carlos castaneda latura activă a infinităţii - ideaticabluescafe

Aveam cam opt ani. Bunicul îmi vorbea. începuse prin a-mi spune că era de datoria lui să mă aducă pe calea cea
dreaptă. Aveam doi veri de vîrsta mea: Alfredo şi Luis. Bunicul meu îmi cerea fără milă să recunosc faptul că
vărul meu, Alfredo, era cu adevărat frumos. în cadrul viziunii mele, puteam auzi vocea aspră a bunicului:
- Alfredo nu are nevoie de nici o prezentare, mi-a zis el atunci. Nu are nevoie decît să se arate, şi toate uşile i se
vor deschide, deoarece toată lumea practică un adevărat cult al frumuseţii. Toată lumea iubeşte oamenii frumoşi.
îi invidiază în mod cert, dar, la fel de sigur, le caută şi tovărăşia. Crede-mă pe cuvînt. Sînt şi eu chipeş, nu-i aşa?
Eram sincer de acord cu bunicul. Era un bărbat foarte frumos, cu oase delicate, cu ochi albaştri, zîmbitori şi o
faţă excepţional croită, cu pomeţi minunaţi. Totul era echilibrat pe faţa sa: nasul, gura, ochii, bărbia ascuţită,
totul. Pe urechi îi creştea un puf blond, care îl făcea să semene cu un elf. Ştia totul despre persoana sa şi îşi
exploata la maximum însuşirile. Femeile îl adorau, pur şi simplu. îl adorau, zicea el, în primul rînd pentru
frumuseţea sa şi, în al doilea rind, pentru că nu prezenta nici un pericol pentru ele. El, unul, bineînţeles, profita
din plin de toate astea.
LATURA ACTIVĂ A INFINITĂŢII
201
- Vărul tău, Alfredo, va reuşi cu siguranţă în viaţă, a continuat bunicul. Nu va trebui să se ducă niciodată
neinvitat la o petrecere, pentru că va fi întotdeauna primul pe listă. Ai văzut cum se opresc oamenii pe stradă să
se uite la el şi cum doresc să-l atingă? Este atît de frumos, încît mi-e teamă să nu devină un nemernic, dar asta
este o altă poveste. Hai să spunem că va fi cel mai aşteptat şi binevenit nemernic pe care l-ai întîlnit vreodată.
Bunicul meu l-a comparat pe Luis cu Alfredo. Mi-a zis că Luis era comun şi un pic prostuţ, dar că avea o inimă
de aur. După aceasta, m-a luat şi pe mine în discuţie:
- Dacă trebuie să continuam cu lămurirea noastră, a continuat el, trebuie să recunoşti sincer că Alfredo este
frumos, iar Luis este bun la suflet. Hai să discutăm şi despre tine. Tu nu eşti nici frumos, nici bun la suflet. Tu
eşti o mare jigodie. Nu o să te invite nimeni niciodată la vreo petrecere. Trebuie să te obişnuieşti cu ideea că,
dacă vrei să te duci la o petrecere, trebuie să apari neinvitat. Ţie nu ţi se vor deschide niciodată uşile aşa cum i se
vor deschide lui Alfredo pentru că este frumos sau lui Luis pentru că este bun la suflet. Tu va trebui să te strecori
pe fereastră.
Analiza privindu-i pe cei trei nepoţi ai săi era atît de exactă, că m-a făcut să plîng cînd i-am auzit concluzia. Cu
cît plîngeam, cu atît era mai bucuros. Şi-a încheiat expunerea cu un avertisment din cale-afară de dureros.
- Nu trebuie să te simţi râu, mi-a zis, pentru că nu e nimic mai pasionant decît să te strecori pe fereastră. Pentru
asta trebuie să fii inteligent şi pe fază. Trebuie să vezi totul şi să fii pregătit pentru un şir nesfîrşit de umilinţe.
Dacă te vei strecura pe fereastră, a continuat, o vei face pentru că nu te vei afla în nici un caz pe lista invitaţilor;
prin urmare, nimeni nu-ţi doreşte prezenţa, deci va trebui să-ţi pui capul la treabă
202
CARLOS CASTANEDA
ca să rămîi la petrecere. Singurul fel pe care îl ştiu eu ca să-ţi iasă chestia asta este să ai la degetul mic pe toată
lumea. Ţipă! Cere! Dă sfaturi! Fă-i pe toţi să simtă că tu eşti şeful. Cum să te dea afară cînd tu eşti şeful?
Amintirea acestei scene m-a răscolit profund. îngropasem această întîmplarea atît de adînc, încît uitasem complet
de ea. îmi amintisem totuşi sfatul său de a fi totdeauna şeful, sfat pe care mi-l repetase întruna.
Nu am avut ocazia să examinez acest eveniment sau să meditez asupra lui, deoarece o altă amintire a apărut, cu
aceeaşi forţă. Eram cu fata cu care fusesem logodit. în acea perioadă economiseam amîndoi bani pentru a ne
căsători şi pentru a avea o casă a noastră. M-am auzit cerîndu-i să ne constituim un cont comun. Nu acceptam
altă formulă. Am simţit imperios nevoia să-i ţin o predică despre economie. M-am auzit spunîndu-i de unde să-şi
cumpere hainele şi care să fie preţul maxim pe care ni-l puteam permite.
M-am văzut apoi dîndu-i lecţii de condus surorii sale mai mici şi ieşindu-mi efectiv din minţi cînd mi-a spus că
vrea să se mute de la părinţii ei. Am ameninţat-o că întreru-pem lecţiile. A început să plîngă şi mi-a mărturisit că
avea o legătură cu şeful ei. Am sărit din maşină şi am început să dau şuturi în portieră.
Asta nu era însă totul. M-am auzit spunîndu-i tatălui logodnicei mele să nu se mute în Oregon cum avea de gînd.
Am ţipat cît puteam că era o mişcare idioată. Eram absolut convins că argumentele mele împotriva acestei
manevre erau imbatabile. I-am arătat cifrele în care calculasem extrem de meticulos pierderile. în momentul în
care am văzut că nu mă bagă în seamă, am trîntit uşa şi am plecat, tremurînd de furie. Mi-am găsit logodnica în
sufragerie, cîntînd la chitară. I-am smuls-o din mîini şi i-am strigat că
LATURA ACTIVĂ A INFINITĂŢII
203
ea mai mult îmbrăţişa chitara decît să cînte la ea, ca şi cum era mai mult decît un simplu obiect.
Dorinţa mea de a-mi impune voinţa se manifesta în absolut toate direcţiile. Nu făceam nici o distincţie. Oricine
se afla aproape de mine se afla acolo pentru ca eu să-l pot poseda şi modela după cum aveam chef.
Nu a trebuit să mă gîndesc prea mult la semnificaţia viziunilor mele extrem de vii. M-a cuprins o certitudine
totală care venea parcă din exterior. Am înţeles că punctul meu slab era, de fapt, ideea că trebuie să mă aflu tot
timpul la comandă. Principiul conform căruia trebuia nu numai să fiu şeful, dar să şi controlez orice situaţie
fusese adînc înrădăcinat în mine. Felul în care fusesem crescut consolidase acest impuls, care fusese, probabil,
arbitrar la instalare, dar care se transformase la maturitate într-o necesitate profundă.