presărat cu reuşite parţiale, ambiţii, înfrângeri, decepţii, orgolii, intrigi, tentative desinucidere etc. [4].În anul 1995, după opt ani de muncă neîntreruptă, în completă izolarefaţă decolegii săi şi păstrând o discreţie totală asupra cercetărilor sale, englezul AndrewWiles pune capăt enigmei de peste 350 de ani: Marea teoremă aluiFermatestedemonstrată! Demonstraţia dată de Wiles este, însă, accesibilă unuinumăr restrânsde specialişti; în fapt, Wiles pentru a atinge scopul a dovedit justeţea ConjecturiiTaniyama - Shimura utilizând o aparatură matematică modernă şi sofisticată: curbeeliptice, forme modulare, reprezentări Galois ş. a. [5].2. Este cunoscut faptul că inelulZ al numerelor întregi şi inelul C [X] al polinoamelorcu coeficienţi numere complexe au proprietăţi asemănătoare. De aceeaapare ca firească problemarezolvării ecuaţiilor (1) şi (2) în C [X].În privinţa ecuaţiei (1) constatăm uşor, ca şi în cazul numeric, că areoinfinitatede soluţii: ∀p, q ∈ C [X], luămx (X) =[p (X)] 2 − [q (X)] 2 , y(X) =2p (X) q (X) , z(X) =[p (X)] 2 +[q (X)] 2şi verificăm direct că tripleta(x (X) ,y(X) ,z(X)) este o soluţie a ecuaţiei (1) înC [X].Similar cu Marea teoremă a lui Fermat se formuleazăTeorema lui Fermat pentru polinoame ([3], [5]). Dacă n este un întreg,n ≥ 3, atunciecuaţia (2) nu are soluţii în C [X] cu polinoame neconstante şi relativprime.Surprinzător, spre deosebire de Marea teoremă a lui Fermat, pentru acest rezultatse cunoaşte o demonstraţie elementară şi simplă, accesibilă unui elev de liceu. Rezultatuleste cunoscut din sec. al XIX-lea şi a fost demonstrat utilizând cunoştinţe degeometrie algebrică. Demonstraţia elementară la care ne-am referit se sprijină peoteoremădedată recentă datorată matematicienilor W. Stothers (1981) şi, independent,R. C. Mason (1983), teoremă foarte importantă şi în sine. Sunt necesarecâteva (puţine!) pregătiri.Fie p ∈ C [X] un polinom neconstant având rădăcinile a 1 , a 2 , ... , a k cu ordinelede multiplicitate respective m 1 , m 2 ,... ,m k ; deci p se scrie sub formakYp (X) =α (X − a i ) mi , α ∈ C ∗ . (3)i=1Notăm gradul polinomului p şi numărul rădăcinilor sale distincte cu deg p şi respectivn 0 (p), adicădeg p = m 1 + m 2 + ···+ m k , n 0 (p) =k.Menţionăm că, dacă p, q ∈ C sunt neconstante, avemdeg (pq) =degp +degq, n 0 (pq) ≤ n 0 (p)+n 0 (q) ,cu egalitate dacă şi numai dacă p şi q sunt relativ prime.Derivata formală apolinomuluip dat de (3) estep 0 (X) =α[m 1 (X − a 1 ) m1−1 (X − a 2 ) m2 ···(X − a k ) m k+ ···++ m k (X − a 1 ) m1 ···(X − a k−1 ) m k−1(X − a k ) mk−1 ]6
şi, ca urmare, cel mai mare divizor comun al polinoamelor p şi p 0 are forma(p, p 0 )=β (X − a 1 ) m1−1 (X − a 2 ) m2−1 ···(X − a k ) mk−1 .Atuncideg (p, p 0 )=(m 1 − 1) + (m 2 − 1) + ···+(m k − 1) = deg p − n 0 (p) ,de unde obţinem relaţiadeg p =deg(p, p 0 )+n 0 (p) . (4)Teorema Mason - Stothers. Fie p, q, r ∈ C [X] neconstante şi relativ prime.Dacă are loc egalitatea p + q = r, atuncimax {deg p, deg q, deg r} ≤ n 0 (pqr) − 1. (5)Demonstraţie (datădeNoah Snyder [3], p.30). Vom începe cu douăobservaţiiutile. Mai întâi, în prezenţa condiţiei p+q = r, polinoamele p, q, r sunt relativ primedacă şi numai dacă sunt prime două câte două. Apoi, întrucât enunţul teoremei estesimetric în p, q, r (căci putem scrie egalitatea şi sub forma p + q + r = 0), nurestrângem generalitatea dacă vom presupune că polinomul r are gradul cel mairidicat. Ca urmare, inegalitatea de demonstrat se scriedeg r ≤ n 0 (pqr) − 1. (5 0 )Avemp 0 q − pq 0 = p 0 (p + q) − p (p 0 + q 0 )=p 0 r − pr 0 .Constatăm că (p, p 0 ) şi (q, q 0 ) divid membrul stâng, iar (r, r 0 ) divide membrul drept,deci şi pe cel stâng. Cum p, q, r sunt prime două câte două, urmează că produsul(p, p 0 ) · (q, q 0 ) · (r, r 0 ) divide p 0 q − pq 0 .