carlos castaneda latura activă a infinităţii - ideaticabluescafe

Nu era nici un fel de fier sau
64
CARLOS CASTANEDA
cupru pe pămînturile indienilor yaqui. Dacă ar fi fost măcar puţin, companiile private i-ar fi mutat deja pe indieni
din acele ţinuturi şi i-ar fi stabilit în altă parte.
- Este fantastic, am spus eu. Cel mai grozav tip pe care t l-am văzut vreodată. Cum pot să-l întîlnesc din nou?
- Nu-ţi face griji, spuse domnul Reyes. Jorge m-a întrebat totul despre tine. Te-a urmărit de cînd ai ajuns aici.
Probabil că o să-ţi bată la uşă mai tîrziu sau mîine dimineaţă.
Domnul Reyes avea dreptate. Două ore mai tîrziu, cineva | mă trezi din somnul de după-amiază. Era Jorge
Campos. Intenţionasem să plec din Guaymas seara şi să conduc toată noaptea, pînă în California. I-am spus că
vreau să plec, dar că aveam de gînd să mă întorc cam într-o lună.
- Ah! Dar acum trebuie să stai, de vreme ce m-am decis : să-ţi fiu ghid, a spus el.
- îmi pare râu, dar va trebui să aşteptăm, pentru că timpul | meu este foarte limitat, i-am replicat eu.
Ştiam că Jorge Campos e un şarlatan, şi m-am decis să-i spun că aveam deja pe cineva care să mă ajute cu
informaţii şi care aştepta să lucreze cu mine, cineva pe care-l întîlnisem în Arizona. I l-am descris pe bâtrin şi i-
am spus că numele lui era Juan Matus şi că alţii spuseseră despre el că era şaman. Jorge Campos îmi zîmbi larg.
L-am întrebat dacă îl ştia pe bătrîn. .
- A, da, îl ştiu, mi-a spsu el jovial. Poţi spune că sîntem prieteni buni. Fără să-l invit, Jorge Campos intră în
camera mea şi se aşeză la masă chiar pe balcon.
- Locuieşte pe aici? l-am întrebat.
- Absolut, mă asigură el.
- Mă poţi duce la el?
- Nu văd de ce nu, mi-a spus el. Am nevoie de vreo două ] zile să-mi fac cercetările, doar ca să mă asigur că e
aici, şi, ] apoi, mergem să-l vedem.
LATURA ACTIVĂ A INFINITĂŢII
65
Ştiam că minte, dar nu voiam să cred asta. Chiar m-am gîndit că neîncrederea mea iniţială în el era nefondată.
Părea aşa de convingător în acel moment!
- Totuşi, continuă el, ca să te duc la acel bărbat, o să ai de plătit cam mult. Onorariul meu este două sute de
dolari.
Suma însemna mai mult decît aveam la mine. Am refuzat politicos şi i-am spus că nu aveam destui bani la mine.
- Nu vreau să par obsedat de bani, îmi spuse el cu cel mai cuceritor zîmbet, dar cît îţi poţi permite? Trebuie să îţi
dai sema că o să cam am de mituit. Indienii yaqui sînt foarte secretaşi, dar sînt întotdeauna căi, sînt întotdeauna
uşi care se deschid cu o cheie magică: banul.
în ciuda presimţirilor mele, eram convins că Jorge Campos era intrarea mea nu numai în lumea indienilor yaqui,
dar şi în lumea bâtrînului care mă intrigase aşa de mult. Nu voiam să mă tîrguiesc şi, aproape stînjenit, i-am
oferit cei cincizeci de dolari pe care-i aveam la mine.
- Sînt la sfîrşitul şederii mele aici, i-am spus eu ca un fel de scuză, aşa că aproape am rămas fără bani. Mi-au mai
rămas doar cincizeci de dolari.
Jorge Campos îşi întinse picioarele sub masă şi îşi încrucişa mîinile la cap, trăgîndu-şi pălăria pe spate:
- Am să-ţi iau aceşti cincizeci de dolari şi ceasul, spuse el fără pic de ruşine. Dar la banii ăştia te duc să vezi un
şaman mai puţin important. Nu te impacienta, mă preveni el, de parcă aş fi avut de gînd să protestez. Trebuie să
urcăm cu grijă scara aceasta, de la cel mai neînsemnat rang pînă la omul tău, care te asigur că e chiar în vîrf.
- Şi cînd aş putea să-l întîlnesc pe acest şaman mai neînsemnat? l-am întrebat eu, dîndu-i banii şi ceasul.
- Chiar acum, spuse el în timp ce se ridică, înşfacînd banii Şi ceasul.
66
CARLOS CASTANEDA
Am urcat în maşină şi el mi-a spus să o iau spre Potam, unul dintre orăşelele tradiţionale ale indienilor yaqui,
aflat de-a lungul rîului Yaqui. Pe drum, îmi spuse că o să mergem la Lucas Coronado, un om vestit pentru faptele
sale vrăjitoreşti, transele şamane şi măştile extraordinare pe care le făcea pentru festivităţile yaqui din Lent.
Apoi, începu să vorbească despre bâtrîn, şi tot ce spunea venea în contradicţie cu ce îmi spuseseră ceilalţi. în
timp ce ei mi-l descriseserâ ca pe un şaman pustnic, Jorge Campos mi-l înfăţişă ca pe cel mai mare vindecător şi
vrăjitor din zonă, un om a cărui faimă îl transformase aproape într-o figură inaccesibilă celorlalţi. Se opri ca un
actor şi, apoi, îmi dădu lovitura de graţie: îmi spuse că, dacă vreau să vorbesc cu el normal, cum fac ceilalţi
antropologi, o să mă coste cel puţin două mii de dolari.
Aveam de gînd să protestez în faţa unei astfel de creşteri a preţului, dar mi-o luă înainte.
- Pentru două sute de dolari te pot duce la el, îmi spuse el. Din cei două sute de dolari, mie mi-ar reveni doar vreo
treizeci. Restul ar merge ca mită. Dar, ca să vorbeşti cu el pe îndelete, trebuie să dai mai mult. Şi tu poţi să-ţi dai
seama de asta. Bătrinul are gărzi de corp care sâ-l protejeze. Trebuie sâ-i îmblînzesc cu nişte gologani. în cele
din urmă, continuă el, am să-ţi fac un calcul în care o să includ chitanţele şi tot ce s-a cheltuit pentru taxele tale.