PDF - Limba Romana

66fecţionarea limbii literare româneştii-a dat posibilitate marelui Eminescusă creeze opere nemuritoareprin împletirea potenţelor expresiveale tuturor graiurilor şi subgraiurilorde pe tot cuprinsul românesc,incluzând şi Moldova, şi Muntenia,şi Transilvania, şi Basarabia, şiBucovina ş.a.m.d. A apărut şi s-adezvoltat acea muzicalitate tulburătoareşi armonie în spirit folcloricce dăinuieşte de veacuri, au fostfăurite capodopere ale literaturiinoastre şi s-au creat posibilităţi deexprimare pentru toate noţiunileştiinţifice şi tehnice specifice contemporaneităţii.În toate ţările lumii de acesteprobleme filologice s-au ocupat de-alungul veacurilor instituţii speciale,academii, aşezăminte de învăţământşi tot felul de organizaţii decultură.În primele articole ale regulamentelorunor asemenea instituţii(începând cu Academia dei Linceide la Roma, înfiinţată în 1603;Academie Française, 1635; RoyalSociety (Londra), 1662; Academiadin Madrid, 1713; Academia dinPetersburg, 1725 ş.a.) se arăta căscopul principal al academicieniloreste studierea problemelor privitoarela limba şi literatura ţărilorrespective.La 1 aprilie 1886 a fost semnatdecretul de înfiinţare a SocietăţiiLiterare Române, iar la 1 august1867, la deschiderea acestei Societăţi(devenită în 1879 AcademiaRomână), a fost adoptat regulamentul,al cărui prim articol sunaastfel: „Se va forma în Bucureştilimba Românăo Societate literară cu misiuneaspecială:a) de a determina ortografialimbii române;b) de a elabora gramaticalimbii române;c) de a începe şi a realizalucrarea dicţionarului român”.Vreau să spun prin aceastacă problemele de ştiinţă sunt decompetenţa forurilor ştiinţifice. Şinumai a lor.– Dle academician, cum arputea fi spulberate odată şi pentrutotdeauna speculaţiile ce sefac în jurul problemei denumiriilimbii noastre?– Denumirea unei limbi nupoate fi decretată, ea rezultă dinconceptul şi definiţia de limbă literară– forma superioară a oricăreilimbi naţionale –, spre deosebirede dialecte, subdialecte, graiuri,subgraiuri, care pot fi diverse (moldovenesc,muntean, ardelean,crişean, bănăţean, maramureşeanetc.), indiferent de faptul dacă ultimelesunt sau nu vorbite în stateaparte. Cred că atribuirea denumiriide limbă română pentru noţiunea delimbă literară în Republica Moldovanu ştirbeşte cu nimic nici autoritateaşi nici demnitatea nimănui. Eaare însă avantajul că prin aceastărecunoaştere avem tot dreptul dea folosi întreaga moştenire clasicăliterară şi lingvistică din spaţiulest-romanic, se creează posibilitateade a pătrunde mai lesne şimai adânc în contextul generaleuropean, în care limba română nueste în nici un chip pusă la îndoială.Trebuie să înţelegem cu toţii, odată