Templul iubirii - Oglinda literara

Templul iubirii
— Încrede-te în forţele tale, se auzi din nou glasul lui Omedeu
din înălţimi. Nu încerca să izbândeşti cu forţa altuia.
Istovit, calul căzu. Mefeu abia apucă să-şi scoată picioarele
din scările de oţel. Se prăbuşi peste muchiile ascuţite ale stâncilor
ce străjuiau poteca. Privi cu disperare spre înălţimi. Umbrele
înserării învăluiau trupurile celor de sus. Se lăsă jos, lângă calul
agonizând. Plânsul şi-l înăbuşea. Lacrimile îi roiră în barba năclăită
de sudoare. Înserarea îi cuprinse mantia-i ocrotitoare. Se
întinse pe jos gemând sfâşietor. Se ridică într-un târziu, pierzându-se
în noapte spre poalele muntelui. Paşii îl duceau pe cărări
cunoscute. Fiecare pas era o coborâre ce îi aducea pacea în
suflet.
„Ce-mi trebuie mie înălţimea visărilor” se pomeni gândind.
„Imeia rămâne unde şi-a ales. Am cu mine rubedeniile, plăcerea
leodanienilor, ţinutul întreg al Leodaniei” îşi spunea pe măsură
ce se apropia de locurile cunoscute din timpul bătăliei.
Focuri răzleţe de tabără se zăreau ici şi colo. Spre ele îndreptă
paşii cu hotărîre.
*
* *
Ceimaiputernicinusunt întotdeauna şi ceimai buni dupăcum
cei buni nu sunt întotdeauna cei mai puternici. Zeii fost-au
oare cei mai buni Au putut ei să rezolve întotdeauna paşnic
problema universalităţii mitice
Este ruşinos să-i considerăm eroi pe aceia care au pe suflet
mii de morţi. Războaiele nu duc la apariţia eroilor. Eroii nu sunt
decât aceia care şi-au jertfit totul, pentru fericirea altora. Iar cei
care se pot apăra fără violenţă sunt deţinătorii unei puteri mitice.
99