Templul iubirii - Oglinda literara

Gheorghe Andrei Neagu
* *
Adeseori ne minunăm de imaginaţia copiilor şi ne oprim adeseori
să-i admirăm în faţa celor care pot trăi din vise brodate
pe partituri ce nouă ni se par de nesuportat. Şi ne oprim o clipă
în faţa minunilor naturii din fructe şi flori, din ploi şi zăpezi învăluite
în lumina soarelui. Iar majoritatea din noi trăim din gestul
de a vieţui şi ne mulţumim cu gustul opririi. El, înseamnă
contemplarea şi mulţumirea pe care ne-o dă imitaţia gestului
celor care dăruiesc lumii momente irepetabile Uneori le însuşim,
alteori nu, fiindcă nu orice trăire ne poate aparţine. De cele mai
multe ori ne limităm la a observa şi trece mai departe.
Nu orice trăire este personală.
Numai puritatea şi intensitatea trăirilor noastre aduce nota
de personalitate care ne poate diferenţia de trăirile celor din jur.
Aşa încât orice iubire este unică în felul ei, dar adevărată
este numai aceea care este împărtăşită deopotrivă de ambii parteneri.
Exclud sensul biblic al iubirii aproapelui pentru unicitatea
iubirii în sine şi restrâng aria la semnificaţia individuală a rostirii
„Te iubesc” între bărbatul şi femeia vieţii.
Adulterul poate fi o iubire unică, numai dacă renunţarea la
sine este în egală măsură o ardere pe rug.
Nefericiţi sunt aceia care se risipesc având sentimentul dăruirii.
Nu poţi dărui la nesfârşit seminţele tale pustiului. Lumea
ar crede că eşti nebun. Dar câtă măreţie este în dăruirea bărbatului.
În faţa femeii dornice de iubirea lui şi numai a lui. Atât bărbatul
cât şi femeia nu vor simţi niciodată frumuseţea gestului, a
iubirii, dacă se vor risipi dăruind.
Priviţi la cei ce-şi doresc iubirea şi nu vin să ardă pe altarul
ei nici o jertfă. Urmăriţi semănătorii care-şi transformă plăcerea
de a semăna, în viciu. Cândva, mai repede sau mai târziu, vor deveni
umbre ale vanităţii lor.
Când sămânţa nu rodeşte, începe imperfecţiunea iubirii.
78