Nr. 6 - Pro Didactica

EX CATHEDRAM.Eminescu, trebuie eºalonat conform principiului: dela cunoscut la necunoscut, de la simplu la compus, dela concret la abstract, de la particular la general.Totodatã el le sugera autorilor cã “orice carte de ºcoalãsecundarã e cu atît mai bunã cu cît este un compilatmai bine aranjat al formulãrilor celor mai exacte ºimai limpezi din ºtiinþa respectivã” (2, p. 105).Referindu-se la Noul metod de geografie elementarãal lui A.Gojan, revizorul recomanda structurareainductivã a materiei de studiu: “Sînt douã metodeînsemnate dupã care se predã studiul geografiei:metodul vechi sau metodul analitic, care începe cuîntregul ºi ajunge la parte, adicã începe cu descriereaglobului, a continentelor ºi cu încetul ajunge la loculnaºterii, ºi metodul sintetic care începe cu partea ºiajunge la întreg; adicã începe cu locul naºterii, deexemplu cu ºcoala sau casa pãrinteascã, apoi continuãcu comuna. Se înþelege cã descrierile vor fitotdeauna mãsurate cu gradul de dezvoltare alputerilor de înþelegere ale copilului” (4, p. 122).De rînd cu aspectele pozitive ale manualului sîntevidenþiate ºi neajunsurile acestuia, M.Eminescuatenþionîndu-1 pe autor cã “greºelile de definiþie ºicele gramaticale” au repercusiuni nefaste, cãci “dacão cunoºtinþã materialã falsã se poate rectifica prinexperienþa proprie sau strãinã nu e tot astfel cu celede limbã ºi de logicã, care se contracteazã prindeprindere ºi cu greu se pot dezvãþa” (Ibidem,p.122), iar învãþînd dupã un astfel de manual “copiiirãmîn cu capul plin de cuvinte al cãror înþeles nu l-auºtiut niciodatã ºi, nemaiputîndu-se folosi nici într-unfel de aceste cunoºtinþe moarte ºi fãrã de preþ, rãmîncu zilele încurcate ºi tãind cîinilor frunzã, pînã ceprin intrigi ºi umiliri care dãrîmã ºi restul de caracterce le mai rãmãsese dat de la naturã, ajung persoanepublice spre a continua asupra generaþiei viitoaresistemul vechi de stricare a inimii ºi minþii” (3, p. 46).M. Eminescu pleda pentru introducerea în învãþãmînta metodelor active de instruire, iar manualelecare ofereau posibilitatea de a practica astfel demetode erau promovate cu prioritate, cãci “nici un omnu se-ntãreºte citind un tractat de gimnasticã, cifãcînd exerciþii; nici un om nu se-nvaþã a judecacitind judecãþi scrise gata de alþii, ci judecînd singurºi dîndu-ºi singur seama de natura lucrurilor”(4,p.79).Recomandînd Povãþuitoriul la cetire prin scrieredupã sistema foneticã de Gh.Ienãchescu ºi I.Creangã,într-un raport adresat Ministrului Instrucþiunii ºiCultelor, M. Eminescu noteazã: “prin jocuri copiiiînvaþã a iubi orînduiala. Apoi li se face deosebireaîntre fiinþe ºl lucruri: copiii sînt puºi a numi fiinþe ºia expune ce fac ele, cum sînt tot astfel de lucruri încîtîn zilele cele de-ntîi se zugrãvesc în mod neºters înfrageda lor minte cunoºtinþele care le vor fi atît defolositoare la deosebirea gramaticalã a cuvintelor.Urmînd ºirul acestor dezvoltãri treptate, vã veþiconvinge, domnule ministru, cã învãþãtorul nu anticipeazãniciodatã, cã el se serveºte totdeauna de miculcapital de cunoºtinþe din viaþa copilului pentru a-lface pe acesta sã vie de sine la ceea ce nu ºtiuse”(4,p.79).În recenzia asupra Povãþuitoriul-ui sînt evidenþiateaspectele meritorii ale manualului: “Deosebireadintre metoda propusã de aceastã broºurã ºi învãþarearutinarã ºi mecanicã, precum se profeseazã eaîn ºcolile noastre, este deosebirea dintre învîþãmîntulviu ºi intuitiv ºi mecanismul mort al memorãrii delucruri neînþelese de copii; este deosebirea dintrepedagogie ºi dresurã. Prin metoda veche a silabisirii,a memorãrii mecanice de semne ºi cuvinte, inteligenþacopiilor nu era cu mult mai bine tratatã decîtinteligenþa unui animal, care se deprinde prin fricãºi silã la o mulþime de apucãturi automatice, de carenu-ºi poate da seama...”. În Povãþuitoriul “nu maiîntîlnim pe învãþãtorul sever ºi þeapãn cu vergele-nmînã, ci un suflet uman, care se coboarã la treaptasufletelor copilãreºti ºi le disciplineazã, nu le siluieºte”,afirmã M. Eminescu ca sã conchidã cã: “Oricîtde modestã în aparenþã ar fi cartea, ea însemneazãînceputul unei reforme adînci în instrucþia elementarã:ea a rupt-o cu dogmatismul, izvorul metodeipropuse este însãºi natura inteligenþei, procesul ei dedezvoltare” (4, p. 79). Aceastã carte a fost calificatãca “una din puþinele cãrþi cu ajutorul cãrora copilulînvaþã într-adevãr româneºte” (5, p. 216).iind numit în Comisiunea pentru cercetareacãrþilor didactice din Iaºi, M. Eminescu face consideraþiiextrem de favorabile lucrãrii Metoda nouã descriere ºi cetire, pronunþîndu-se împotriva abecedaruluilui B. Constantinescu: “Metoda nouã de scrierea avut succes prin meritele ei intrinsece ºi nicidecumprin o altã stãruinþã ºi ar fi o rea rãsplãtire pentrucompunãtorii ei dacã deodatã, în mod brusc ºi fãrãoarecare tranziþie, s-ar încheia întrebuinþarea ei ºis-ar recomanda o alta, numai poate pentru cã-itipãritã în tipografia statului” (1, p. 190).Alte manuale ºcolare recomandate de Eminescusînt Noþiuni de aritmeticã de I.P.Eliad; Istoriaromânilor de Gr.Cristescu; Noul abecedar românescde V.Petri; Istoria românilor pentru clasele primarede N.Scurtescu; Geografia României deG.V.Mihãilescu º.a.Se cere menþionat faptul cã valoarea aprecierilorefectuate de M.Eminescu asupra manualelor ºcolaredin acea vreme sporeºte ºi prin faptul cã autorulatribuie acestor instrumente didactice un ºir de funcþii.Anume asupra funcþiilor de informare, formare,stimulare ºi autoinstruire erau atenþionaþi autorii demanuale prin urmãtoarea notã: “O carte de citire nu62M.EMINESCU – RECENZENT DE MANUALE ªCOLARE