carlos castaneda latura activă a infinităţii - ideaticabluescafe

în timp ce ne pregăteam să plecăm, am simţit nevoia să-mi exprim faţă de Lucas Coronado admiraţia pentru
uimitoarea sa tehnică de a lucra cu mîinile şi picioarele. S-a uitat la mine cu ochii măriţi de surpriză, de parcă aş
fi fost nebun:
- Nu ai mai văzut pe nimeni fâcînd o mască? şuieră el printre dinţii strînşi. De unde vii, de pe Marte?
M-am simţit prost. Am încercat să-i explic apoi că tehnica lui era nouă pentru mine. Părea gata să-mi dea una în
c
ap. Jorge Campos îmi spuse în engleză că îl jignisem pe Coronado cu comentariile mele. El înţelesese lauda ca
pe un mod mascat de a-mi bate joc de sărăcia lui.
70
CARLOS CASTANEDA
Cuvintele mele fuseseră receptate ca un comentariu ironic despre cît de sărac şi neajutorat era el.
- Dar e exact contrariul, am spus eu. Cred că este ext ordinar.
- Să nu încerci sâ-i spui aşa ceva, replică Jorge Campos. Aceşti oameni sînt crescuţi să primească insultele şi să
insulte la rîndul lor într-un mod ascuns. I se pare ciudat că îl tratezi aşa cînd, de fapt, nici nu-l cunoşti şi că
glumeşti pe seama lui din cauza faptului că nu-şi poate permite un ajutor care să-i susţină sculptura.
Mă simţeam complet pierdut. Ultimul lucru pe care l-aş fi făcut era să-mi pierd singurul contact. Jorge Campos
îşi dădu perfect seama de supărarea mea:
- Cumpârâ-i o mască, mă sfătui el.
I-am spus că intenţionam să merg direct la Los Angeles şi că mai aveam bani doar ca să bag benzină şi să
cumpăr mîncare.
- Atunci dâ-i jacheta ta de piele, spuse el foarte pe fază, dar pe un ton confidenţial şi solicitant. Altfel, o sâ-l
înfurii rău şi tot ce va ţine minte în ceea ce te priveşte vor fi insultele tale. Dar nu-i mai spune că măştile sînt
frumoase. Pur şi simplu, cumpără una.
Cînd i-am spus lui Lucas Coronado că vreau sâ-i dau jacheta mea de piele pe o mască făcută de el, a rînjit cu
satisfacţie. A luat haina şi a probat-o. Apoi s-a dus spre casă, dar, înainte să intre, a făcut nişte piruete ciudate. A
îngenuncheat în faţa unui fel de altar religios şi şi-a mişcat braţele de parcă ar fi vrut să le întindă, apoi şi-a frecat
palmele de haină.
A intrat în casă şi a dus o legătură împăturită în ziare pe , care mi-a dat-o mie. Am vrut sâ-i pun nişte întrebări,
dar s-a ! scuzat spunînd că are de lucru. Apoi a adăugat că, daca doream, puteam reveni cu altă ocazie.
LATURA ACTIVĂ A INFINITĂŢII
71
în drumul înapoi spre Guaymas, Jorge Campos mi-a cerut să desfac legătura. Voia să se asigure că Lucas
Coronado nu mă înşelase. Eu nu am vrut să o desfac. Singurul lucru care mă interesa era că puteam sâ mă întorc
singur ca să vorbesc cu Lucas Coronado. Eram în al nouălea cer.
- Trebuie să văd ce ai acolo, a insistat Jorge Campos. Opreşte maşina, te rog. Nu mi-aş păgubi clienţii pentru
nimic în lume. M-ai plătit să-ţi fac nişte servicii. Omul acela e un şaman adevărat, deci este foarte periculos. S-ar
putea să-ţi fi dat o legătură vrăjită pentru că l-ai jignit. Dacă este aşa, trebuie s-o îngropăm repede pe aici.
Am simţit că mi se face rău şi am oprit maşina. Am scos apoi legătura cu foarte multă grijă. Jorge Campos mi-a
smuls-o din mînă şi a desfăcut-o. Conţinea trei măşti yaqui tradiţionale, foarte frumoase. Atunci Jorge Campos a
spus în treacăt, cu un ton dezinteresat, că ar fi normal să-i dau şi lui una. M-am gîndit câ, de vreme ce nu mă
dusese încă să-l văd pe bătrin, trebuia să menţin relaţia cu el. I-am dat cu plăcere una dintre ele.
- Dacă îmi dai voie să aleg, aş prefera-o pe asta, spuse el arătînd spre o alta.
I-am spus să o ia pe aceea. Măştile nu însemnau nimic pentru mine. Eu obţinusem ce mâ interesa. I le-aş fi dat şi
pe celelalte două, dar le-am păstrat ca să le arăt şi prietenilor mei antropologi.
- Măştile astea nu sînt ceva deosebit, spuse cu emfază Jorge Campos. Poţi să le cumperi de la orice magazin din
oraş. Acolo se vînd astfel de măşti turiştilor.
Eu văzusem însă măştile yaqui care se vindeau în magazinele din oraş. Erau foarte primitive în comparaţie cu
cele pe care le aveam eu, iar Jorge Campos şi-o alesese într-adevăr pe cea mai bună dintre ele.
72
CARLOS CASTANEDA
L-am lăsat în oraş şi am luat-o spre Los Angeles. înainte să-mi iau la revedere, mi-a amintit că, practic, îi
datoram două mii de dolari, pentru că avea de gînd să înceapă să mituiascâ în stînga şi în dreapta ca să mă ducă
la marele om.
- Crezi că o să poţi să-mi dai cei două mii de dolari data viitoare cînd ajungi aici? mă întrebă el cu îndrăzneală.
întrebarea lui m-a pus într-o situaţie dificilă. Credeam că dacă i-aş fi spus adevărul, că mă îndoiam că o să-i am,
l-aş fi făcut să mă abandoneze. în acel moment eram convins că, în ciuda lăcomiei sale evidente, el era cel care
mă va ajuta.
- O să fac tot ce pot ca să-i am, am spus eu detaşat.
- Mai bine ai face mai mult de atît, băiete, îmi replică el agresiv, aproape furios. Ca să aranjez întîlnirea asta, o să
cheltuiesc din banii mei şi trebuie să am o garanţie din partea ta. Ştiu că eşti un tînăr serios. Cît valorează maşina
asta? E în stare bună?