carlos castaneda latura activă a infinităţii - ideaticabluescafe

mai mare viteză.
- Ce însemnătate are faptul că se apropie de mine, don Juan? l-am întrebat.
- înseamnă că ceva o să-ţi alunge liniştea, îmi răspunse zîmbind. Un val mare de control îţi va invada viaţă, dar
nu va fi al tău, ci al corpului energetic.
- Vrei să spui că o forţă exterioară mă va controla?
- Există o multitudine de forţe care te controlează în momentul ăsta, replică don Juan. Controlul la care mă refer
este în afara sferei limbajului. îţi aparţine şi, în acelaşi timp, nu îţi aparţine. Nu poate fi calificat, dar poate fi
experimentat. Şi, mai presus de toate, poate fi manipulat. Să ţii minte asta: poate fi manipulat, în folosul tău
integral, bineînţeles, dar repet, nu este doar în folosul tău, ci în folosul corpului energetic. Totuşi, corpul
energetic eşti tu şi am putea să o ţinem tot aşa, învîrtindu-ne într-un cerc vicios. Limbajul este inadecvat. Toate
aceste experienţe sînt în afara lui.
Se făcuse întuneric foarte repede şi copacii care străluciseră verzi în bătaia soarelui cu puţin timp înainte erau
acum întunecaţi şi ameninţători. Don Juan îmi spuse că, dacă sînt puţin atent la întunecimea frunzişului fără să
mă concentrez asupra unui anumit punct, ci doar să mă uit cu colţul ochiului, o să văd o umbră mişcătoare
traversîndu-mi cîmpul vizual.
- Acesta este momentul cel mai potrivit al zilei pentru a face ce te-am rugat, spuse el. Durează doar o clipă
pentru a aduna atenţia necesară. Nu te opri pînâ cînd nu prinzi acea umbră neagră mişcătoare.
Am văzut, într-adevăr, o umbră întunecată, mişcătoare, proiectată pe frunzişul copacilor. Era fie o singură umbră
256
CARLOS CASTANEDA
mişcîndu-se înainte şi înapoi, fie mai multe, mişcîndu-se de la dreapta la stingă şi invers. Mi se părea că semănau
cu nişte uriaşi peşti negri. Era ca şi cum un banc enorm de peşti zbura pe cer. Eram profund absorbit de
privelişte. Apoi, în sfîrşit, mă îngrozi. Devenise prea întunecată şi nu mai puteam zări frunzişul, dar încă mai
puteam vedea umbrele negre, mişcătoare.
- Ce este asta, Don Juan? Văd umbre negre mişcătoare peste tot.
- Ah, âsta-i universul în totalitatea sa, nemărginit, variat, de necuprins în cuvinte. Vrăjitorii Mexicului antic au
fost primii care au văzut aceste umbre mişcătoare şi le-au urmat. Le vedeau aşa cum le-ai văzut şi tu, ca energie
care se râspîndeşte în univers. Şi au descoperit, astfel, ceva transcendental.
Tăcu şi se uită la mine. Pauzele pe care le făcea erau perfect regizate. Se oprea întotdeauna în momentul
culminant.
- Ce-au descoperit, don Juan? am întrebat.
- Au descoperit că, de fapt, nu sîntem niciodată singuri, îmi răspunse cît putu de clar. Sîntem însoţiţi de un
animal de pradă venit din negura universului, care a preluat controlul asupra vieţilor noastre. Oamenii îi sînt
prizonieri. Animalul de pradă este stăpînul şi dumnezeul nostru. Ne-a făcut ascultători şi neajutoraţi. Dacă vrem
să protestăm, ne înăbuşă protestele. Dacă vrem să acţionăm independent, ne impune să nu facem asta.
Era o noapte neagră, care îmi tăia orice avînt. Dacă ar fi fost ziua în amiaza mare, aş fi ris pe săturate. Dar aşa,
întunericul care ne înconjura mă inhiba complet.
- E întuneric de-ţi bagi degetele în ochi, zise don Juan, dar, dacă te uiţi cu coada ochiului, tot o să vezi umbrele
sărind în jurul tău.
LATURA ACTIVĂ A INFINITĂŢII
257
Avea dreptate. Puteam să le văd. Mişcarea lor mă ameţea. Don Juan aprinse lumina şi vraja se rupse.
- Ai ajuns, cu propriile puteri, la ceea ce şamanii Mexicului antic numeau problema problemelor. Am vorbit
aiurea pînă acum, încercînd să-ţi sugerez că există ceva care ne ţine prizonieri. într-adevăr, sîntem prizonieri!
Acest lucru constituia însă un fapt energetic pentru vrăjitorii Mexicului antic.
- De ce au preluat controlul animalele de pradă, don Juan? Trebuie să existe o explicaţie logică.
- Există o explicaţie, replică Don Juan, care este cea mai simplă din lume. Au preluat controlul pentru că noi
reprezentăm hrana lor, ne storc fără milă fiindcă noi îi susţinem. La fel cum noi creştem pui în coteţe - gallineros
- animalele de pradă ne cresc pe noi în humaneros. Astfel, mîncarea le este tot timpul la îndemînă.
Simţeam cum îmi scuturam capul, cu violenţa, dintr-o parte în alta. Nu eram capabil să-mi exprim starea de
disconfort şi nelinişte, dar corpul meu se zbătea să o facă evidentă. Tremuram fără să vreau din cap pînă-n
picioare.
- Nu, nu, nu, m-am auzit zicînd. Este absurd, Don Juan! Ceea ce spui este de-a dreptul monstruos. Pur şi simplu,
nu poate fi adevărat, pentru vrăjitori sau pentru omul obişnuit, pentru nimeni.
- De ce nu? m-a întrebat don Juan calm. De ce nu? Pentru că te enervează pe tine?
- Da, mă înfurie, am replicat. Ideile astea sînt monstruoase.
- Oh, şi încă nu le-ai auzit pe toate. Mai stai puţin să vezi cum te vei simţi. O să te supun unei încercări, adică, o
să-ţi supun mintea unor atacuri violente şi nu vei putea renunţa fiindcă vei fi prins în capcană. Şi asta nu pentru
că te ţin prizonier, ci pentru că o parte din tine nu te va lăsa să pleci, în timp ce o altă parte se va înfuria
îngrozitor. Aşa că, fă-ţi curaj!