POEZIENICOLAE SANDU Dumitru D. Ber<strong>de</strong>i COSMIN PARGHIESingurătatepoemul meuse priveşte în aglindăcum îşi aşeazăperucadupă car ese apropieşi îmi dăruieşteun surâsapoi <strong>de</strong>schi<strong>de</strong> uşaşi se pier<strong>de</strong> în noaptelăsându-mi singurătateasă-mi bată în ferestrăbucuria clipeiamintirile noastre din varăstau înrămateîn caemra cu poeme răvăşitene picură în sufletbucuri aclipei din văzduhpeste liniştefloriloradie clipa<strong>de</strong> singurătatea nopţiipe la pereţiicaseilacrimi <strong>de</strong> păianjenne învăluie nopţileoare mi te-au dăriutiubitoclipa <strong>de</strong> singurătatelacrimi <strong>de</strong> păianjenpaşii tăi iubitoînveşmântat în misterîţi văd paşii strălucindpe stradăşi caut să-i ocolesccu gândul că, într-o zimă vei întâlnila celălalt capăt al ceruluieu sunt nimiculcare îşi <strong>de</strong>sfacetrupulîn cuvântiar tu cuvânnulcare se întoarcetăcutîn inima meaca un mac înfloritpe buzele nopţiitu şi eucerul în<strong>de</strong>părtatpe cerul în<strong>de</strong>părtatnoapteaîşi lasă aripileca un duhovnicpoala peste mănăstireCântecul cioburilor(urmare din numărultrecut)singurătatea fluierăsingurătatea fluierăfluieră cu mierla la unlocsălciile plâng malurilemalurile strâng lacrimilepe drumul <strong>de</strong> sud, mânându-leturma <strong>de</strong> valurio fluieră mierla încolo şi’ncoacespuma <strong>de</strong> mare a’nflorito să-i coacă sânii până mâine.doar surâsulSofiei Ganeatotul e trist şi singur când plouăfemeia iubită şi ceaiulplouă şi poemul acestanaufragiatrămâne pur doar surâsulsurâsul tău ca osperanţă chiar dacă<strong>de</strong>seori ne doare.***surorii mele, Lenuţapoemul acesta latră toamnadin ochii tăi verzifără tine sunt tristtrist cu a<strong>de</strong>văratca o răzbunare a eroriipoemul ar<strong>de</strong> pe rug(poemul, poemul acestao notă <strong>de</strong> trecerela examenul <strong>de</strong> fericire)dar însă…marlen are unghiile lungiochii umezi ca şi toamna aceastabeatificată pe zidînsă elvis nu mai are<strong>de</strong>’nceput nici o singurătate***dar încotro lacrima aceastaplânsă <strong>de</strong> ochiulobosit <strong>de</strong> vegheîncotro, încotro tu poeziecu rana aceastanumită cuvântîn rucsacul <strong>de</strong> recrutal poetului nichita?trup <strong>de</strong> lacrimă vioarălui Constantin Duşcăsalcâmii au înflorit asearătrup subţire <strong>de</strong> vioarălacrimi <strong>de</strong> fecioarăîn adânc <strong>de</strong> călimarăsatul ştie că iubeştişi că mă învinuieştidar păcatele’s fireştica vinul <strong>de</strong> Odobeşti.Căinţăm-am frânt <strong>de</strong> uncuvânt spus la urăşi-acum curg în i<strong>de</strong>imăruntepicătură cu picatura în<strong>de</strong>şertăciuneatrupului meu <strong>de</strong> lut.m-am frânt <strong>de</strong> olovitură datăîn taina unor sărbatori preacurateşi-acum rana îmi acoperă Totulsângerând (negru) peste sufletulvătămat …m-am stricat <strong>de</strong> la sine …(îmi spune Cel din mine)şi … acum în momente <strong>de</strong> cumpănăca<strong>de</strong> haina sfântă <strong>de</strong> pe mineşi rămân <strong>de</strong>zvelit în bătaia ochiului<strong>de</strong>miurgicîn oase şi pământ …CotrobăialăCaut în groapa cu şerpiI<strong>de</strong>a <strong>de</strong> a<strong>de</strong>vărŞi nu o găsesc …Vulturii trec în nefiinţăA<strong>de</strong>varul îşi caută rămăşiţa …Iar eu nu găsesc i<strong>de</strong>a …Cartea îmi surâ<strong>de</strong> … şi mă ia pestepicior:“i<strong>de</strong>a <strong>de</strong> a<strong>de</strong>văr curge pe lângă tine.”Eu