Templul iubirii - Oglinda literara

fost izvorul, şi-am fost râul în care trupul tău s-a cufundat cu voluptate.
Ce simt acum nu ştiu, dar aş vrea să te ştiu fericit.
*
* *
Gheorghe Andrei Neagu
Inţelepţii nu reuşiseră să-i aducămângâierea ce-o găsise în preajma
femeii. Într-una din zile sosi înaintea tuturor în sala mare
a depozitării manuscriselor. Începu să-şi poarte privirile pe
deasupra înscrisurilor orânduite de-a lungul pereţilor de piatră.
Un zgomot abia perceput îl făcu să-şi întoarcă privirile în direcţia
de unde venea. În colţul cel mai întunecat, silueta unei femei urcată
la nivelul de sus al încăperii, se contura distinct pe sulurile
de înscrisuri orânduite cu grijă.
Omedeu o privi în tăcere şi cu uimire. Era pentru prima
dată când în aceste locuri era zărită o femeie.
Preferă să o privească într-o totală nemişcare, de parcă s-ar
fi temut c-o sperie şi că dispare.
Simţea picioarele amorţindu-i. Trebuia să se mişte.
Împins de o forţă nevăzută se apropie. Paşii lui se risipiră
în spaţiu. Femeia se opri şi-şi întoarse privirile nedumerită.
— Eu sunt, zise Omedeu de parcă ar fi fost îndeajuns de remarcat
pentru a fi suficient să spun că este şi toţi să-l cunoască.
Ea îl privi, fără a-i răspunde.
— Eu sunt Omedeu, îşi declină prinţul identitatea spre a-i
vedea reacţia.
De la înălţimea la care se afla, femeia îl privi cu îngăduinţă.
Omedeu simţi acest lucru îndurerat. Ar fi vrut să fie primit
cu dragoste, cu braţele întinse spre sufletul lui neîmplinit.
„Când oare-ţi vei găsi împlinirea” se pomeni întrebându-se.
Ceva din sufletul lui ar fi vrut să spună: „Acuma, dar chi-
44