de Al.Florin Ţene - Oglinda literara

Ion Minulescu – SlatinaESEUPământul românesc a fostbinecuvântat la jumătatea sec. al-XIX-lea cu o mare personalitate, IonMinulescu. Poet, prozator, traducător,dramaturg şi gazetar, reprezentantimportant al Simbolismului românesc,el s-a născut la 6 ianuarie 1881 laBucureşti, strada Covaci nr.15 iar la11 aprilie 1944, în urma unui colapscardiac, încetează din viaţă la Bucureştişi este înmormântat la Cimitirul Bellu.„Ion Minulescu a fost unul dinpoeţii populari, în multe înţelesuri alecuvântului, din primele patru deceniiale veacului nostru; un trubadur care,evident, nu cutreiera drumurile maricu viela atârnată de gât, nu se opreaîn locuri de adunare a oamenilor şi princastele, ca înaintaşii lui din alte vremurişi alte ţări. În mişcarea de înnoirea poeziei româneşti, Ion Minulescua jucat un rol de frunte. A fost, maiîntâi, un poet urban, o specie destulde rară în ambianţa lui literară. Acântat peisajul oraşelor, cu străzile, cuclădirile şi vehiculele lor, cu furnicarullor omenesc, cu micile şi marile lortragedii. A fost un poet al mării. Înaintede Minulescu, marea a fost puţincîntată în poezia românească.Prin Minulescu s-a produsdepăşirea cadrului cam îngust, camprovincial al poeziei din vremealui. Poetul a fost stăpânit degustul exoticului, al civilizaţiei şi almodernului.” – Tudor Vianu.Din anii de şcoală, am adunato mulţime de informaţii cu ajutorulcărora am descoperit miezul oltean alui Tudor Arghezi sau Marin Sorescu.Absolventă a unui liceu care-i poartănumele, fără a accepta vreodatăîncadrarea sa ca „poet minor”, l-amsimţit mereu aproape, considerându-l„prieten de suflet” pe Ion Minulescu.În biografia sa am găsit răspunsurila mai multe întrebări şi astfel potspune, în gura mare, că poetul nus-a simţit nicăieri mai bine decât laSlatina: nici în Bucureştiul natal, nici laPiteşti, nici la Paris, departe de graiulromânesc. Dovadă în acest sens staucâteva cuvinte rostite chiar de fiica sa,Mioara: „E foarte greu să aleg printreamintiri câteva momente din viaţatatălui meu legate de Slatina. Amînchis ochii şi m-am văzut adolescentăcu el împreună coborând şoseaua gării,străbătând oraşul ca să ajungem jos,pe malul Oltului. La timpul acestorplimbări, îmi vorbea despre vacanţeleatât de dragi lui, petrecute la bunici.Cea mai mare bucurie era aceea de aveni la Slatina ca s-o îmbrăţişeze pemama Alexandrina şi să-şi regăseascănucul din vie şi amintirile copilăriei.” Toto declaraţie a Mioarei Minulescu aveasă-mi accentueze bănuirea că Slatina eoraşul descris în „Acuarelă” una dintrefrumoasele poezii ale lui Minulescu, cucare am făcut cunoştinţă pe băncileliceului: „În oraşu-n care plouă de trei oripe săptămână/ Un bătrân şi o bătrână/Două jucării stricate/ Merg ţinându-sede mână/ Şi-n oraşu-n care plouă detrei ori pe săptămână,/ De sub vechileumbrele, ce suspină/ Şi se-ndoaie,/Umede de-atâta ploaie,/ Orăşenii petrotuare/ Par păpuşi automate, datejos din galantare…” Se pare că poeziaa avut drept rădăcini perioada scurtăcând Minulescu a locuit în casa unorbătrâni simpatici şi de credinţă. Însă,incontestabil, Slatina este oraşul pecare-l evocă poetul în poezia “În oraşulcu 300 de biserici” şi tot în gara Slatineia compus această frumoasă poezie“Nevasta şefului de gară”.Nu trebuie uitate mărturiilenegru pe alb din romanul autobiografic“Corigent la limba română”, care auca destinaţii trimiterile clare şi directeFlorina Dinula Slatina: “S-a înnoptat… Pe şoseauafierbinte încă şi plină de praf, un grupde fete se întorc din oraş cântândOlteanca din Slatina. În urma lor, altgrup de femei bătrâne grăbesc sprecasă. Bărbaţii probabil au rămas lacârciuma