nu o vădChiar dacă sunt stropit <strong>de</strong> valuriCe mă <strong>de</strong>păşesc…FemeiaFemeia mi-a condimentat minteam-a făcut să-mi atac dublul poeticm-a pus să-mi scriu propriul necrologcăci seara … se apropie şi … ca oricefemeie…o să-mi arate ca unui copil … (<strong>de</strong> doibani)ce înseamnă să iubeşti …Noaptea se pune să apară…(ea) … în lenjeria plăcută ochiluiendoscopic …îşi distrează trupul ferbinte pe mine… îmi atinge dintr-o mişcare TotulPână ce mortul din mine prin<strong>de</strong> viaţăŞi da foc la amorul <strong>de</strong>shumat…Nebunia e intubată <strong>de</strong> mirosul puternicaromatal parfumului <strong>de</strong> scumpă modăce face bule pe sanii-i goişi pe coapsele perturbator- apetisante…Parcă … veninul vipereie mai moale la atingerea cu organismul<strong>de</strong>cât trepidanta mişcare <strong>de</strong> îndoirepe care o exercitămîn nuntă <strong>de</strong> sub cupola cerească…(în orice caz dă bine la public)Şi nimic … <strong>de</strong>cât un ultim tangouîmi rezolvă problema cardiacăşi viaţa ţinută la muratîntr-un borcan cu gogoşari copţi.8612 www.oglinda<strong>literara</strong>.ro
Oraşul-tatăCa o mamă nepregătităsă nască succesiv, ca şi cumnaşterea ar fi un clişeu pentruea, bolta cerească refuză sămai crească în pântecele salefiii pluviali, pe care-i avorteazăpe aleile pavate cu iubire. Paşiimei vibrează printre scânceterupte dintr-o lumină ne<strong>de</strong>finită,încercând să nu ucidă ultimelefărâme <strong>de</strong> viaţă. Dar naşterilesunt repetitive, unele simultane.Cerul fusese arhiplin <strong>de</strong> copiiA<strong>de</strong>lina Bălan anonimi… Iar eu, cu un eu rătăcitprin buzunare, îmi caut propriarenaştere spirituală în oraşul pe care n-am mai avutcând să-l educ în anii stu<strong>de</strong>nţiei. Acolo m-am molipsitcu euri improprii, cu suflete ridate, contagioase, iaracum îmi caut re<strong>de</strong>finirea, întoarsă acasă, reîntoarsă lamine. Dar oraşul fluid, ale cărui palpitaţii mi se transmitrepetitiv, cu felinare care-mi iluminează şi-mi ardţesuturile, drept pe<strong>de</strong>apsă, nu-mi mai aparţine. Oraşulpe care-l scriam în slove albastre, furate <strong>de</strong> la noriice păcătuiesc astăzi, şi-a găsit atâtea amante cărorale-a <strong>de</strong>dicat – şi le <strong>de</strong>dică şi acum, sub privirile mele– serena<strong>de</strong> compuse <strong>de</strong> mine. În faţa iubirii n-avemdrepturi <strong>de</strong> autor.Dar lăcaşul meu, profanat <strong>de</strong> sărutări reci, lăsatepe scoarţa copacilor şi pe blocuri pierdute <strong>de</strong> inocenţă,nu ştie ce-i amorul. L-a re<strong>de</strong>finit în clişee ieftine. Iubireanu-i un clişeu, ci o aşteptare suspendată. Oraşul şiiubirea sunt două eternităţi apuse, peste care plouă cuabandonuri. Şi cerul, şi cladirile, şi iubirea, şi lirismulabandonează…! Viaţa se repetă continuu în părăsiri –care mai <strong>de</strong> care mai impersonale. Dar oraşul… a fostal meu. Oraşul se scurge. Oraşul meu…!Oftez întrerupt, cu o ritmicitate contradictoriecelei molipsite <strong>de</strong> cea care-mi <strong>de</strong>vora foile înrolateîn război, la internat. Văzându-se singură, muza şi-acăutat o nouă <strong>de</strong>stinaţie şi a plecat către mama-gară,ce adopta permanent trenuri cu visuri orfane. Nu sepoate! Şi oraşul meu adopta tot timpul sentimente, mămai ruga şi pe mine să cresc câteva şi să le cultiv, iaracum el este cel care-i spune bolţii cereşti să renunţela atâtea vieţi…Noiembrie e alergic la fericire. Şi oraşul meu…!Atât <strong>de</strong> mult mi-am dorit să-l re<strong>de</strong>scopăr la întoarcere,să-i propun o schimbare şi să-i mărturisesc că n-o sămai plec. Dar e ocupat acum cu stilizarea amorului.Nepăsător, smulge ultimele cuvinte din buzunarelemele. Sunt săracă. Oraşul mi-a furat casa, iar vântuldin parcul cu un aer specific autumnal mă izbeşte.