Templul iubirii - Oglinda literara

Templul iubirii
— Tu eşti fiul meu şi Tu nu poţi fi învins de nimeni, spuse
calm Marele Omedan.
— Ba sunt, părinte iubit. Ce mai reprezint eu în faţa năzuinţelor
mele Ce sunt eu pentru poporul omedanienilor Un
nimeni. N-am reuşit s-o fac pe Imeia să fie lumină pentru omedanieni.
Leodanienii trebuie să existe. Viaţa lor trebuie să-şi urmeze
cursul netulburat. Cine are nevoie de lumină, de cuget
Cui foloseşte imaterialitatea luminii
— Nu vorbi cu vinovăţie fiule. Oamenii au nevoie de Tine.
Omedanienii fără tine sunt orbi. Şi orbi vor rămâne. Tu eşti viaţa
lor. Eşti partea aceea de suflet fără de care nu pot exista.
— Nu, Tată. Eu sunt numai suflet, iar ca întreg ar fi trebuit
să mă împlinesc. Imeia ar fi putut întregi acea parte din mine pentru
care eu însumi să simt că exist. Şi ce-i existenţa aceasta schiloadă
Un chin. Ce reprezint eu fără trup
— Tu eşti Destinul fiule. Ţie ţi se închină materialitatea
lumii.
— Nu. Eu însumi sunt trup. Priveşte-mă, zise Omedeu ridicându-se.
Trupul slăbit se clătina. Un firicel de sânge i se prelingea
pe bărbie. Omedeu îl şterse jenat cu o batistă. Îi fusese
dăruită de Imeia. O mai avea şi acum. Puterile îl părăseau văzând
cu ochii. Se aşeză obosit.
— Sunt sfârşit. Acea parte care-mi lipsea, îmi va fi de-a
pururi sortită pieirii. Imeia nu poate fi niciodată a mea, nu va fi...
— Dar tu eşti un Prinţ. Condiţia Ta nu este cea a leodanienilor.
Tu eşti mai presus de existenţele fireşti. Nu ai nici un drept
la firesc, la normal. Tu eşti o jertfă pentru Năzuinţa, Idealul să
existe. Fără tine firescul ar deveni mediocru iar mediocritatea nu
ar aduce decât disperare. Gândeşte-te fiule, ce ar însemna o mulţime
disperată. Tu eşti jertfa pentru fericirea celor mulţi.
— O, Tată iubit, eu nu am oare dreptul să fiu fericit
— Dar jertfirea nu-ţi aduce fericire îl întrebă Marele
Omedan cu dojană.
151