carlos castaneda latura activă a infinităţii - ideaticabluescafe

un munte uriaş care să te copleşească cu frumuseţea lui. Vederea aceluiaşi munte nu te va copleşi în acelaşi fel
atunci cînd eşti pe jos. Te va copleşi în alt fel, mai ales dacă trebuie să îl escaladezi sau să-i dai ocol.
Era o dimineaţă foarte fierbinte. Mergeam printr-o vale secată. Deşertul din Sonora şi această vale aveau în
comun milioanele de insecte. Ţînţarii şi muştele zburau în jurul nostru ca nişte minuscule bombardiere în picaj
care se năpusteau asupra nărilor, ochilor şi urechilor. Don Juan mi-a zis să le ignor bîzîitul:
- Nu încerca să le alungi cu mîna, mi-a zis cu tărie. Fă-le să plece. Ridică o barieră de energie. Rămîi tăcut şi
bariera va fi construită din tăcerea ta. Nimeni nu ştie cum de se întîmplă asta. Este unul din acele lucruri pe care
vrăjitorii de demult le numeau fapte energetice. încetează să mai vorbeşti cu tine
270
CARLOS CASTANEDA
însuţi, asta e tot. Vreau să-ţi propun o ciudăţenie, continuă don Juan mergînd în faţa mea.
A trebuit să mă grăbesc şi să-l ajung din urmă ca să nu pierd nimic din ce avea să-mi spună:
- Mă văd nevoit să repet că este vorba despre o ciudăţenie căreia o sâ-i opui o rezistenţă fantastică. O să-ţi spun
dinainte că nu o vei accepta cu uşurinţă. însă faptul că este o ciudăţenie nu ar trebui să fie un obstacol. Eşti doar
sociolog. Aşa că ai o minte deschisă, nu-i aşa?
Don Juan îşi bătea joc de mine cu neruşinare. Ştiam asta, dar nu mă deranja. Poate datorită faptului că mergea
aşa repede şi trebuia să fac un efort uriaş să mă ţin după el. Sarcasmul lui trecea pe lîngă mine şi, în loc să mă
enerveze, mă făcea să rid. Toată atenţia mea era concentrată pe ce spunea, iar insectele nu m-au mai deranjat, fie
pentru că îmi ridicasem o barieră energetică în jurul meu, fie că eram atît de preocupat să-l ascult pe don Juan,
încît nu îmi mai păsa de bîzîit.
- Această idee ciudată, mi-a zis el rar, măsurînd efectul pe care îl aveau cuvintele sale, este că toate fiinţele
umane au exact aceleaşi reacţii, gînduri şi sentimente. Răspund mai mult sau mai puţin identic la acelaşi tip de
stimuli. Reacţiile par uşor estompate de limbaj, dar cum îl dai de-o parte, rămîn exact aceleaşi reacţii care
asediază toate fiinţele umane de pe Pămînt. Mi-ar plăcea să te mai gîndeşti la asta, ca un specialist în ştiinţe
sociale, desigur, şi să vezi dacă reuşeşti să dai o explicaţie pentru această omogenitate.
Don Juan a strîns cîteva plante. Unele dintre ele de-abia se vedeau. Păreau, mai degrabă, alge, licheni. Eu îi
ţineam geanta deschisă, şi nu am mai schimbat o vorbă. Cînd am strîns destule plante, ne-am întors la don Juan
acasă, mergînd cît puteam de repede. Mi-a zis că dorea să cureţe şi să sorteze plantele şi să le pregătească înainte
de-a se usca prea tare.
LATURA ACTIVĂ A INFINITĂŢII
271
Eram cufundat adînc în gînduri legate de subiectul propus de don Juan. Am început prin a trece în revistă
articolele sau lucrările despre acest subiect. M-am gîndit că va trebui să încep prin a face cercetare, citind toate
lucrările privind „caracterul naţional". Subiectul m-a entuziasmat, oarecum întîmplâtor, şi doream să mă întorc
acasă cît mai repede, deoarece doream să aprofundez această problemă, înainte de a ajunge la el acasă, don Juan
s-a aşezat pe un stei care domina valea. O vreme a rămas tăcut. Nu era obosit, nu respira din greu. Nu mi-am
putut da seama de ce se oprise pentru a se aşeza.
- Sarcina ta pentru astăzi, a început el brusc, pe un ton care prevestea multe, este unul dintre cele mai
misterioase lucruri ale vrăjitoriei, care trece de limbaj, dincolo de orice explicaţie. Am mers într-o drumeţie, am
discutat, deoarece misterul vrăjitoriei trebuie învăluit în lucruri lumeşti. El trebuie să pornească din nimic şi să se
întoarcă în nimic. Asta este arta unui războinic-călător. să treacă neobservat prin urechile acului. Aşa că trage
aer în piept şi sprijinâ-te de acest perete stîncos, cît mai departe de margine. Sînt lîngâ tine, în cazul în care leşini
sau cazi.
- Ce ai de gînd să faci, don Juan? am întrebat. Neliniştea mea era atît de evidentă, încît mi-am redus tonul vocii.
- Vreau să-ţi încrucişezi picioarele şi să intri în tăcerea interioară, mi-a zis. Hai să zicem că vrei să afli care ar fi
articolele care ar putea confirma sau infirma ceea ce ţi-am zis eu să cauţi în mediul tău academic. Intră în starea
de tăcere interioară, dar să nu adormi. Nu este vorba despre o călătorie prin marea întunecată a conştientizării.
Este vorba de a vedea din tăcerea interioară.
îmi era foarte greu să intru în starea de tăcere interioară fără să adorm. Mă luptam cu o dorinţă aproape de
neînvins de
272
CARLOS CASTANEDA
a adormi. Am reuşit şi m-am regăsit uitîndu-mă spre fundul văii din întunericul impenetrabil care mă înconjura.
în acel moment, am văzut ceva care m-a făcut să-mi îngheţe sîngele în vine. Am văzut o umbră uriaşă, lată de
vreo cinci metri, sărind prin văzduh şi aterizînd apoi cu un zgomot înfundat. Simţeam vibraţia în oase fără să o
pot auzi.
- Sînt foarte grele, mi-a zis don Juan la ureche. Mă ţinea de braţul stîng cît de tare putea.
Am văzut, pe pămînt, ceva care semăna cu o umbră şerpuitoare de noroi, care făcuse un salt uriaş, de aproape
douăzeci de metri lungime ca să aterizezi apoi cu acelaşi zgomot înfundat. Mă luptam din răsputeri să nu-mi
pierd concentrarea. Eram îngrozit dincolo de orice închipuire. Fixam umbra săritoare de pe fundul văii. Am auzit