PDF - Limba Romana

Addenda 85mijlocul de comunicare cultă în Republica Moldova.Consider că materiale au fost multe şi cine a vrut să se documenteze,cine a vrut să cunoască situaţia a avut posibilitatea să-şi satisfacă curiozitatea,chiar dintre cei care nu sunt specialişti şi n-au nevoie de detalii deacest fel; în definitiv, nu e nevoie ca toată lumea să facă lingvistică.În încheiere, a spus dl S. Berejan, consider că toate cele întâmplatecu fixarea glotonimului „limba moldovenească” în Constituţie încap bineîntre două maxime latineşti. Prima: Ignorantia non est argumentum, pentrucă asta o ştiau încă strămoşii noştri (dacă nu ştii, nu ştii, nimeni nute învinuieşte; dar nici argument neştiinţa nu poate fi). Şi a doua: Errarehumanum est, perseverare diabolicum. Or, suntem în faţa faptului când seperseverează anume în eroare.Comunicarea acad. S. Berejan a fost completată de vicepreşedinteleA.Ş.M., acad. Haralambie Corbu, care a menţionat că dacă s-ar procedala un istoric mai aprofundat al problemei discutate, s-ar putea găsi situaţiianalogice în secolul al XIX-lea şi, mai ales, în deceniul al patrulea al secoluluinostru, când în Republica Autonomă Moldovenească s-a revenit la grafialatină, la limba literară, la scriitorii clasici. După cum vedem, a continuatoratorul, în 1951 s-a revenit la aceeaşi problemă, discuţia susţinându-se,fireşte, cu noi argumente şi la nivel. Să nu uităm că lucrurile acestea s-aufăcut în anii când mai trăia Iosif Vissarionovici Stalin şi se ştie bine cu ces-a încheiat perioada anilor 1931-1937.Tendinţa de a promova o limba literară veritabilă, a menţionat dl H.Corbu, a fost dintotdeauna o tendinţă a intelectualităţii, deoarece nu sepoate face cultură într-o limbă provincială, care a rămas la nivelul anului1812. Cu părere de rău, evoluţia firească a limbii la noi a fost stopată,deoarece am fost rupţi de masivul lingvistic românesc. Cu toate acestea,intelectualitatea a încercat în repetate rânduri să depăşească această starede lucruri. Dacă ne referim la situaţia actuală de la noi, observăm că seîncearcă a atribui problemei în discuţie un caracter pur terminologic. Or,lucrurile nu sunt tocmai de aşa natură. Vorba e că terminologia pe carevrem s-o stabilim trebuie să acopere realitatea lingvistică şi să corespundăadevărului ştiinţific. Nu se poate înlocui întregul cu o parte a lui, adică nuse poate substitui limba literară comună cu unul dintre subdialectele ei.Atât în 1932, cât şi în 1952, a continuat domnul vicepreşedinte, eraabsolut clar că Alecsandri, Eminescu, Creangă, recunoscuţi drept clasicişi ai literaturii moldoveneşti, au scris într-o singură limbă. Cu atât mai multastăzi, când avem acces nu numai la piscurile literaturii, ci şi la întreagaliteratură românească, nu mai pot fi discuţii în problema unităţii limbii, precumşi a denumirii ei. Există o singură limbă şi denumirea ei adecvată estelimba română. Dar faptul că o parte a populaţiei din republică se considerămoldoveni, iar limba pe care o vorbesc – moldovenească, ne obligă sădăm dovadă de o anumită înţelegere şi toleranţă. Însă toleranţă nu în ceeace priveşte principiile – în Constituţie trebuie să fie fixată limba română,