Templul iubirii - Oglinda literara

Templul iubirii
Ne bucurăm deopotrivă de fructele ei. Doreşti floarea, fulgul,
raza de lumină încălzind firul de iarbă, aşa cum îţi doreşti
aproapele pentru întregire. El este cel care vede alături de tine
rodirea pulsând, continuitatea ca o naştere permanentă a vieţii.
Îmi cunosc ziua naşterii, iar pe cea a morţii o aştept. De
felul în care ştiu să aştept în spaţiu acest timp, depinde împlinirea
mea ca om. Acumulând pentru a putea dărui, voi putea fi cu adevărat
eu însumi. Nu poţi dărui atunci când nimic nu este în tine.
Şi nu poţi acumula fără a dărui. Acumulările vor deveni povară
sufletului tău şi vor ucide. Iar fiecare dăruire umple spaţiul dintre
naşterea şi moarte cu atâta fericire sufletească, încât nu mai
are importanţă decât cunoaşterea zilei în care te-ai născut.
Eu, fiul Marelui Omedan, aşa înţeleg viaţa. Chiar dacă dăruirea
înseamnă risipă pentru alţii, pentru mine înseamnă împlinire.
Pentru că dăruind aduc oamenilor fericire, iar fericirea lor
mă împlineşte.
De aceea vin acum să te dăruieşti mie, cel care m-am dăruit
de fiecare dată, sperând să aduc fericire. Iar atunci când tu,
femeie, ai devenit fericită, m-ai întregit. Şi Omedeu nu poate
exista decât întreg.
*
* *
Impărăţia Marelui Omedan se întindea de la hotarele podişului
cel mare până la asaltul central. Munţi şi văi, dealuri şi podişuri,
ape şi câmpii se conturau în chip fericit de la o întindere
la alta. Linia Capului despică marea câmpie, aidoma unui gigantic
drum.
Leodanienii înşiruiţi unul după altul, mergeau liniştiţi spre
locul unde avea să se împlinească ceremonia marii întâlniri.
Acolo, în unghiul suprem, aveau să primească învestitura de
omedanieni. Acolo unde viaţa se întâlneşte cu naţiunea, în ung-
79