carlos castaneda latura activă a infinităţii - ideaticabluescafe

Eram perfect conştient că miza pusă în joc era însăşi infinitatea. Don Juan mi-o prezentase ca fiind o forţă
conştientă care intervine în mod deliberat în vieţile vrăjitorilor. Acum intervenea în viaţa mea. Ştiam că
infinitatea mă indica pe mine, prin retrăirea vie a acelor experienţe uitate, prin intensitatea şi profunzimea nevoii
de control, pregâtindu-mă astfel pentru ceva transcendental. Ştiam cu o certitudine înspăi-mîntătoare că ceva îmi
închide toate posibilităţile ca eu să preiau controlul şi că aveam nevoie, mai mult decît de orice altceva, de
sobrietate, flexibilitate şi de abandon de sine pentru a face faţă lucurilor care simţeam că vor urma.
în mod firesc, i-am povestit toate acestea lui don Juan, dezvoltînd în voie speculaţiile şi intuiţiile pe care le
aveam privind posibila semnificaţie a retrăirilor mele.
Don Juan a rîs, bine dispus:
- Toate astea nu sînt decît exagerări psihologice, aşteptări ale tale, mi-a zis. Ca de obicei, cauţi explicaţii simple,
bazate
204
CARLOS CASTANEDA
pe cauză şi efect. Fiecare dintre retrăririle tale devine mai vie şi mai înnebunitoare, deoarece, după cum ţi-am
spus deja, ai intrat într-un proces ireversibil. Adevărata ta minte iese la lumină, se trezeşte dintr-o stare
îndelungată de letargie. Te cere infinitatea, a continuat el. Oricare dintre mijloacele pe care le foloseşte ca să-ţi
arate asta nu poate avea alt motiv, altă cauză sau altă valoare decît aceasta. Oricum, tu trebuie să fii pregătit
pentru atacurile violente ale infinităţii. Trebuie să fii în permanenţă pregătit pentru o lovitură de o putere fantastică.
Acesta este felul chibzuit şi sănătos în care un vrăjitor se confruntă cu infinitatea.
Cuvintele lui don Juan m-au lăsat cu un gust amar. Puteam să simt cum se pregăteşte asaltul împotriva mea şi mă
temeam deja de el. Din moment ce îmi petrecusem întreaga viaţă ascunzîndu-mâ în spatele cine ştie cărei
activităţi inutile, m-am adîncit în muncă. Am ţinut conferinţe în clasele în care predau prietenii mei în diferite
şcoli din sudul Californiei. Am scris enorm. Pot spune fără exagerare că am aruncat zeci de manuscrise la gunoi,
pentru că nu îndeplineau o cerinţă indispensabilă pe care don Juan mi-o prezentase ca semnul a ceva care poate fi
acceptat de către infinitate.
Mi-a zis că tot ceea ce fac trebuie să fie un act de vrăjitorie, eliberat de orice aşteptări care l-ar putea jena, de
frica de eşec sau de speranţele de succes. Eliberat de orice cult al eului. Tot ce făceam trebuia să fie spontan, o
magie în care mă deschideam impulsurilor infinitului.
într-o noapte, stăteam la birou pregâtindu-mă pentru activitatea mea zilnică, scrisul. Am trăit un moment de ameţeală.
Credeam că mă simt ameţit pentru că mă ridicasem prea repede de pe salteaua unde îmi făceam exerciţiile
fizice. Mi s-a întunecat vederea. Am început să văd pete galbene în faţa ochilor. Am crezut că voi leşina, iar
senzaţia de leşin devenea
LATURA ACTIVĂ A INFINITĂŢII
205
din ce în ce mai acută. Vedeam în faţa ochilor un punct mare, roşu. Am început să respir din ce în ce mai adînc,
încercînd să liniştesc agitaţia care ar fi putut pricinui aceste vedenii. Am tăcut complet cînd am văzut că sînt
înconjurat de un întuneric total. M-am gîndit că am leşinat, dar puteam să pipăi scaunul şi biroul. Puteam să
percep totul dinlăuntrul întunericului care mă înconjura.
Don Juan mi-a zis că vrăjitorii din spiţa sa credeau că unul dintre cele mai rîvnite rezultate ale tăcerii interioare
era un ansamblu de energie care este întotdeauna anunţat de o emoţie puternică. Credea că retrăirile mele
reprezentau metoda de a mă agita la maximum, trăind astfel acest ansamblu. Un asemenea ansamblu se
manifesta prin nuanţe proiectate spre toate orizonturile în viaţa de zi cu zi, fie către un munte, către cer, către un
zid sau, pur şi simplu, în palme. Mi-a explicat că acest ansamblu al nuanţelor începe cu apariţia unei tuşe
viguroase liliachii. Cu timpul, această tuşă începe să se întindă pînă cînd acoperă întregul orizont vizibil, ca un
front de nori de furtună.
Mi-a mai zis că mai apare şi un punct de un roşu ciudat, intens, ca şi cum ar ţîşni dintre norii liliachii. Mi-a spus
că pe măsură ce vrăjitorii devin mai disciplinaţi şi cîştigâ experienţă, punctul roşu se măreşte pentru a exploda în
cele din urmă în gînduri sau viziuni sau, în cazul unui om de cultură, în cuvinte scrise; vrăjitorii fie văd viziuni,
aud gînduri rostite sub formă de cuvinte sau citesc rînduri scrise, generate de energia lor.
în acea noapte, la birou, nu am văzut nici tuşe liliachii, nici nori care să cuprindă cerul. Eram sigur că nu aveam
disciplina de care au nevoie vrăjitorii pentru un astfel de ansamblu de energie, dar aveam în faţa ochilor un uriaş
punct r oşu. Acest punct, fără nici un avertisment, a explodat în
206
CARLOS CASTANEDA
cuvinte disparate pe care le puteam citi ca şi cum erau scrise pe o foaie de hîrtie care ieşea din maşina de scris.
Cuvintele se mişcau în faţa ochilor mei cu o asemenea viteză încît nu puteam citi absolut nimic. în acel moment
am auzit o voce care îmi descria ceva. Din nou, viteza cu care vorbea mă deranja la urechi. Cuvintele erau
distorsionate şi nu înţelegeam nimic.
Ca şi cum toate acestea nu erau de ajuns, am început să văd scene ciudate precum cele din visele de după o masă
copioasă. Erau imagini baroce, întunecate, apăsătoare. Am început să mă rotesc, pînă cînd mi s-a făcut rău. Toate