Templul iubirii - Oglinda literara

Templul iubirii
de plăceri.
Vestea despre felul în care leodanienii înţelegeau să-şi
atingă ţelul, ajunse în împrejurimi.
Dacă la început omedanienii se îngrijeau cu credinţă, după
câtva timp îi priveau cu dispreţ. Obişnuiţi să fie doar gazde vremelnice
unor popasuri trupeşti, slujitorii hanurilor şi ai caselor
de plăcere din calea vieţii se mirară de nesănătoasa petrecere în
care ceata lui Mefeu îşi continua existenţa. Uimirea cu care îi primise
la început transformată din curiozitate, devenise ceva ce semăna
mai mult cu o batjocoră.
— Şi ziceţi că vreţi să ajungeţi la Marele Omedan îi iscodea
câte un omedanian zâmbind mucalit.
— Da, acolo ne vom opri, spunea plin de emfază Mefeu,
susţinut cu greu în cor de cei de lângă el, ce se clătinau la
rându-le.
— Şi unde aveţi de gând să-l întâlniţi nu-l slăbeau omedanienii.
— La unghiul suprem, se grăbeau leodanienii să răspundă,
în timp ce omedanienii surâdeau îngăduitori.
— Care unghi
— Ce-aţi spus se făceau ei dornici de lămurire.
— Ştiţi voi unde e unghiul ăsta
— Ni-l arătaţi şi nouă continuau ei să se amuze. Întrebările
în doi peri plouau peste capul leodanienilor
pleoştiţi de băutură şi îmbuibare.
Zilele treceau una câte una, fără ca ceata să ajungă la locul
propus. Trupurile se moleşeau, înaintarea devenind tot mai anevoioasă
si mai nesemnificativă.
Calea vieţii începuse a deveni nesfârşită. Voinţa de a cunoaşte
necunoscutul, tăria de a străbate capcanele plăcerilor trupeşti,
slăbea pe măsură ce înaintau.
*
77