Templul iubirii - Oglinda literara

Templul iubirii
Suntem produsul luptei duse împotriva fricii. De aici datoria
nerostită, de aici motorul secret al nebuniei noastre existenţiale.
Iar dacă suntem fericiţi, înseamnă că am ştiut înfrânge
frica.
Invidiaţi-i pe cei fericiţi şi urmaţi-i, dacă aveţi curaj. Nu
pretindeţi fericire, decât dacă aţi simţit gustul luptei cu frica.
Fericirea depinde de curajul cu care vom şti a învinge frica.
Fericirea sălăşluieşte în noi. Ea este partea cea mai ascunsă
şi mai curată a existenţei umane.
Nevoia de securitate naşte afectivitatea din existenţa noastră.
„Camaradul, îngerul păzitor, prietenul, fiinţa benefică e totodată
cel care răspândeşte securitatea” spunea Ovidiu.
„Fie ca alături de mine să găseşti securitatea necesară în
devenirea-ţi omedaniană”.
*
* *
Prin văi adânci, poteci umbrite însoţesc râurile cristaline a căror
curgere domoală îndeamnă cu şoapte de sirenă către odihnă şi
răcoare.
Omedeu face semn de oprire. Priveşte la oamenii ce-l însoţesc
urmărindu-le gesturile de parcă le-ar vedea pentru prima
oară.
Nu se irosea timp. Mişcările parcă le erau calculate. Fiecare
ştia ce avea de făcut. Tabăra pentru noapte se contura iute,
în linişte. Nu aveau nevoie de sfaturi.
De-a lungul călătoriei se obişnuiseră cu popasuri, când mai
scurte, când mai lungi, cu plăceri pregătite sau nu, lucrurile aranjându-se
în grabă.
85