din curtea gării.”Astăzi, numele lui îl poartă cumândrie în văzul tuturor, un colegiunaţional, o bibliotecă şi o librărie.Legătura Minulescu – Slatinaapare într-o critică de-a mareluimaestru literar, Tudor Arghezi: “N-aşputea să ascund că Ion Minulescu măanimă şi o simpatie regională. Poetulera oltean din Slatina…”.Ion Minulescu a fost cel mai mareromân din câţi au ţinut condeiul înmână, din Slatina. El nu a murit ci estemai viu ca niciodată, trăieşte şi azi cusufletul creaţiilor sale.Bibliografie:• „Romanţe pentru mai târziu”, deIon Minulescu - Biblioteca pentru Toţi• Petre Anghel, „Ion Minulescu’,100 cei mai mari scriitori români,Editura Lider, Bucureşti, 2003Grigore Alexandrescu – lirica poetică (1810-1885) *Eugenia PascuPoezia erotică a lui Grigore Alexandrescu a fost inspirată dedurerea renunţării, din melancolia neîmplinirii şi din conştiinţa tragicăa imposibilului şi are o tonalitate elegiacă.În „Meditaţie” icoana fericirii este chiar dragostea: „Astfel un visţi-arată o fiinţă iubită”. Obiectul pasiunii sale este femeia ideală, iubita.Iubirea transfigurează cadrul natural, fiinţa iubită împrăştieasupra ambianţei propria ei aură poetică: „Eliza e viaţa ce toateînsufleţeşte”.În poezii ca „Eliza”, „Aşteptarea” poetul cântă dragosteareciproc împărtăşită. El se gândeşte cu regret la anii când, cuprinsde tristeţe şi melancolie, viaţa i se părea o povară: „În lume vedeamchinuri, pe ceruri vedeam nori / Le privesc cu Eliza: totul îmi pare, /Cerul este cu stele, câmpiile cu flori”.Alteori, („Inima mea e tristă”) în stil de romanţă, poetul cântămelancolia, durerea despărţirii sau („Te mai văzui odată”) cu fineţepsihologică. Emoţia resimţită la vederea iubitei.În poemul „De ce suspin?” se exprimă o iubire neîmpărtăşită.În „Când dar o să guşti pacea”, poetul protestează împotriva uneiiubiri pătimaşe care a pus stăpânire pe el şi care-l face să uite depatrie, de omenire.Precum poetul Ovidiu, Grigore Alexandrescu îndeamnă femeilesă iubească, atunci când sunt tinere ca în:”Prieteşugul şi amorulEmiliei”: „Până n-ajunge timpul trece / Bucură-te de natură”.Florile au rolul de a reaminti iubitei de prezenţa iubitului: „Dacădin întâmplare /vei nimeri o floare, ce poartă un scump nume, ce-i zicnu-mă-uita / Atunci, atunci gândeşte / De mine că-ţi vorbeşte (Inimamea e tristă). Iubirea e comparată cu un trandafir ( De ce suspin).Noaptea este singurul moment al împlinirii sentimentului eroticcare se consumă nu în îmbrăţişări ci în aşteptare (Aşteptarea).În Reveria poetul amintindu-şi vremea împlinirii erotice se vedeplimbându-se cu iubita „în vesela vale”, „în liniştea nopţii” valea,verdeaţa sugerând puritate iar noaptea izolare, singurătate, acordullor oglindindu-se în natură.Fericirea este spulberată de moarte. Fericirea rămâneimposibilă, ea se refuză omului. (Fericirea).Format la şcoala marilor clasici francezi şi elini, influenţele suntfoarte vizibile în versurile din tinereţe pline de adjective şi epiteteornante: „frumoasa primăvară”, „zefirii uşori”, „amara mea viaţă” şicomparaţii nobile; „Nădejdea mea din lume de moarte se precurmă /Trecu ea precum trece un fulg uşor printre nori” (Miezul nopţii). Poetula avut un simţ al limbii extrem de dezvoltat, foloseşte alexandrinulromantic (versul de 12 silabe cu trei accente ritmice). Poezia sa indicăo orientare romantică şi o direcţie clasică.____________*Note:1. D. Păcurariu: Clasicism şi romantism; Studii de literatură românămodernă, I, Ed. Albatros, Bucureşti, 1973;2. M. Anghelescu: Introducere în opera lui G.Alexandrescu, Ed.Minerva, Bucureşti, 1073,3. H. Streinu: Versificaţia modernă, Buc., EPL 1966,www.oglindaliterara.ro8631