de Al.Florin Ţene - Oglinda literara

EVOCĂRIISLAMUL ŞI CREŞTINISMULNU SUNT DE NERECONCILIATOvidiu SuciuDin păcate, prea multe secole s-a considerat, şi s-aacţionat ca atare, ostil, ca cele două religii, creştinismulşi islamismul, sunt de neîmpăcat, excluzându-se reciproc- eroare care a adus mult rău omenirii. Recent, la EdituraSedan din Cluj-Napoca, a apărut o carte binevenită, careclarifică raportul dintre cele două concepte religioaseşi filosofico-morale: „ISLAMUL ŞI CREŞTINISMUL”,de Ulfat Aziz-us-Samad (din Pakistan), care, deşimusulmană, gândeşte imparţial, rezonabil, responsabil,încercând să facă lumină în această problemăatât de veche şi de controversată.Volumul este tradus, cu argumente şinote de subsol, de prof. dr. Dan BRUDAŞCU,cunoscut îndeosebi ca traducător de poezieşi literatură universală.În introducerea cărţii se spune:„Cu 1400 de ani în urmă Sfântul Coran i-ainvitat pe adepţii religiilor revelate, inclusivcreştini şi evrei, să dea mâna cu musulmaniiîn alcătuirea unei Legi a credinţelor, pe bazaînţelegerii morale şi spirituale în inimileoamenilor, în relaţiile interumane. Acum,după secole de ignoranţă şi prejudecăţi,creştinii reacţionează la chemarea Coranuluişi dovedesc interes autentic faţă de dialogulcreştino - musulman. Conciliul EcumenicVatican II, prin vocea Papei Paul VI a lansatApelul lumii întregi, invitându-i pe toţiparticipanţii la dialog în vederea unei colaborări frăţeştimai active, spre binele întregii umanităţi. S-a emis undocument prin care se recunoaşte nedreptatea din trecutadusă musulmanilor, care este imputabilă Occidentului,cu educaţia lui creştină”.În capitolele IV şi V ale cărţii se afirmă şi faptulcă: ”Principiile de bază ale religiei lui Isus şi ale Islamuluiau fost în esenţă aceleaşi. Atât Islamul, cât şi Creştinismulîi îndeamnă pe oameni la fapte virtuoase şi la o viaţăpioasă. Ele condamnă egoismul, necinstea, ipocrizia,nedreptatea, insensibilitatea, apatia, intoleranţa, maliţia,răzbunarea, zgârcenia, mândria, ingratitudinea, lipsa decumpătare, necurăţenia, vorbirea jignitoare şi violenţaAmândouă pretind adepţilor lor credinţă şi încredere înDumnezeu, căinţă, adevăr, integritate, curaj, dreptate,toleranţă, bunăvoinţă, compasiune, simpatie, milă,modestie, controlul de sine şi verticalitatea. Virtuţileprincipale pe care le au Islamul şi Creştinismul,deopotrivă, pot fi împărţite în două categorii. Mai întâi,cele care îl opresc pe un om să prejudicieze viaţa, avutulşi onoarea celorlalţi - cum ar fi castitatea, curajul, cinstea,politeţea, autocontrolul şi caracterul paşnic. În al doilearând, cele care îl stimulează pe om să facă bine celorlalţi- cum ar fi sinceritatea, curajul, răbdarea, bunătatea,compasiunea, mila, iertarea, simpatia şi iubirea…”Constatăm cu tristeţe că, şi de o parte şi dealta, mai există încă desui fanatici, care incită şi chiarcomit fapte irsponsabile ce conduc la acte şi atitudiniconflictuale, reprobabile, uneori ucigaşe, care trebuiesancţionate, la timp, fără milă: atentate cu bombe, depe o parte, iar pe de alta arderea Coranului în publicsau desene şi caricaturi îndreptate împotriva profetuluiMohamed. Cui folosesc toate acestea?