Înconsecinţă,deg (p, p 0 )+deg(q, q 0 )+deg(r, r 0 ) ≤ deg (p 0 q − pq 0 ) ≤ deg p +degq − 1sau, datorită relaţiei (4) şi analoagelor ei,deg p − n 0 (p)+degq − n 0 (q)+degr − n 0 (r) ≤ deg p +degq − 1,decideg r ≤ n 0 (p)+n 0 (q)+n 0 (r) − 1.Cum p, q, r sunt prime două câte două, obţinem în finaldeg r ≤ n 0 (pqr) − 1,care este tocmai relaţia (5 0 ) de demonstrat.Demonstraţia Teoremei lui Fermat pentru polinoame. Presupunem căecuaţia (2) pentru n ≥ 3 ar avea o soluţie (x (X) ,y(X) ,z(X)) cu polinoame neconstanterelativ prime. Aplicăm teorema Mason - Stothers polinoamelor p(X) =[x(X)] n ,q (X) =[y (X)] n şi r (X) =[z (X)] n .Obţinemdeg [x (X)] n ≤ n 0 ([x (X)] n · [y (X)] n · [z (X)] n ) − 1saun deg x (X) ≤ n 0 (x (X) · y (X) · z (X)) − 1.7
- Page 1 and 2: Al V-lea Congres internaţionalal m
- Page 3 and 4: Observatorul din Iaşi—90deanidel
- Page 5: Marea teoremă a lui Fermat pentru
- Page 10 and 11: De la o problemă cu matrice la tra
- Page 12 and 13: T ij (a). Fie A =(a kl ) 1≤k,l≤
- Page 14 and 15: are schimbate între ele elementele
- Page 16 and 17: Trei perle ale olimpiadelor de mate
- Page 18 and 19: Atunci este clar că (n, p − 1) =
- Page 20 and 21: În legătură cuoproblemădeconcur
- Page 22 and 23: Asupra unei probleme propuse la O.
- Page 24 and 25: Asupra unei ecuaţii funcţionaleLo
- Page 26 and 27: Pentru x = y =0,obţinem f (0) = 1
- Page 28 and 29: Ca urmare, în condiţia impusă tr
- Page 30 and 31: Intersecţia celor două drepteseob
- Page 32 and 33: adică Y = X. Săobservăm în fina
- Page 34 and 35: Propoziţia 2. Fie A 1 A 2 ...A n u
- Page 36 and 37: Numărul polinoamelor ireductibile
- Page 38 and 39: Funcţiile lui Smarandache — prop
- Page 40 and 41: În legătură cuoproblemădearitme
- Page 42 and 43: funcţii f care satisfac ipotezele
- Page 44 and 45: Concurs de admitere 2003, IaşiFacu
- Page 46 and 47: 2. Aflaţi numărul termenilor raţ
- Page 48 and 49: anul în care ne aflăm mi-ar trebu
- Page 50 and 51: că p 3 = p 2 +2şi p 4 = p 2 +4. S
- Page 52 and 53: = 1 ·2n − 1+ 1 ¸(2n − 1) 2n·
- Page 54 and 55: (a + b + c) 3 − ¡ a 3 + b 3 + c
- Page 56 and 57:
Soluţie. Ecuaţia dată esteechiva
- Page 58 and 59:
Dacă facem notaţia log 2 b x = α
- Page 60 and 61:
⎛⎞⎛⎞λ 1 0 ... 0m 11 m 12 .
- Page 62 and 63:
1lentă cu − 1 ≤ y n+1 , ∀n
- Page 64 and 65:
Soluţie. Adunând cele două rela
- Page 66 and 67:
câte trei elemente din mulţime, o
- Page 68 and 69:
qOR =qd 2 − d 2 1 , OC = d 2 −
- Page 70 and 71:
comună interioară cercurilor C 1
- Page 72 and 73:
k n .Avemk 1 + k 2 + ···+ k n =3
- Page 74 and 75:
Probleme propuseClasele primareP.64
- Page 76 and 77:
VII.47. Să serezolveînZ 2 ecuaţi
- Page 78 and 79:
XI.48. Se defineşte şirul (x n )
- Page 80 and 81:
A. Nivel licealL56. Fie ABCD patrul
- Page 82 and 83:
V.37; COHAL Călin: P(48,58,60,63),
- Page 84:
POSTEUCĂ Bogdan(Şc. nr. 5, Braşo