carlos castaneda latura activă a infinităţii - ideaticabluescafe

cărămidă. Am început să văd pete galbene în faţa ochilor şi totul a început să se învîrtească. Eram absolut
convins că ni se va face greaţă. Lucrurile au început să se înceţoşeze, iar, în cele din urmă, nu am mai văzut
nimic. Disconfortul fizic era
LATURA ACTIVĂ A INFINITĂŢII
249
atît de intens, încît nu mai eram capabil sâ mai gîndesc ceva. Nu aveam decît senzaţii viscerale, de frică, de
panică amestecată cu o emoţie intensă, simţeam că mă aflam în pragul unui eveniment de proporţii uriaşe. Cu
toate acestea, aveam numai trăiri, nu exista nici un gînd cu care sâ le coroborez. La un moment, dat nu îmi mai
dădeam seama dacă sînt aşezat sau stau în picioare. Eram înconjurat de întunericul cel mai adînc pe care şi-l
poate imagina cineva, cînd am văzut energia curgînd în univers.
Am văzut o succesiune de sfere luminoase venind sau îndepărtîndu-se de mine. Le vedeam una cîte una, exact
aşa cum îmi spusese don Juan că pot fi văzute. Ştiam că fiecare dintre acestea reprezintă o entitate distinctă
datorită dimensiunilor lor diferite. Am analizat detaliile structurilor lor. Luminozitatea şi rotunjimea lor erau
alcătuite din fibre care păreau legate unele de altele. Fibrele erau mai groase şi mai subţiri. Fiecare dintre aceste
forme luminoase era acoperită de un veşmînt gros, pufos. Arătau ca nişte ciudate animale îmblănite, luminoase
sau ca nişte insecte uriaşe, rotunde, acoperite de perişori luminoşi.
Ceea ce m-a şocat cel mai tare a fost faptul că mi-am dat seama că văzusem acele insecte păroase toată viaţa
mea. Fiecare ocazie în care don Juan mă făcuse să le văd mi se părea acum ca un ocol pe care îl făcusem cu el.
Mi-am adus aminte în detalii cum mă ajuta să văd oamenii ca sfere luminoase, iar toate acele ocazii erau separate
de capacitatea uriaşă de a vedea la care aveam acces acum. Ştiam deja, dincolo de orice urmă de îndoială, că
percepusem toată viaţa, de unul singur şi fără ajutorul cuiva, energia aşa cum străbate ea universul.
Realizarea acestui fapt m-a copleşit. Mă simţeam extrem de fragil, de vulnerabil. Simţeam nevoia de a-mi găsi
un loc al meu, să mă ascund. Era exact ca în visul acela pe care îl au
250
CARLOS CASTANEDA
mulţi dintre noi: sîntem goi din cap pînă-n picioare şi nu ştim ce să facem. Eu mă simţeam mai mult decît gol:
mă simţeam neprotejat, fără vlagă şi îngrozit că trebuie să mă întorc la starea de normalitate. Mi-am dat seama ca
prin ceaţă că zăceam întins. Mi-am făcut curaj să mă întorc la normalitate. Mi-am imaginat că o să mă găsesc
întins pe zidul de cărămidă, răsucindu-mă agitat, înconjurat de o grămadă de spectatori.
Senzaţia că stăteam întins devenea din ce în ce mai acută. Simţeam că pot să-mi mişc ochii. Puteam zări lumina
prin pleoapele închise, dar mi-era frică să le deschid. Partea ciudată era că nu îi puteam auzi pe nici unul dintre
oamenii care în imaginaţia mea mă înconjurau. Nu auzeam nici un fel de zgomot. Pînâ la urmă, mi-am făcut
curaj să deschid ochii. Eram întins în pat, în biroul meu aflat la intersecţia bulevardelor Wilshire şi Westwood.
M-am enervat îngrozitor cînd mi-am dat seama că mă aflam în pat. Dar, din motive dincolo de înţelegerea mea,
m-am calmat imediat. Isteria mea a fost înlocuită de indiferenţă fizică şi, în acelaşi timp, de satisfacţie fizică,
asemănătoare cu sentimentul pe care îl ai după o masă copioasă. Cu toate acestea, nu mă putem linişti. Faptul că
îmi dădusem seama că toată viaţa mea percepusem energia în mod direct fusese cel mai şocant lucru care mi s-ar
fi putut întîmpla. Cum Dumnezeu fusese posibil să nu-mi dau seama pînă acum? Ce anume mă împiedicase să
am acces la acest aspect al fiinţei mele? Don Juan spusese că fiecare om poate să vadă energia în mod direct.
Ceea ce nu spusese însă era că fiecare om vede deja energia în mod direct, dar nu îşi dă seama că o vede.
Am apelat şi la un prieten psihiatru. Nu a putut să mă ajute. A crezut că reacţia mea era rezultatul oboselii şi al
hipersti-mulârii. Mi-a prescris valium şi mi-a zis să mă odihnesc.
LATURA ACTIVĂ A INFINITĂŢII
251
IN-am îndrăznit să spun nimănui că mă trezisem în pat fără să ştiu cum am ajuns acolo. Prin urmare, graba mea
de a-l vedea pe don Juan era mai mult decît justificată. Am zburat spre Mexic cît am putut de repede, am
închiriat o maşină şi m-am grăbit să ajung.
- Ţi s-a mai întîmplat asta şi înainte! mi-a spus don Juan rîzînd, cînd i-am povestit experienţa mea halucinantă.
Au apărut doar două elemente noi. Unul dintre ele este că acum ai perceput tu singur energia. Ai oprit lumea şi
ţi-ai dat seama că, de fapt, ai văzut dintotdeauna energia aşa cum străbate ea universul şi aşa cum fiecare o vede,
dar fără să fii conştient de lucrul acesta. Al doilea element nou este că ai călătorit de unul singur prin tăcerea ta
interioară. Ştii, chiar fără să-ţi spun eu, că totul este posibil dacă pleci de la tăcerea interioară. De data asta ţi-a
fost frică, şi vulnerabilitatea ta a făcut să sfîrşeşti în patul tău, care nu este departe de campusul UCLA. Dacă nu