carlos castaneda latura activă a infinităţii - ideaticabluescafe

îşi spusese numele înainte de a intra în contact cu mine. în acest mod, el îşi stabilise identitatea în faţa infinitului.
Am înţeles cu o claritate pe care nu o avusesem pînă atunci ceea ce îmi explica. Nu a trebuit să îi mai cer
lămuriri. Claritatea gîndirii mele ar fi trebuit să mă surprindă, dar nu s-a întîmplat deloc aşa. în acel moment am
înţeles că întotdeauna gîndisem perfect clar şi că doar făcusem pe prostul în folosul altora.
- Fără ca tu să ştii nimic, continuă el, te-am iniţiat într-o căutare tradiţională. Tu eşti omul pe care îl căutam.
Căutarea mea s-a terminat cînd te-am găsit şi căutarea ta s-a terminat cînd m-ai găsit acum.
Don Juan îmi explică faptul că, în calitate de nagual al generaţiei sale, căuta un om care să aibă o anumită configuraţie
energetică pentru a-i putea asigura continuitatea spiţei. Mi-a spus că, la un anumit moment, nagualul
fiecăreia dintrre cele douăzeci şi şapte de generaţii începuse să trăiască experienţa cea mai consumatoare a vieţii
lor -căutarea unui succesor.
Privindu-mă fix în ochi, îmi spuse că ceea ce îi făcea pe oameni vrăjitori era capacitatea lor de a vedea direct,
nemijlocit, cum curge energia în univers şi că atunci cînd vrăjitorii percep o fiinţă umană în acest mod, ei văd o
bilă luminoasă sau cu figură luminoasă în formă de ou. Părerea sa era că oamenii sînt nu numai capabili să vadă
nemijlocit cum curge energia prin univers, dar că o şi văd, numai că nu sînt conştienţi că o văd.
Atunci făcu distincţia clară în ceea ce îi priveşte pe vrăjitori, anume între starea generală de a fi conştient şi
starea particulară de a-ţi da seama în mod voit de ceva. Mai spuse despre toate fiinţele umane că posedau
conştientizarea într-un sens general, lucru care le permitea să vadă energia direct, în
88
CARLOS CASTANEDA
timp ce vrăjitorii erau singurii oameni care erau în mod
deliberat conştienţi de faptul că văd energia nemijlocit. Apoi,
defini „conştientizarea" ca fiind o energie şi defini „energia"
ca fiind un flux constant, o vibraţie luminoasă care nu stătea
niciodată pe loc, mişcîndu-se în permanenţă după cum voia.
Mai spuse că atunci cînd o fiinţă umană era văzută, ea era
percepută ca un conglomerat de cîmpuri de energie ţinute
împreună de cea mai misterioasă forţă din univers - o forţă
vibratoare care leagă, uneşte cîmpurile de energie într-un tot
unitar. Mai spuse apoi că nagualul era un vrăjitor anume din
fiecare generaţie pe care ceilalţi vrăjitori îl puteau vedea, nu
ca pe o singură bilă luminoasă, ci ca pe un set de două sfere
de luminozitate împreunate, una deasupra celeilalte.
- Această caracteristică a dublului, continuă el, îi dă nagua-lului posibilitatea să realizeze nişte lucruri care sînt,
mai degrabă, dificile pentru un vrăjitor obişnuit. De exemplu, nagualul este un cunoscător al forţei care ne leagă
într-un tot unitar. Nagualul ar putea foarte bine să se concentreze pentru o fracţiune de secundă asupra acelei
forţe şi l-ar năuci pe celălalt. Eu am făcut asta cu tine în staţie pentru că voiam să termini o dată cu vorbăria ta
despre mine, eu, eu, eu, eu, eu, eu. Voiam să termini cu prostiile şi să mă găseşti pe mine. Vrăjitorii din spiţa
mea, a continuat apoi don Juan, susţineau că prezenţa unei fiinţe duble, un nagual, era suficientă pentru a ne
clarifica lucrurile. Ce este ciudat este că prezenţa unui nagual clarifică lucrurile într-un mod mascat. Mi s-a
întîmplat şi mie cînd l-am cunoscut pe nagualul Julian, învăţătorul meu. Prezenţa lui m-a năucit ani la rînd,
pentru că, de fiecare dată cînd eram în preajma lui, puteam să gîndesc clar, dar atunci cînd pleca, redeveneam
acelaşi idiot dintotdeauna. Am avut şansa de a întîlni şi de a sta în preajma a doi naguali, a continuat don Juan.
Timp de şase ani, la cererea nagualui Elias, învăţătorul
LATURA ACTIVĂ A INFINITĂŢII
89
nagualului Julian, am locuit cu el. El este cel care m-a crescut, dacă pot spune aşa. A fost un privilegiu nemaipomenit.
Stăteam parcă la tribună şi mă uitam la o arenă ca să înţeleg ce este un nagual. Nagualul Elias şi nagualul
Julian aveau temperamente complet opuse. Nagualul Elias era tăcut şi pierdut în întunericul tăcerii sale. Nagualul
Julian era un vorbăreţ bombastic, vulcanic. Părea că trăieşte pentru a ului femeile. Erau mai multe femei în viaţa
lui decît şi-ar putea imagina cineva. Totuşi, amîndoi erau surprinzător de asemănători, pentru că nu aveau nimic
în ei. Erau goi. Nagualul Elias era o însumare de poveşti ciudate care te bîntuiau şi care veneau de undeva, din
necunoscut. Nagualul Julian era o colecţie de poveşti care ar fi făcut pe oricine să se tăvălească pe jos de rîs. De
fiecare dată cînd încercasem să descopăr omul real din ei, aşa cum reuşisem cu tatăl meu şi cu fiecare dintre
oamenii pe care îi cunoşteam, nu găseam nimic. în loc să găsesc o persoană adevărată, nu mă aştepta decît o
grămadă de poveşti despre necunoscuţi. Fiecare dintre ei avea propriul fler, dar rezultatul era acelaşi - goliciune,
o goliciune care reflecta nu lumea, ci infinitatea.
Don Juan merse mai departe şi-mi explică faptul că, în momentul în care cineva trece un anumit prag în
infinitate, intenţionat sau, ca în cazul meu, inconştient, tot ce i se întîmplâ de acum înainte nu mai ţine doar de
propria-i lume, ci intră în spaţiul infinităţii.
- Atunci cînd ne-am întîlnit în Arizona, amîndoi am trecut un anumit prag, a continuat el. Iar acest prag nu a fost