PDF - Limba Romana

56Mihail Gh. CIBOTARUOmul care nu ştiesă se frăsuieE Omul care, atunci când amplecat din casa părintească pentru untimp mai îndelungat şi, văzându-l, mil-a amintit atât de mult pe tata, încâtmai-mai să mă reped în întâmpinarea-işi să-l îmbrăţişez. De atunci – timp dejumătate de veac! – ori de câte ori îlîntâlnesc sau conversăm la telefon(cu anumite ocazii), îmi amintesc deacel moment şi, bineînţeles, de tata...E Omul cu mers agale, negrăbit,puţin legănat, de parcă ar sugeracelor din preajma-i: grăbiţi-vă,oameni buni, dar, vorba strămoşilor– grăbiţi-vă... încet...E Omul care s-a străduit – dara şi reuşit! – să fie totdeauna corectatât cu autorităţile, cât şi cu semenii,cu învăţăceii săi. Cu toată lumea!E Omul pe care nu l-am văzutniciodată supărat, cu atât mai mult– înfuriat. Calmul şi înţelepciunea,aceste surori-gemene ale Domnieisale, totdeauna i-au fost vrednice,sincere şi fidele.E unicul, probabil, printre profesoriiuniversitari care păstreazăcu acurateţe şi dragoste părintească,sinceră, agendele (cu notele şimenţiunile respective) ale tuturorpromoţiilor de filologi cărora le-afost dascăl în cei peste cincizeci deani de activitate profesorală, răsădindu-leîn suflete, cu o neţărmurităpasiune, dragostea de graiul matern.E Omul pe cât de bun la suflet,pe atât de principial în toate celea.Compromisul l-a acceptat doar atuncicând deasupra capului îi atârna,limba Românăameninţătoare, sabia lui Damocle...E Omul care şi-a iubit şi-şiiubeşte Limba nu mai puţin decâtpropria-i viaţă, rămânând de-a lungulanilor Mesagerul şi Promotorulei consecvent...E Omul care s-a zidit în Credinţaşi-n Aspiraţia Neamului, chiar şi-ncele mai nesigure şi mai periculoasetimpuri, cu rodul trudei sale de o viaţă,dar pe care trudă n-a încercat măcaro dată s-o afişeze...E Omul care, în viaţa sa, n-ahulit pe nimeni şi nu s-a războit cunimeni, chiar nici cu acei care s-auîncumetat să-l împroaşte cu pietrelenegrei invidii şi duşmănii. Pe aceştia îilăsa „în plata Domnului”. Şi totdeaunaDomnul făcea dreptate. Fie, uneori,şi cu anumită întârziere...E Omul care a fost dăruit deCel de Sus să străbată unul dintrecele mai respectabile ca dimensiune,dar şi ca har şi valoare, drumuriale veleatului omenesc, drum şi cuhopuri, şi cu cotituri neaşteptate,şi cu suişuri pieptişe, şi coborâşuriabrupte, şi bătut de vânturi sturlubatice,şi desfundat de ploi torenţiale, şiînvârtejit de nămeţi sau ars de soareledogoritor al secetei. Dar nu s-adat abătut din acea cale. Şi nici nus-a văicărit vreodată (asemeni atâtora)că-i vine greu să şi-l continue.Păşea cu aceeaşi „grabă înceată”,cumpănită, plină de încredere şi deCredinţă, reuşind să ajungă, iată, încapătul celei de-a nouăzecea vârste,gata să păşească cu aceeaşi demnitateşi seninătate, dar şi bărbăţie,mai departe.Acesta-i Marele nostru Savant,Marele nostru Cetăţean, Marelenostru Om de Cultură şi de Omenie,Măria sa domnul Academician NicolaeCorlăteanu!La mulţi ani înainte, cu sănătateşi cu inspiraţia-Vă de totdeauna,iubite Dascăl!