de Al.Florin Ţene - Oglinda literara

Altarul forţelor oculte ce din adâncuri îl aducpe braţele-unei cruci între petale m’ar atrageşi harul meu, lumină de a fi, sus în cuvinteneştiute şi nerostite m’ar răstigni umile şisărace.Un infinit vibrând caleidoscop de pietre spartee’n ochiul Lui arzând prin negre stele şi planete,un infinit e darul ce călătorul îl accede dăruindimagini răsturnate, învăţături alchimice secrete.Reîntoaceri succesive de suflet pe pământ –acestea’sce’n mine râd şi plâng când ştiu că sunt o razăde neuitare şi de vânt în univers hălăduindo minte cu un scop şi-o cruce strălucitoare,trează.Căci nu’i odihnă’n mine să împlinesc o artăşi nici răgaz în labirint. Aş crede un fragment desoartăîn centrul înfloririi luminii’n care eu mă simt,eu însumi, un simbol şi-o cruce întrandafirată6.Înlocuirea lemnului viu cu piatra moartă a corespunsunei cristalizări ciclice, fapt ce a putut compensa strămutareaprimelor sanctuare din vârful munţilo în străfundurilepeşterilor. Pietrele neşlefuite, acesta oase ale Gaeei, smulsedin odihna lori telurică, au putut fi umanizate printr-o ciopliremăiastră şi transformate în pietre demne de a fi folosite laconstruirea templelor. A existat în timpurile străvechi tendinţade a aduna pietre căzute din cer.Expus pasiv activităţii celeste, pamântul primeşte continuuo ploaie de meteoriţi asemănătoare cu mesajele divine.Ei le numeau pietre de fulger, în vreme ce, în realitate, erauceea ce azi le considerăm silexuri preistorice. Tot de atunci aurămas şi pietrele de ploaie ca embleme ale fertilităţii, pietreoraculare, precum omphalos-ul de la Delfi, pietre neşlefuite,ca piatra neagră a Cybelei, transportată de la Selinuntumla Roma. Modelul natural al oricărei arhitecturi era muntele,simbol al centrului, ale cărui reprezentări primitive fuseserăstâlpul budist, cel al lui Hermes, betylul semit, menhirulneolitic, omphalos-ul grec, unga hinduist, obeliscul egiptean.Orice construcţie, templu, palat, oraş, cetate sfântă, era uncentru al lumii şi acesta trebuia să se dezvolte ca un embrionuman, plecând din centru, punct de joncţiune al influentelorvenite din cele şase direcţii ale spaţiului. Aceasta se explică,după cum am mai prezentat prin rolul mijlocitor al număruluişase în creaţie, reflectat prin codificarea celor şase reguli aleartei indiene, aşezate de Yasodliara pe lânga Kamasutra, sauprin cele şase principii ale picturii chineze a căror primă redactarecunoscută datează din vremea lui Sie-Ho, sau în celeşase reguli prezentate de Vitruviu drept canonul arhitecturiiantice. Geometria, ce consta la origine în măsurarea pamântului,intervenea în construirea şi orientarea edificiilor datorităcompasului ceresc şi echerului terestru, între care se aşeza, înmod ideal, meşterul zidar. Modelul oricărei arhitecturi trebuiesă aibă o bază pătrată şi un acoperiş circular, precum stupabudistă şi koubba islamică. De sus în jos, edificiul trebuie sărealizeze o trecere de la unitatea principiului la cuaternarulmanifestării. Dacă baza era rotundă, ea devenea pătrată prinorientarea ei.Caracterul benefic al formei circulare a prelevat multtimp, martoră fiind sanctuarul elen, înconjurat de coloane şide un peristil, care provenea din coliba primitivă de trestie.Acest thâlos era, la origine, smocul de frunze format în vârfde manunchiul de tulpini ce constituiau acoperişul. Rotundera şi cortul nomazilor, rotund perimetrul Romei antice, devreme ce cuvântul urbis (oraş) ar proveni din orbis (cerc),asa încât vestita binecuvîntare papală urbi et orbit n-ar fidecât un pleonasm. Dar înainte de a construi ceva, trebuiauîndeplinite ritmurile geomanţiei pentru alegerea unei poziţiifavorabile şi delimitarea ei. Căci noţiunea de incintă sacră, deherkos, de tamenos, era primordială. Aceasta incintă înconjuradomeniul familial, casa, căminul, mormântul strămoşilor,accesibile numai oamenilor din trib, nu şi străinilor. Cuvintelesâkos şi harkos, ce desemnează ţarcul oilor, au fost apoi aplicatelucrurilor din jurul altarului familial, mai târziu herdonuluitemplului. Tot astfel, cuvântul harem provine, în arabă,din radacina hrm care înseamnă interzis. În latină cuvântultemplum (de la tempare - a împărţi) a desemnat mai întâi unsector al cerului, delimitat de auguri pentru a observa fenomenelenaturale şi zborul păsărilor, considerate a fi mesageriwww.oglindaliterara.roAESOTERICAEcereşti7. Prin acest cuvânt a fost apoi desemnat locul edificiului,loc pe care se practica această observaţie, şi mai târziu,chiar contemplaţia, devenită privire interioară îndreptată asupraprincipiilor divine. Caracterul celest al formei circulare i-aobsedat mult timp pe arhitecţi, fapt sugerat de ei prin