PDF - Limba Romana

Nicolae Corlăteanu – 90 35modelele de limbă, formele literare.În vederea atingerii acestui scopnobil, explicând şi justificând folosireacutărui sau cutărui elementlingvistic recomandabil, – subliniamereu N. Corlăteanu, – cultivarealimbii contribuie la însuşirea conştientăa normelor literare, la formareaşi cultivarea simţului limbii la mareamajoritate a vorbitorilor” (idem, p.12-13).Pentru acad. N. Corlăteanucultivarea limbii însemna nu o simplădecretare a formelor corecte, cişi o muncă enormă de culturalizarea masei de vorbitori. În felul acesta,sublinia dânsul, deseori, „ocupându-nede cultivarea limbii suntemchemaţi a lămuri ce fel de elementelingvistice sunt mai potrivite pentruun anumit scop, să arătăm caredintre ele corespund mai bine tendinţelorgenerale actuale ale limbiişi care sunt învechite şi lipsite deviaţă. În aceste cazuri nu obosea sărepete că „în afară de întrebuinţareagenerală în limba comună, trebuiesă ţinem cont şi de folosirea acestorelemente în opera celor mai reprezentativiscriitori” (idem, p. 11-12).Dat fiind faptul că scriitoriipropun modelul de folosire a limbiiliterare, şlefuiesc limba literară, operfecţionează punând în circulaţieanumite cuvinte, forme sau construcţiinoi, neobositul dascăl a studiatşi a propagat farmecul exprimăriiunor mari scriitori români cum suntCreangă, Eminescu, Alecsandri...În opinia lui, un adevărat scriitorsimte limba, ştie să-i aprecieze şisă-i valorifice posibilităţile stilisticeşi estetice, căci „poetul e arhitect,un inginer al sufletelor umane, darîn aceeaşi vreme este şi un meşterfaur,un maestru al slovei scrise, prinintermediul căreia el face ca ceilalţisă vadă, să simtă pulsul vieţii, săacţioneze în corespundere cu idealurilenobile ale societăţii” (6, p. 46).Totodată Domnia sa atrage atenţiacă, spre deosebire de lucrările ştiinţificeşi actele oficiale în care serespectă cu stricteţe normele limbiiliterare, comunicarea artistică îşiare legităţile ei. Necesităţile esteticeîi permit scriitorului, în specialpoetului, să se abată uneori de lanormă. Fireşte, abaterile trebuie săfie bine motivate de conţinutul deidei al operei literare.Munca de cultivare a limbii nueste, în concepţia prof. N. Corlăteanu,un proces haotic. Cultivatorul delimbă, subliniază dânsul, „intervinedoar în cazurile, când avem douăsau mai multe cuvinte, forme sauconstrucţii, dintre care numai unaeste recomandabilă. Astfel trebuiepropagate şi răspândite formele detipul mânzi, grumazi, care sunt încorespundere cu tendinţele istoricede dezvoltare a limbii noastre.Aceste cuvinte sunt foarte vechi. Laorigine, în componenţa lor foneticăera africata dz, care acum a evoluatîn z. De aici şi alternanţa z-zi(grumaz, mânz – singular, grumazi,mânzi – plural)”. Şi profesorul explicăcu răbdare mai departe: „Cu totulalta e situaţia în cuvintele harbuz,obraz, treaz, viteaz ş.a., toate deorigine slavă, în componenţa foneticăa cărora nu se află africata dz,ci fricativa z, care alternează cu j(harbuji, obraji, treji, viteji ş.a.m.d.)”(6, p. 12).Aceeaşi grijă pentru respectareanormelor fonetice l-au determinatsă pledeze cu argumentelede rigoare în favoarea introduceriiliterei ć pentru redarea sunetuluisemioclusiv prepalatal sonor (Angelica)în situaţiile în care se folosea