PDF - Limba Romana

54VIDe mulţi ani, cînd mi se înîmplăsă mă întîlnesc, în diverse ocazii,cu domnul profesor, Domniasa nu mă numeşte Cirimpei, ca laînceputuri, ci pe numele mic: Victor.Sigur, mi-i plăcut să mă aud numitîn acest fel de domnul academician.Parcă ar fi tatăl meu, parcă aş fifeciorul sau nepotul Domniei sale.Şi cum de menţine în memorienu numai numele, ci şi prenumelemeu?!Am observat că şi altora,foştilor lui studenţi, li se adreseazătot aşa, numindu-i afectuos-părinteştecu numele mic. Ia memorie!Şi eu, care uit „de la mînă păn lagură” prenumele, ba chiar şi numelecelor pe care nu i-am văzut olună-două!...VIIÎn ziua de 18 mai 2002, la Institutulde Lingvistică al Academieide Ştiinţe a Republicii Moldova,urma să se producă, începînd cuora 14, o lansare de carte a cercetătoruluiG. Verebceanu, despreun manuscris de la 1774 (Viaţa luiBertoldo). Era de interes pentrumine, de aceea, grăbindu-mă săajung la timp, mai pe aproape deInstitut, o luasem pe scurtătură, prinGrădina Publică, tot uitîndu-mă laceas, impacientat: „Vai, întîrzii!...Au rămas cîteva minute!”. Fac pasulmai mare...Deodată, extrem de zoritcum eram, îl văd înaintea mea,păşind agale, fără nici o grabă,pe domnul profesor Corlăteanu.„Nu cumva s-o fi ducînd şi domnulprofesor la aceeaşi lansare?”, mi-ascăpărat prin minte. Ajuns în dreptlimba Românăcu Domnia sa, îi zic „bună ziua”,adăugînd precipitat încotro mi-idrumul.– Stai, Victor... Nu fii aşa grăbit.Şi eu mă duc acolo. Ia să neaşezăm pe banca aceasta – ne maiodihnim, vorbim ceva... „Vai, vai,vai... Încă şi să ne aşezăm!”, îmizic îngrozit. – Nu te teme, Victor; nuvom întîrzia. – Dar au rămas numaitrei minute pînă la ora începerii! zic.– O să reuşim. Fii liniştit.Nu am avut încotro, mă aşezîn aşa fel ca să ne vedem la faţăşi, deoarece de multă vreme nu neîntîlniserăm, constat în sine că „s-acam împuţinat la chip domnul profesor...Dar la anii săi să vină pe josde acasă, o bunişoară distanţă, nue glumă. Trebuie să se odihneascăpuţin pe această bancă din parc”.Şi, odată aşezaţi, îmi spune căa citit ce am publicat, nu de mult (25apr.) în Literatura şi arta despre tatălmeu („Tata a murit român”), decedatîn al 90-lea an de vieţuire.– Citiţi dumneavoastră şi niştemateriale aşa de ne-lingvistice?– Citesc Literatura şi arta numărde număr – este o revistă bună.Mi-a plăcut cum ai scris despre tatăldumitale.Eram surprins de părereaDomniei sale. În continuarea dialoguluinostru însă, domnul profesor,ca să-mi tempereze românismul din„Tata a murit român”, îmi vorbeştedespre o revelaţie a sa, în dezacordcu Sextil Puşcariu, vizavi deinterpretarea diferită a dependenţeiApostolului din 1563 al lui Coresifaţă de Codicele voroneţean şi, tangenţial-concluziv:„Fraţii noştri dinRegat nu se uită la basarabeni cuacea dragoste cu care ne uităm noi