carlos castaneda latura activă a infinităţii - ideaticabluescafe

Avea părul negru, pieptănat cu grijă. Era evident că începuse să i se rărească. încerca sâ-şi ascundă începutul de
chelie pieptănîndu-şi părul pe frunte. Avea o bărbie pătrată şi un zîmbet absolut cuceritor. Avea dinţi mari şi albi,
bine îngrijiţi, un lucru de o noutate senzaţională într-o zonă în care proporţia dinţilor stricaţi era
înspăimîntâtoare. Celelalte două trăsături remarcabile ale lui Falelo Quiroga erau, după mine, picioarele sale
enorme şi pantofii săi din piele veritabilă, făcuţi manual. Eram fascinat de faptul că pantofii nu scîrţîiau deloc în
timp ce se plimba prin cameră. De obicei, ştiam că bunicul meu se apropia după scîrţîitul tălpilor de la pantofii
lui.
LATURA ACTIVĂ A INFINITĂŢII
179
- Nepotul meu joacă foarte bine biliard, i-a zis bunicul nonşalant. Ce-ar fi sâ-i dau tacul meu şi să jucaţi voi doi,
iar eu să asist?
- Ţîncul ăsta joacă biliard? l-a întrebat Falelo Quiroga rî-zînd pe bunicul meu.
- Şi încă cum! l-a asigurat bunicul meu. Bineînţeles, nu la fel de bine ca tine, Falelo. De ce nu vrei să vezi? Şi ca
să ţi se pară mai interesant, ca să nu-l tratezi cu condescendenţă pe nepotul meu, hai să facem şi un mic pariu. Ce
zici să pariem pe atît?
A aşezat pe masă un mănunchi consistent de bancnote mototolite şi i-a zîmbit lui Falelo Quiroga, dînd uşor din
cap, ca şi cum îl provoca pe bărbatul înalt să accepte pariul.
- Măi să fie, atît de mult? a zis Falelo Quiroga, uitîndu-se întrebător la mine. Şi-a deschis portofelul şi a scos
cîteva bancnote frumos împăturite. Pentru mine, acesta a reprezentat încă un amănunt surprinzător. Bunicul meu
obişnuia să-şi ţină banii în toate buzunarele, mototoliţi înfiorător. Cînd trebuia să plătească ceva, trebuia sâ-şi
îndrepte bancnotele una cîte una pentru a le număra.
Falelo Quiroga nu a zis nimic, dar ştiam că se simte ca un hoţ la drumul mare. I-a zîmbit bunicului şi, din evident
respect faţă de el, a pus banii pe masă. Bunicul meu, pe post de arbitru, a stabilit numărul de jocuri şi a dat cu
banul pentru a stabili cine e primul. Falelo Quiroga avea lovitura de începere.
- Te sfătuiesc să joci cît poţi mai bine, fără vreo reţinere, l-a îndemnat bunicul. Nu-ţi fie frică sâ-l demolezi
complet pe neisprăvitul ăsta şi să-mi iei banii!
Falelo Quiroga, urmînd sfatul bunicului, a jucat cît de bine a putut, dar, la un moment dat, a ratat cu foarte puţin
un snooker. Am luat tacul. Credeam că o să leşin, dar cînd am
180
CARLOS CASTANEDA
văzut bucuria bunicului meu - sărea în sus de fericire - m-am calmat, şi mai mult, m-a deranjat enorm risul
copios al lui Falelo Quiroga atunci cînd a văzut cum ţin tacul. Nu puteam sâ mă aplec peste masă, cum se joacă
de obicei biliardul, deoarece eram prea scund. Cu toate acestea, cu o răbdare şi o hotârîre ieşite din comun,
bunicul meu mă învăţasem un alt mod de a juca. Ducînd braţul cît puteam în spate, ţineam tacul aproape mai sus
de nivelul umerilor, într-o parte.
- Ce-o sâ facă dacă trebuie sâ ajungă la mijlocul mesei? a întrebat Falelo Quiroga rîzînd.
- Se suie pe marginea mesei, a zis calm bunicul meu. E voie...
Bunicul a venit şi mi-a şoptit cu dinţii încleştaţi că dacă voi fi politicos şi voi încerca sâ pierd, îmi va rupe toate
tacurile în cap. Ştiam bine că nu va fi aşa; nu era decît felul său de a-şi exprima încrederea în mine.
Am cîştigat uşor. Bunicul meu era peste poate de încîn-tat, dar, ciudat, tot aşa părea şi Falelo Quiroga. Rîdea,
încon-jurînd masa de biliard, lovindu-i marginile cu palma. Bunicul a început să mă laude pînâ la Dumnezeu. I-a
spus lui Quiroga care a fost cel mai mare scor al meu, glumind câ am ajuns la excelenţă deoarece a reuşit să
găsească cea mai bună metodă ca sâ mâ păcălească sâ exersez: cafea şi prăjiturele daneze.
- Nu mai spune! o ţinea întruna Quiroga. Şi-a luat ră-mas-bun. Bunicul a strîns banii, iar întîmplarea a fost uitată.
Bunicul mi-a promis sâ mă ducă la un restaurant şi să-mi facă cinste cu cea mai bună masă pe care o puteam găsi
în oraş, dar nu s-a ţinut niciodată de cuvînt. Era un zgîrie-brînza; nu era mînă largă decît cu femeile.
După două zile, doi indivizi uriaşi, asociaţi de-ai lui Falelo Quiroga, au venit la mine cînd am ieşit de la şcoală.
LATURA ACTIVĂ A INFINITĂŢII
181
- Falelo Quiroga doreşte să te vadă, mi-a zis unul dintre ei cu o voce guturală. Doreşte să vii la el şi să luaţi
împreună o cafea cu prâjiturele daneze.
Dacă nu ar fi vorbit despre cafea cu prăjiturele daneze, probabil că aş fi fugit de ei cît m-ar fi ţinut picioarele.
Mi-am amintit apoi că bunicul îi spusese lui Falelo Quiroga că mi-aş fi vîndut şi sufletul pentru cafea cu
prâjiturele daneze. M-am dus cu ei bucuros. Cu toate astea, nu puteam să merg la fel de repede ca ei, aşa că unul
dintre ei, pe care îl chema Guillermo Falcon m-a luat în braţele sale uriaşe. Printre dinţii stricaţi i-a scăpat un
hohot de rîs.
- Bucură-te de cursă, băiete, mi-a zis. Avea o respiraţie înfiorătoare. Te-a mai purtat cineva vreodată în braţe?
După cum te foieşti, nu cred, mi-a zis chicotind grotesc.
Din fericire, casa lui Falelo Quiroga nu era departe de şcoală. Domnul Falcon m-a aşezat pe o canapea într-un
birou. Falelo Quiroga era în cameră, aşezat în spatele unui birou uriaş. S-a ridicat în picioare şi am dat noroc. A