dom. ÎnChina, templul luminii cereşti avea un acoperiş rotund, susţinutde opt coloane aşezate pe o bază pătrată, demonstrândastfel că pentru realizarea cvadraturii cercului, care merge dela bolta cerească până la pătratul pamântului, trebuie trecutprin octogonul aflat în legatura cu lumea intermediară a celoropt porţi, a celor opt direcţii şi a celor opt vânturi. Camerelesepulcrale din Egipt aveau un tavan înstelat, ca şi lojile masonicesau rosicruciene. In casa de aur a lui Nero, sala circularăa tronului era acoperită cu o cupolă cosmică ce se învîrteazi şi noapte. În creştinismul timpuriu mormântul era aşezatdedesubtul unei cupole, evocată de absida bisericilor noastreşi de cripta lor boltită, urmaşă îndepartată a cavernei originare,a peşterii sacre şi să nu uităm moda medievală în careregii şi aristocraţii dormeau în paturi a caror parte superioarase numea cerul patului (baldachin). Iar alcovul nostru, provenit,prin spaniola, din al-koubba arab, desemnează cupolasub care se ţinea divan-ul suveranilor arabi. Precum cetateasi templul, orice casa este centrul lumii pentru locuitorul ei,un loc de pace, de reflecţie, de siguranţă, asociat copilăriei,focului din vatră, sânului matern, loc ce trezeşte amintiri. ÎnChina casa era pătrată ca şi pământul şi se deschidea spresoare-răsare. Stapânul statea în ea cu faţa spre sud, ca şiîmpăratul în palatul său. Acoperişul era străpuns de o gaurăcentrală pentru fumul din vatră, iar o altă gaură facută înpământ facilita scurgerea apei, fiind schiţată astfel o imaginerustică a axei lumii. Casa arabă, pătrată şi ea, înconjura ocurte de asemenea patrată şi are în mijlocul ei o gradină şio fântână. În Afganistan, locuinţele pătrate şi fortificate alepopulaţiei stabile se învecinează cu triunghiularele corturi alenomazilor şi cu iurtele circulare ale turcmenilor. Casa soareluia triburilor sioux este rotundă, susţinută şi unită cu axulcentral de douăzeci şi opt de stâlpi care evocă ciclul mensualal lunii. În budism corpul uman este comparat cu o casă cuşase ferestre care sunt cele şase simţuri descrise de noi înalte prelegeri, iar în gândirea creştină acesta este un templual Duhului Sfânt. Şi veşmintele au mai fost asemănate cu uncorp spiritual (Sfântul Paul), în China antică, boneta rotundăa învăţaţilor şi pantofii lor pătraţi, la fel şi gulerul rotundal veşmântului imperial care se opunea marginii lui pătrate.Câte exemple nu s’ar putea da în acelaşi sens... Chiar în viaţade zi cu zi putem interpreta uşa şi pragul acesteia ca o treceredint’un loc într’altul, de la o stare la alta, de la lumină laîntuneric, din domeniul profan în domeniul sacru, de la sărăcielucie la bogăţie. în limbajul daoist, închiderea portilorînseamna retinerea suflului. Acest simbolism se potrivestepentru portalurile catedralelor noastre, ale templelor, care sedeschid spre un demers transformator înspre Sfânta Sfintelor,la inima edificiului, ea însăşi o poartă a cerului. Trecerea de lapământ la cer se înfăptuia în lumile străvechi prin poarta soarelui.Deschiderea domului este întotdeauna o poartă strâmtăpe care o putem asemăna cu urechea acului. Ei, şi aici eclenciul problemei. Există un păzitor al pragului către taineleiniţierii în informaţia universală, ăn Cuvânt. Ianus, zeul caredeţine cheile porţilor solstitiale, supraveghea şi misterele.Contrar accepţiunii lui Freud şi Jung eu consider subconştientulsuperior conştienţei creierului uman. Inconştient primiminformaţiile cosmice prin reţeaua neuronală şi glială subcorticalăpe care prin analiză şi comparaţii ale funcţiilor cognitivele conştientizăm. A evalua subconştientul inferior conştientuluieste deci o blasfemie asupra divinului. Acestea suntzonele cele mai active în meditaţie şi revelaţie, nu cortexul8.Poate semantic Mircea Eliade9 este mai aproape prin al săutransconştient, analizat ca fiind peste limitele conştienţei,deci, extrapolând Conştienţa cosmică integrată prin cel de-altreilea arc reflex în fiinţa umană. Sunt teorii care considerăcă aceste funcţii ar fi o conlucrare sinergică cu sisteme preumaneşi atunci, nu cumva, ne apropiem de preceptele tradiţiei,de Cuvânt şi Lumină? Arcul reflex noetic este trecereadincolo, extaz meditativ care concomitent repercutează prinfuncţiile endocrine şi neurovegetative răspunsuri în cel de-aldoilea arc reflex, sufletului dator să se integreze cu structurilecorporale. Fiind un adept al psiho-neuro-endocrinologiei,m’am ocupat frecvent de reacţiile omului, ale creierului umanîn special faţă de factorii materiali, afectivi şi spirituali asupravieţuirii şi convieţuirii noastre lumeşti. Iar acestea sunt integrateîn supra, para şi ortonormal.(continuare în nr. viitor)8603