Templul iubirii - Oglinda literara

Templul iubirii
* *
Mefeu hotărâse de multă vreme a cui soţie avea să fie prima lui
fiică, Lucia. A fost primul dar oferit de Femeia pe care el însuşi
o îndrăgise în tinereţile sale. Copii mai primise şi după
Lucia, dar uitase să se bucure.
Considera Femeia şi copiii ca pe un drept cuvenit. Puterea
şi-o adunase pentru a cuceri femeia ce şi-ar fi dorit-o. O dată visul
împlinit, se mulţumise să trăiască fără nici o grijă.
Copiii veniseră şi crescuseră lângă el, prin grija celei ce era
datoare să-i facă.
Dacă l-ar fi întrebat cineva cum arată Femeia de lângă el,
n-ar fi ştiut ce să-i răspundă. N-o vedea, cum nu vedea multe ce
se petreceau în preajma lui. O simţea însă acolo, făcându-şi datoria
şi asta îi era de-ajuns. Copiii creşteau aducându-i aminte la
anumite aniversări să se mândrească cu ei.
Lucia crescuse frumoasă şi supusă. Mulţi îi doreau zâmbetul
şi iubirea. La chef, Mefeu o promisese unui bogat leodanian
iar promisiunile făcute erau legi nescrise şi respectate.
Aşteptarea era doar un scurt răgaz, cât Lucia să se pregătească
de ceremonie.
Absenţa Ei de acum şi rămânerea în lumea Omedaniei, îl
nemulţumi mai mult decât nereuşita înfruntării cu prinţul. Şi
peste toate, Micul Negustor care nu-l ajutase, considerându-l nevolnic.
Aşa îl găsi Lucia, revenind de bunăvoie în ţinuturile tatălui.
Cuminte, venise să-i ceară sfat şi înţelegere.
Chipul încercănat al tatălui îi inspiră milă. Dar inima ei.
sângera. Îşi simţea sufletul subjugat chemării prinţului şi se îndoia
de puterea propriilor forţe.
Întâlnise omul aidoma visărilor, şi nu-ştia de va fi vrednică
de el. Simţea că veneraţia sau supunerea nu era de ajuns pentru
a-i fi alături o viaţă. Să ardă pentru el şi idealurile lui, să-i fie aju-
109