de Al.Florin Ţene - Oglinda literara

CONFESIUNIOdiseea plăcilormemoriale(urmare din numărul anterior)1 iulie 07, duminică. În metrou văd un om care citeadintr-o cărţulie gen liliput, o ţinea în mod ciudat chiar subbărbie şi se uita pe text cu ochelarii, în primul moment amcrezut că are o gravă problemă cu vederea, apoi am văzutcă ţinea cartea cu un fel de gheruţă, iar când dădea paginase ajuta de bărbie-limbă. De fapt era un infirm la modulmonstruos, cu lipsa completă a braţului drept. O traistă îiatârna până în poală, iar mâna stângă i se reducea la unsingur segment lung de o palmă, terminat printr-o gheruţăcu două degete ca nişte unghii lungi şi curbate, de urs. Cuacea gheruţă ţinea cărţulia sub bărbie. Şi foarte des seîntrerupea, prindea cartea între buze şi cu mare evlavieîşi făcea semnul crucii catolice – asta de 4-5 ori la fiecarepagină. Alături, o femeie în straie de călugăriţă. Asta mi-aamintit că în copilărie am văzut la bâlci o femeie care nuavea mâini şi făcea totul cu picioarele. Iar al doilea infirmde acest gen este cel văzut în trenul spre Moldoviţa, prin1996 şi descris de mine în Veneticii. Şi mă conving o datăîn plus: in extremis, credinţa este o soluţie de urmat. Săfii în asemenea hal mutilat din naştere, deci prin voinţaDomnului, să nu ai nici un deget ca lumea, să întorcipaginile cu limba şi, totuşi, să citeşti textele sfinte, să teînchini cu fervoare, asta te pătrunde. Te impresioneazăpână la lacrimi...Discuţie emoţionantă cu Murgeanu, care îmi spunecă am o nuanţă din părintele Sofian, care a îmbătrânitfrumos şi avea ceva de sfânt. Mă gândesc o dată în plus căbunătatea e o forţă. Şi că poate Murgeanu nu realizeazăun fapt simplu: că anume felul lui de a fi, orgolios, ţepos,demn, modest, în spatele talentului şi a devoţiunii pentruliteratură, mă face să mă port cu el exemplar.3 iulie 07. Celor ce au scris şi au mizat o viaţăîntreagă pe litera tipărită, li se cuvine cu precădere literascrisă. Scrisul pe o placă de marmoră. Prin ce altcevasă le consacri numele decât inscripţionându-l pe o placămemorială? Consacrarea unui actor este să-şi legenumele de un personaj, arhitectul a hotărât singur săşipună o tăbliţă pe imobilul edificat de el. A mediculuieste mulţumita şi recunoaşterea cetăţeanului, pentrusănătatea şi continuitatea vieţii. A virtuozului este veşniciasunetului, consacrarea scriitorului este cartea – şi acea filăde piatră marmoreană pe tâmpla casei în care a trudit,neştiut, nesperând nimic de la nimeni. Pare părtinire,privilegiere, dar este un fel de a face dreptate, de a punelucrurile în adevăraţii lor termeni: scriitorul s-a ocupat cucele ale permanenţei, ale duratei.8 iulie 07. Lidia mă ajută, termină ea de rebătutultima parte a Rămăşagului. Ieri am pregătit discuţia cuDoina Jela. L-am prevenit pe H. Gârbea despre dezvelireaplăcii memoriale a lui Horia Gane, din 11.07, orele 11:00.Norocul meu, dacă totuşi este vorba de aşa ceva: călucrurile bune din viaţa mea s-au legat între ele, de la ombun la om bun, iar cele rele au rămas izolate...Ce a fost ieri, miercuri?12 iulie, miercuri. Ieri mă prezint la 10.30 la staţiade metrou Griviţa; la intrarea blocului lui Horia Gane,nimeni. Unii care descară marfă dintr-o dubiţă. Mergmai încolo, biserica Sf. Gheorghe-Griviţa, tocmai a sosito maşină mortuară, iese preotul şi o întâmpină. Revin,acum pe trotuar activează nişte inşi de la salubritate, lespun să facă lună, că dezvelim o placă memorială. Vineteleviziunea? Da. Placa e învelită într-o pânză albă, cumse cuvine. Apare un domn bărbos-înspicat, întreabă descara A, deci pornim împreună şi îmi dau seama că neammai văzut. Sunăm la 45 dar nu răspunde nimeni.Moment de confuzie. Apoi chiar coboară dna Gane, DoinaGhiţescu şi alte doamne. Apare dinspre metrou dl RaduCârneci cu soţia Emmi, le ies în întâmpinare, vorbim, leexplic amploarea acţiunii. Se bucură, mă felicită. Pe GBnu –l-am găsit acasă, Adi Cusin are telefonul schimbat,idem Grişa Gherghei. Spune