carlos castaneda latura activă a infinităţii - ideaticabluescafe

- Erai cît se poate de real, i-am zis.
Uitasem aproape acea întîmplare, dar mi-am amintit că mi s-a părut ciudat că îmi găsise apartamentul. Am trecut
repede peste această surpriză presupunînd, pur şi simplu, că întrebase pe cineva care era noua mea adresă, deşi,
dacă aş fi fost prins la înghesuială, nu aş fi fost în stare să găsesc pe cineva care sâ ştie unde locuiam.
- Hai să lămurim această problemă, a continuat el. Din perspectiva mea, care este şi a vrăjitorilor din Mexicul
antic, am fost cît se poate de real, şi, prin urmare, am venit, pur şi simplu, la casa ta din tăcerea mea interioară,
pentru a te pune la curent cu cerinţele infinităţii şi pentru a te preveni că nu mai aveai timp. Iar tu, la rîndul tău,
din tăcerea ta interioară ai mers în oraşul pe care l-ai ales, pentru a-mi spune câ ai reuşit sâ "îndeplineşti cerinţa
infinităţii. Din perspectiva ta, care este a unui om obişnuit, în ambele ocazii nu a fost decît un vis, un joc al
imaginaţiei. Ai avut un vis în care se făcea că eu am venit la tine fără să-ţi ştiu adresa; iar, apoi, ai avut un vis, un
joc al imaginaţiei în care se făcea că tu ai venit sâ mă vezi. în ceea ce mă priveşte pe mine, ca vrăjitor, ceea ce tu
crezi că este un joc al imaginaţiei în care se făcea că m-ai întîlnit în acel oraş, este pentru mine la fel de real ca
acum, cînd noi doi stăm de vorbă.
210
CARLOS CASTANEDA
I-am mărturisit lui don Juan că nu aveam nici o posibilitate să încadrez acele întîmplări în vreun sistem de
gîndire specific omului occidental. I-am spus că a mă gîndi la ele ca la vise sau jocuri ale imaginaţiei ar însemna
să creez o categorie falsă care nu ar rezista unei examinări mai atente; singura cvasiexplicaţie care devenea
măcar vag posibilă ar fi fost un alt aspect al sistemului său de cunoaştere: visarea.
- Nu, nu e visare, mi-a zis cu emfază. Este ceva mult mai direct şi mai misterios. Apropo, am o nouă definiţie a
visării pentru tine, care e în mare concordanţa cu felul tău de a fi. Visarea este, de fapt, schimbarea locului de
conexiune cu marea întunecată a conştientizării. Dacă priveşti lucrurile în felul acesta, este un concept foarte
simplu şi o manevră la fel de simplă. Pentru a o realiza ai nevoie de tot ce poţi da, dar nu e imposibil, şi nici nu
este ceva înconjurat de nori mistici. Visarea este un termen care m-a deranjat întotdeauna, a continuat el,
deoarece slăbeşte un act extrem de puternic, îl face să sune arbitrar. îi dă sensul de joc al imaginaţiei, dar tocmai
asta nu e. Am încercat să schimb termenul, dar este mult prea bine înrădăcinat. Poate, într-o bună zi, vei reuşi săl
schimbi tu, dar, după cum se întîmplă întotdeauna în vrăjitorie, mă tem că pînâ în momentul cînd vei fi cu
adevărat în stare să faci acest lucru, nu-ţi va mai păsa pentru că nu va mai conta cum se numeşte.
Don Juan mi-a explicat pe larg, încă de cînd l-am cunoscut, că visarea este o artă, descoperită de vrăjitorii
Mexicului antic, prin care visele obişnuite puteau fi transformate în porţi care se deschideau către alte lumi d&
percepţie. Susţinea, în toate felurile posibile, apariţia a ceva pe care el o numea atenţia visării şi care era, de fapt,
capacitatea de a acorda o atenţie specială sau un anume fel de conştientizare elementelor unui vis obişnuit.
LATURA ACTIVĂ A INFINITĂŢII
211
Am urmat cu minuţiozitate toate recomandările sale şi am reuşit sâ-i dictez conştientizării mele să se fixeze pe
elementele unui vis. Ideea lui don Juan nu urmărea să-mi propun să am un anume vis, ci să-mi fixez atenţia pe
elementele componente al oricărui vis care ar apărea.
După aceasta don Juan mi-a arătat care credeau vrăjitorii Mexicului antic că este, din punct de vedere energetic,
originea visării: deplasarea punctului de reunire. Mi-a zis că punctul de reunire se deplasa foarte firesc în timpul
somnului, dar era ceva mai greu să vezi această deplasare, deoarece este nevoie de fire agresivă; iar această fire
agresivă reprezenta caracteristica vrăjitorilor Mexicului antic. Conform spuselor lui don Juan, acei vrăjitori
găsiseră toate premisele vrăjitoriei lor în această fire.
- Trebuie să fii ca un animal de pradă, a continuat don Juan. Nu este foarte greu să intri în această stare, deoarece
omul este, prin natura sa, un animal de pradă. Ai putea să vezi, la modul agresiv, pe oricine din acest sat sau chiar
de mai departe, dacă doarme; oricine este bun pentru aceasta. Este important să capeţi o indiferenţă totală. Cauţi
ceva şi ai ieşit sâ-l prinzi. O să ieşi să cauţi o persoană, o să adulmeci ca o felină, ca un animal de pradă pentru a
găsi pe cineva asupra căruia să te arunci.
Don Juan mi-a spus, rizînd de evidenta mea descumpănire, că dificultatea acestei tehnici consta în starea de spirit
şi că nu pot să râmîn pasiv în acest act, al vederii, deoarece în cazul văzului nu trebuie să stai să priveşti, ci să
acţionezi. Poate că totul s-a petrecut în urma sugestiei sale, dar din acea zi am început să mă simt extrem de
agresiv. Fiecare fibră a corpului meu deborda de energie, iar în exerciţiile mele de visare căutam cu ardoare pe
cineva. Nu mă interesa cine este. Aveam nevoie de cineva adormit, iar o anumită
212
CARLOS CASTANEDA
forţă pe care o simţeam, dar de care nu eram deplin conştient, m-a condus către acel cineva.
Nu am ştiut niciodată cine a fost acea persoană, dar în timp ce o vedeam pe acea persoană, simţeam prezenţa lui
don Juan. Era o senzaţie ciudată, ştiam că cineva e cu mine printr-o senzaţie nedefinită de apropiere la un nivel
de conştientizare care nu făcea parte din nimic din ceea ce trăisem pînă atunci. Nu puteam decît să-mi concentrez
atenţia asupra individului care se odihnea. Ştiam că era vorba despre un bărbat, dar nu ştiu cum de eram atît de
sigur. Ştiam că doarme, deoarece mingea de energie care constituie fiinţa umană era un pic lăsată lateral.