<strong>Al</strong>inarea-i rătăcită printre amintiri <strong>de</strong>şirate.Tuşesc. Mă înec cu oxigenul ăsta lipsit <strong>de</strong> visuri…Ori e doar fumul cauzat <strong>de</strong> ar<strong>de</strong>rea eurilor dinlăuntrulmeu. Fără el, nu ştiu să mă caut. Fără el, zborul mi-eanonim. Dar eu nu mai am zboruri. Nu acum. Numai am nici casă. Poate va trebui să învăţ să crescsingurătatea, care se ţese cu pânze murdare în mine.Sufletul mi s-a învechit, iar pendula din interior bateaberant. Anunţă nebunia. Dar alienarea e doar un joc<strong>de</strong>-a baba-oarba al singurătăţii, adolescentă pe caream urât-o şi am iubit-o cu spontaneitatea şi trecereaclipelor.Încerc să mă apropii <strong>de</strong> copaci, dar vântul haoticeste un zid între mine şi ei. Deşi nu ne-am maiintersectat sufletele <strong>de</strong> câteva luni – al meu <strong>de</strong> hârtie,ale lor rămuroase – încă simt cum seva lor porneşte şidin rădăcinile mele sufleteşti, suspendate <strong>de</strong> un alt cer,www.oglinda<strong>literara</strong>.roPROZĂimprovizat din mine. Traiectoria le e constantă, <strong>de</strong>şiacum nu mai acceptă să mă înveţe şi pe mine să îmi crescroa<strong>de</strong>le din iubire. Când amorul ne respinge, neputinţae cea care ne macină rămăşitele sentimentale. Copaciivalsează antitetic cu ploaia, bucurându-se, cu avariţie,<strong>de</strong> propriul <strong>de</strong>stin. Asemenea unor adolescenţi ce credcă viaţa-i o piesă <strong>de</strong> teatru nelimitată, filosofii rămuroşise cred actorii principali, al căror rol este indispensabil.Cu egocentrism, îşi înalţă ramurile <strong>de</strong>-abia la un etajdoi, cel mult trei, dar spectatorii nu sunt acasă… Iarregizorul, eu însămi din câte-mi amintesc, nu a maicontinuat <strong>de</strong> mult scenariul.Cu paltonul lipit <strong>de</strong> trupul în care, odată cu literele,pare că şi sângele a stagnat, mă aşez pe o bancă uitată<strong>de</strong> timp. Îmi dau părul ud pe spate, ascultând criticileunei taceri bătrâne, care comentează vădita mea lipsă<strong>de</strong> feminitate. Dar mă prefac că n-o aud. Îmi cautgânduri… Şi suspin. De mintea şi <strong>de</strong> prezentul meu seizbesc cuvinte înjumătăţite, plânse <strong>de</strong> ploaie.Câţiva copii orfani cerşesc în continuu puţinilortrecători care fug. Spre casă, spre ei, spre suflete. Euam rămas a nimănui, nici măcar mie nu-mi mai aparţin.Pe<strong>de</strong>apsa citadinismului a fost una cu mult superioarăpresupunerilor mele inutile. Mi-a luat tot. De-abia maiîndrăznesc să privesc micuţii care, înfriguraţi, caută unfel <strong>de</strong> egidă sufletească.Şi plâng.-Eva, ai să îngheţi dacă mai stai mult în ploaie, seau<strong>de</strong> o voce cunoscută, care ma ancorează cu privirileîn <strong>de</strong>corul ăsta atât <strong>de</strong> înstrăinat.-Mihai, măcar ştiu că am cu cine împărţi suferinţa,îi răspund tremurând, zâmbind <strong>de</strong>colorat, cu un ultimstrop <strong>de</strong> ploaie părăsit chiar pe genele mele arcuite,lipsite <strong>de</strong> o oarecare feminitate – mereu am fost fadă.Scrutător, fostul meu coleg <strong>de</strong> liceu îmi cautăsufletul în căpruiul plâns şi scurs în irişii care pot respiradupă eternitatea unor minute pluviale. Niciodată nuam fost apropiată <strong>de</strong> ceilalţi şi n-am ştiut să-mi iubesc<strong>de</strong>cât propriul oraş. Acum, în faţa unui fost amic, măsimt goală şi nu mi-e <strong>de</strong>loc uşor să spun că stu<strong>de</strong>nţiam-a crescut pe <strong>de</strong>-o parte, dar pe <strong>de</strong> alta m-a adus înpragul sărăciei.