În călătoriile mele prin Orient am văzut, laIstanbul, nu doar la Hagia Sophia, portretul lui Iisusîn mozaic, ci şi în unele moschei, în care, la intrare,erau expuse, printre altele, şi portretele lui Iisus şi aleFecioarei Maria. Musulmanii au voie să intre în orice locaşde cult. În Muscat, capitala Sultanatului Oman, am văzutintrând, în Marea Moscheie, oameni din toate colţurilelumii, de toate credinţele (cu singura condiţie a spălăriipicioarelor şi a capului acoperit la femei).Cu doi ani în urmă, am citit, într-o publicaţiestrăină, o mărturisire a unui ziarist american,care, cerând audienţă la AyatollahulIranului, a fost însoţit de un reprezentantal guvernului respectiv. La un moment dat,americanul a întrebat: „Cine este Dumnezeulcel adevărat: Alah sau Dumnezeu?” (În acelmoment, însoţitorul americanului a crezut căamândurora li se va tăia capul pentru o aşaimpertinenţă!). Ayatollahul a răspuns, calm,însă că: există un singur Dumnezeu şi maimulţi profeţi”.Iată de ce consider că recentacarte tradusă de prof. dr. Dan BRUDAŞCUumple un gol uriaş în domeniul informăriidin acest domeniu, oferind publicului român,precum şi oricui este interesat, posibilitateadocumetării, oneste şi nepartizane, înopinia mea şi, de ce nu?, a unei maicorecte şi adecvate înţelegeri a acesteiprobleme complexe, puţin cunoscute, dar de interesplanetar: raporturile dintre două din religiile majoreale contemporaneităţii. Un asemenea demers culturalmerită, aşadar, recunoştinţa noastră, a cititorilor români,cărora, cu argumente pertinente, ni se prezintă uncapitol însemnat din istoria umanităţii, atât de plină,din păcate, de fapte de cruzime, sânge şi de incredibiledistrugeri materiale, inclusiv de vieţi omeneşti, de cătreunii dintre reprezentanţii - fanatici, în opinia noastră, aicelor două religii. Din păcate, avem mult prea frecventparte de noi şi noi informaţii de presă, aproape zilnic,chiar, care aduc în atenţia lumii mereu şi mereu noifapte înspăimântătoare, de cruzime şi intoleranţă, deură şi crimă în acest domeniu, contribuind şi mai multla starea tensionată, a suspiciunii şi neîncrederii pe planmondial. În opinia noastră, o astfel de atitudine aberantăşi nesănătoasă - care constituie o permanntă ameninţareşi un veritabil atentat la pacea lumii - se datorează, înfoarte mare măsură, şi necunoaşterii, dar şi neglijării,cu rea credinţă, a adevărurilor promovate de cele douăreligii care au în prezent adepţi răspândiţi în lumeaîntreagă.Gheorghe A.Stroia: Petale din cuvinte, ed. Docucenter, Bacău, 2011Victor Sterom„Petale din cuvinte – esteprima mea lucrare de note delectură. Vor urma, cu siguranţăşi alte volume. Voi scrie,exprimând puncte de vederedespre autori şi lucrări caremerită să fie amintite, ce m-aumarcat cel puţin din punct devedere afectiv”.Astfel se confeseazăautorul pornind să extragădin opera unui creator, atât –certitudini subiective – cât şi –iluminări intrinseci – esenţiale.Inteligenţă modernă,analist-reflexiv, Gheorghe A. Stroia consemnează în – notele salede lectură – cu sentimentul moderat în volumele de poezie ori încele de proză, fenomenul literar dintr-o perspectivă diferenţiată,delimitând modurile speciale, în vederea deconspirării unor –tipuri – de sensibilitate.Printre acestea, amintesc: pasiunea, simţul compoziţiei,intuiţia şi viziunea fiecărui creator.Un lucru este de – acum verificat, cum că: în tot ceea cea consemnat aici Gheorghe A. Stroia, n-a pierdut din vedere –întregul – şi n-a căzut în absolutizări metafizice.Aşadar, în concepţia criticului literar Stroia, critica în sinesau în subsidiar devine o problemă de conştiinţă şi nu în ultimulrând, meditaţie pe marginea operei literare ca efect al sondăriiinteriorului ei, dar şi o continuă confruntare, revelare şi evaluarea dimensiunilor şi a semnificaţiilor.8618 www.oglindaliterara.ro