Evocări. Mărturii 57din Saratov.O lună de zile au mers cu trenulde la Ocniţa până la Balaşov, undelocuiau părinţii soţiei. Tatăl-socru,directorul unei şcoli primare, l-a privitcu neîncredere: „Şi ce-ai să faci înBalaşov?”. Într-o zi însă îi aduse oveste bună: „Avem un post de profesorde germană!”.A predat şi germana (pe careo ştia din cei şase ani de liceu şi dela facultate) în acel orăşel din Rusia.Dar numai un semestru, pentru căfusese mobilizat în armata rusă. Lao uzină de tancuri, în Nijnii Taghil.– De la filologie am ajuns latancuri!Pe un frig de 40 de grade.Departe de oraş, în pădure. 12ore de serviciu şi 12 ore acasă. Demâncare li se dădea numai de douăori pe zi… De acest calvar l-a salvato scrisoare a ministrului învăţământuluidin Basarabia, evacuatla Buguruslan, care cerea superioriloruzinei ca „Nicolae Corlăteanusă fie eliberat din lucru”. „Ничего,подождешь пока война кончится.”Totuşi, după acel demers, peste olună a fost eliberat.Acolo, în regiunea Sverdlovsk,a mai avut o tentaţie – să facămatematică la Universitate, pentrua-şi găsi un rost în acele noi condiţii.Şi-a adunat manualele necesare,dar imediat se dezamăgeşte, a înţelescă este departe de matematicasuperioară…Abia după ce s-a retras laBuguruslan, unde era evacuat Institutulde Lingvistică de la Chişinău,au luat sfârşit peregrinările viitoruluicercetător şi savant în căutareavocaţiei sale.– Iată, vezi ce istorie! îmi zicezâmbind.…L-am lăsat să-şi depenefirul vieţii fără să-l întrerup. Şi măgândeam că şi-a cultivat caracterulşi acele calităţi de muncă de invidiatanume atunci, în anii fragedei tinereţi,care l-au făcut să înţeleagă căvivere est militare… Atunci înfruntagreutăţile, acum bătrâneţile.Am expus aceste crâmpeiebiografice pentru că mi-au părutpe cât de evocatoare, pe atât dezguduitoare în căutarea de sine aacestei personalităţi basarabene.Îi mulţumesc veneratului nostruprofessor professorum pentruconfesiuni şi îi urez din toată inimamultă sănătate şi cât mai multezile senine, pline de bucuria recunoştinţeidin partea discipolilorDomniei sale, despre care vorbeştetotdeauna cu mare drag…
60„Bucovinae o istorie vie...”Dialog:Nicolae Bileţchi –acad. Nicolae Corlăteanu– Stimate dle academician,fiind născut în Bucovina, nupot să nu ştiu că sunteţi legatprin mii de fibre de acest colţal Moldovei istorice. Am observatcă de fiecare dată, la auzulcuvintelor Bucovina şi Cernăuţi,faţa vi se luminează, iar gândurile,probabil, călătoresc spreacele meleaguri încântătoare.Sunt ferm convins că în pragulacestui frumos jubileu de 90 deani o călătorie imaginară pe meleagurileBucovinei ar avea darulde a vă reînvia vârsta tinereţii.Acceptaţi să pornim la drum pecalea amintirilor?– Fără îndoială! La Cernăuţi semai aud paşii lui Ştefan cel Mare şiai lui Mihai Eminescu, mai distingi însusurul Prutului şi al Siretului voceablândă a lui Aron Pumnul. Cum sănu tresari de bucurie când ai acestesenzaţii plăcute?! Apoi, acolo amabsolvit cele două facultăţi – de litereşi filozofie şi de drept – acumulândcunoştinţe şi deprinderi, m-am formatca cetăţean şi ca om de ştiinţă.Se poate să nu rămâi recunoscătoracestui pământ binecuvântat deDumnezeu?!– Se ştie că dintru începutvisaţi să deveniţi medic. Însăajuns la Cernăuţi, aţi îmbrăţişatfilologia. Cum explicaţi aceastămetamorfoză? Să fie la mijloclimba Românăzicerea lui Al. Donici (aţi absolvitliceul din Chişinău care îi purtanumele) că totul „atârnă de larădăcină”, adică de condiţiilemateriale, ori poate v-a fascinatparfumul poeziei lui M. Eminescucare, cum se ştie, se mai resimteîn aerul Cernăuţiului?– Parfumul poeziei lui Eminescuîntr-adevăr s-a resimţit şi seresimte până acum în aerul Cernăuţiuluişi eu nu puteam să nu fiufascinat de el. Problema însă eracă, dincolo de acest aer romantic,de această poezie miraculoasă,exista, din păcate, şi proza vieţii.Să ştii că prin gestul tău îi redaiomului bucuria de a fi sănătos. Săai conştiinţa că de tine depindedestinul lui fericit – e ceva ce ţinede domeniul fantasticului. Cum sănu aspiri spre un atare ideal, maiales când ai convingerea – şi euam avut-o! – că în acest sens mi-apus Dumnezeu mâna pe creştet.Dar, vorba cronicarului, omul mai eşi sub vremi. Iar vremurile, pe cândeu îmi căutam fericirea, erau grele.Fabulistul a avut dreptate. Pentrumedicină se cereau bani grei şieu nu îi aveam. Am ales, aşadar,filologia, care necesita mai puţineparale, adică era mai pe măsurabuzunarului părinţilor. Nu regretînsă alegerea. Pentru că, avânddouă mâini, Dumnezeu mi-a pusope creştet şi pe a Lui, dăruindu-mifericirea de a vindeca oamenii princuvânt. Să ne amintim în acest sensde afirmaţia lui Martin Heidegger:„Vorbirea este păstrătorul fiinţei”,deci are puterea de regenerare,proprie medicinii.– Lumea vă cunoaşte, înaintede toate, ca filolog. Despre a douaspecialitate – cea de drept – pecare aţi obţinut-o la Cernăuţi nu