-Cand ai venit în oraşul amintirilor noastre liceale?mă întreabă, negăsindu-mă parcă în cadrul acestaimpus.Suspin.-Mihai, oraşul nu mai e al meu…! Mă urăşte, mărespinge… Felinarele care <strong>de</strong>unăzi îmi luminau sufletuls-au stins. Cerul avortează… Ploaia moare la naştere…Literele mele au fost furate… Nimic nu-mi mai aparţine!Noiembrie uci<strong>de</strong>, iar copii orbi cerşesc necontenit, căcinu le mai pot scrie priviri…! Mi…Dar mă opreşte, luându-mi <strong>de</strong>getele în mâna lui:-Eva, priveşte micuţii!Acum, <strong>de</strong>şi frigul se răspân<strong>de</strong>şte treptat, obsedant,în fântâna arhiplină <strong>de</strong> apă şi <strong>de</strong> frunze rămase <strong>de</strong> larătăcitul ăla <strong>de</strong> octombrie, cerşetorii cărora li s-a furatlumina chipului se scaldă-n fericire, căutând purificarea.Tremur, iar pe şira spinării simt cum valuri <strong>de</strong>slove se adună simulan. Deşi paralizată, se pare că mise reîntregeşte coloana vertebrală.-Eva, oraşul n-a mai putut să te aştepte şi a douaeternitate. Eşti tânără, Eva. Acum ajută micuţii să sepurifice… Iar noiembrie-i e călăuză. Ţi-a fost furat,pentru o vreme, doar amorul literelor, însă oraşul l-acrescut aşa cum se cuvine, cât ai fost plecată. Eva, <strong>de</strong>fapt, tu i-ai aparţinut dintot<strong>de</strong>auna lui. Iar orfanii… îţisunt urmaşi!Îmi zâmbeşte, iar o ultimă rază <strong>de</strong> noiembrieaproape sfârşit îi străbate privirea.Micuţilor orbi le cresc din spate zboruri.Oraşul creşte îngeri. Oraşul care m-a crescut etată.8613
- Page 4:
PSEUDOJURNALEUGEN IONESCU - PATRU D
- Page 8:
RESTITUTIOEXCLUDEREA LUI FREUD DIN
- Page 13 and 14: ASPECTE URMUZIENE ÎN PROZALUI ROMU
- Page 16 and 17: EVENIMENTDESPRE ARDEREApărut în c
- Page 20 and 21: AMINTIRIel urgent, era la secţie,
- Page 26: EVENIMENT„Dor de Bucovina” de C
- Page 29 and 30: GeorgePetrovaiFantasticul, magicul
- Page 31 and 32: VISURILE ŞI AMINTIRILELUI DUMITRU
- Page 33 and 34: www.oglindaliterara.roNOTESCAVALERU
- Page 35 and 36: De ce critică?OPINIIÎn ultima vre
- Page 39 and 40: GABRIELDRAGNEAPOEZIEGHEORGHEANDREI
- Page 43 and 44: În exclusivitate, pentru „Oglind
- Page 46 and 47: NOTESVerva umorului: Păun Condruţ
- Page 48: ESEUPanait Istrati - Între datorie
- Page 51 and 52: Ali Podrimja(Gjakova, 1942-Paris, 2
- Page 54 and 55: AESOTERICAEContradicţii,paradoxuri
- Page 57 and 58: DESPRE FRĂŢIA LUMINII ŞIEVANGHEL
- Page 59 and 60: MISTRAL ŞIALECSANDRI, DOIPRIETENI
- Page 61 and 62: Florina Ilis, Cinci nori coloraţi
- Page 63: memorie…”).Păşesc în teritor
- Page 70 and 71: EVOCĂRIISLAMUL ŞI CREŞTINISMULNU
- Page 72 and 73: EmilyWillsEmily Wills a scrisdouă
- Page 74: NOTESAPROAPE UNDERGROUNDMariana Vic
- Page 77 and 78: Omagiu academicProfesorului George
- Page 79 and 80: POEZIIEugenia RadaIoniTAMIRELAALDEA
- Page 81 and 82: DEZVĂLUIRIModelul iconografic al a
- Page 83 and 84: Ion Minulescu - SlatinaESEUPământ
- Page 85 and 86: POEZIICOSMINPARGHIEFLORINAISACHEIon
- Page 88 and 89: ESEUDESPRE LEGEA LUSTRAŢIEI, DE LA
- Page 90 and 91: RECUPERĂRIConfruntarea spirituală
- Page 92 and 93: ATITUDINIŞI IO AM FOST LAROŞIA MO
- Page 94 and 95: CONFESIUNIOdiseea plăcilormemorial
- Page 96: LECTORARTA ROMÂNEASCĂArta române