nu gîndeam deloc. Totul era condus de senzaţii
viscerale. M-am uitat îndeajuns de mult la ei pentru a le şterge complet trăsăturile, iar în cele din urmă m-am
aflat în faţa a două bule uriaşe de lumină vibrantă. Bulele nu aveau limite. Era ca şi cum coeziunea lor era
susţinută din interior. în anumite momente deveneau plate, se lăţeau, pentru a se lungi din nou apoi pînâ
ajungeau de înălţimea unui om.
Am simţit deodată cum don Juan mă ia de braţul drept şi mă ridică de pe bolovan. Mi-a zis că a sosit momentul
să plecăm. în secunda următoare mă aflam din nou în casa sa, din centrul Mexicului, mai uimit ca niciodată.
- Astăzi ai găsit conştientizarea netrupeascâ şi ai văzut-o aşa cum este ea în realitate. Energia reprezintă reziduul
ireductibil a tot ce există. în ceea ce ne priveşte, o fiinţă umană nu poate merge mai departe decît să vadă în mod
direct energia. Poate mai există şi alte lucruri dincolo de asta, dar ele nu ne sînt accesibile.
Don Juan repeta întruna aceste cuvinte, iar de fiecare dată cînd le pronunţa, ele păreau că mă întăresc din ce în ce
mai mult, ajutîndu-mă să mă întorc la starea mea obişnuită.
I-am povestit lui don Juan tot ce văzusem şi ce auzisem. Don Juan mi-a explicat că în acea zi reuşisem să
transform reprezentarea antropomorficâ a. fiinţelor netrupeşti în adevărata lor esenţă: energie impersonală,
conştienta de faptul că există.
- Trebuie să înţelegi, mi-a zis el, câ sistemul nostru de cunoaştere, care reprezintă, în esenţă, un sistem de
interpretare, este cel care ne limitează resursele. Sistemul nostru de interpretare este cel care ne dictează care sînt
parametrii posibilităţilor noastre şi, din moment ce ne-am folosit de acest
236
CARLOS CASTANEDA
sistem de reprezentare întreaga noastră viaţă, nu îndrăznim să ne întoarcem împotriva sentinţelor sale. Energia
acestor fiinţe netrupeşti, a continuat don Juan, ne îmboldeşte, iar noi interpretăm acest imbold cum putem, în
funcţie de starea de spirit. Cel mai chibzuit lucru pe care îl poate face un vrăjitor este să îndrume aceste entităţi
către un nivel abstract. Cu cît vrăjitorii fac mai puţine interpretări, cu atît mai bine. Din acest moment, mi-a zis
don Juan, de fiecare dată cînd vezi o apariţie stranie, păstreazâ-ţi cumpătul şi priveşte-o fix, inflexibil. Dacă este,
într-adevăr, o fiinţă netrupească, atunci interpretările tale vor cădea una după alta ca frunzele moarte. Dacă nu se
întîmplâ nimic, totul nu este decît o aberaţie de rahat a minţii tale care nici măcar nu e a ta.
CLARVIZIUNEA
Pentru prima dată în viaţa mea, eram într-un impas pentru că nu ştiam cum să mă port în lume. Lumea din jurul
meu nu se schimbase, dar acest impas îşi avea rădăcinile într-o meteahnă a mea. Influenţa lui don Juan, precum
şi toate activităţile generate de practicile sale şi în care mă implicase atît de profund, îşi spuneau serios cuvîntul
şi mă făceau să nu mai ştiu cum să mă comport cu semenii mei. Am examinat problema şi am ajuns la concluzia