că GB se ţine distant, de lao vreme nu i-a mai dat niciun telefon. Alcătuieşte o mareediţie de sonete, are deja 300de autori, detaliază lista. Multămuncă, le-a neglijat pe-ale lui.Vrea să cedeze cărţi. Îi sugerezo donaţie la bibl. Jud. Rm.Sărat. Ne adunasem un grupnu neapărat mare, decent.Câteva doamne în vârstă, darşi câteva tinere. Eu, cu carteade debut la lui Gane în buzunar.O arăt unei tinere. Răsfoieştecartea din colecţia Luceafărul,jinduită pe-atunci de noi toţişi se miră, vede că am cititpoemele cu creionul în mână,făcând mereu însemnări.Preoţii încep slujba subIon Lazuplaca memorială. Apare şiteleviziunea. Spun câteva fraze în faţa camerei de luatvederi. Reporter tânărul Andrei Dinu. Mi se aduce unbăţ mai lunguţ, cu care dau jos pânza albă de pe placapostată destul de sus, greu de abordat. Ţin un scurt spiciîn faţa celor adunaţi în cerc, apoi Radu Cârneci, iar DoinaGhiţescu citeşte două poezii de Horia Gane, DoamnaElena ne mulţumeşte. Scena de pe trotuarul din faţauriaşului bloc este filamtă cu 2-3 camere – un tânăr tipsportiv, chelos; apare şi Pan Izverna şi criticul de artăFilipovici, dar şi redactorul Nicolae Buiciuc, ştiut de minede pe vremea debutului. Urcăm cu liftul, acolo apuc sămai vorbesc cu R.C. Ţine un spici Filipovici şi vorbeşte maidens Pan Izverna: acest poet a dus tot timpul cu sine unroman, cel al vieţii sale, marcată de lagărul de concentraredin Transnistria...Coborâm, în faţa intrării blocului o găsesc din noupe soţia poetului, care ne mai mulţumeşte o dată. Măgândeam: În fine, o primă dezvelire, un bun început.Familiile de care depinde în totalitate acest aspect artrebui să se implice. Să cheme lume, să dea importanţăevenimentului. În fond nu e ca la înmormântare, cândeşti excedat de obligaţii, ca să nu mai vorbim de durereapentru cel dispărut, de zdrobirea trupească-sufletească,de cheltuieli...Ar fi un mod de a-l readuce în lumeavalorilor pe scriitorul dus...De acolo încerc să iau un troleibuz spre Chibrit, nuvine, cobor la metrou, merg o staţie şi apoi cu autobuzul300 până în Piaţa Filantropiei, de unde cotesc spreCurtea Veche. Predau manuscrisul Himerei la secretariat,promiţând că voi trimite prin mail textul paginii 2 şicoperta IV.Pe drum primesc telefon pe mobil de la Romsilva,mi-au ieşit cele 20 milioane pentru Întâmplări din pădure,pot să le ridic mâine.Citesc text C. Stere. Înainte de Primul război,lumea politică românească era sfâşiată între antantiştişi centralişti, după cum fiecare politician dorea să aducăla România vreo provincie din est sau din vest, dintrecele rămase la străini. Cei ce doreau alipirea Basarabieinu puteau spera decât de la Puterile centrale. Învers încazul Ardealului. Toţi înţelegeau că nu le vom putea obţinesimultan, pe amândouă. C. Stere, mare patriot basarabean.Poporanismul. Partidul Naţional ţărănesc. Mereu în conflictcu marii lideri. Iorga şi Cuza, doi antisemitişti.14 iulie 07, sâmbătă. Termin C. Stere, impresionatde anvergura acestei personalităţi de doctrinar şirevoluţionar, în contrast cu sforarii iezuiţi de tip IuliuManiu, mereu dat de-o parte pentru bunul motiv cănu negocia idei şi nu era manevrabil. A întors cursulAdunării din Basarabia 27 martie 1918 de la Chişinăuşi a determinat Unirea cu ţara. Primul Preşedinte alSfatului Ţării şi până în 1930 reprezentantul necontestatal electoratului din Basarabia. Ideal naţional, democraţie,parlamentarism. 6 ani de Siberia, împreună cu Lenin şiPilsudski – viitorul Mareşal al Poloniei. Trece în România,după ce în Basarabia înfiinţase primul ziar în limbaromână. La noi, înfiinţează Viaţa românească. Iniţiatorul şidoctrinarul Poporanismului. Primul preşedinte al PartiduluiŢărănesc din Basarabia. Rector al Universităţii din Iaşi,intră în conflict cu A.C. Cuza şi cu antisemiţii de tip Iorga.Romanul fluviu autobiografic În preajma revoluţiei – dinpăcate nu l-am citit, apreciat la superlativ de Pan Izverna.(continuare în nr. viitor)8642 www.oglindaliterara.ro