Templul iubirii - Oglinda literara

Templul iubirii
să cuprindă numai pe aceia care ştiau să cunoască. Iar Marele
Omedan nu putea să-l înveţe altfel acest lucru. Cunoaşterea îl
putea împlini. Numai aşa Omedeu putea deveni întâiul şi cel mai
adevărat Omedanian.
*
* *
zi sunt melancolic, îţi zic. Dar niciodată, prietene, nu voi
Aputea defini melancolia ca parte distinctă de tristeţe. În
fiecare om în fiecare clipă, tristeţea este prezentă. Conştientizăm
existenţa ei doar atunci când sufletul nostru este lipsit
de bucurie. Întotdeauna într-un om echilibrat există tot atâta
tristeţe cât şi bucurie.
Însăşi noţiunea de echilibrat depinde în mare măsură de cei
care iau în consideraţie judecata lor şi funcţie de ea emit verdictul!
Ceea ce pentru unii pare a fi un echilibru, tot aşa de bine altora
le poate fi un dezechilibru. Principiului relativităţii
universale nu-i poate scăpa nici un fenomen. Şi lumea materială
şi cea imaterială sunt într-o permanentă transformare.
*
* *
otindu-şi privirile aprinse de foamea spiritului, Omedeu
Rreuşi cu greutate să distingă o mică formă ce se deosebea
de plictisitorul pustiu sufletesc, prin care-şi târa existenţa
de-atâta vreme. Nerăbdător, se apropie. O timiditate
ascunsă-l făcea să se ferească. Curând forma începu să capete
contur. Era o femeie.
Simţindu-se privită, se întoarse uşor.
— Cine eşti rosti ea intrigată.
— Sunt Omedeu, fiul Marelui Omedan.
11