Sanda-Maria ARDELEANU Nicoleta MOROŞAN IMAGINAIRE ...

ANNEXE H
SOUS-CORPUS AVEC DES PRECISIONS (CLARIFICATIONS)
D'ORDRE SEMANTIQUE
"…n-are cu cine discuta [Moromete], cu sensu! că nimeni nu merita să-i asculte
gîndurile" (M, I, 67)
"Că cînd am sa-ţi fac eu un raport [...], strigă Toderici, batjocorind vorbirea
celuilalt. "(M, I, 83)
"Joi după Paşti'" era o batjocură, adică niciodata. " (M, l, 169)
"N-am de gînd să înghit ceea ce nu se cuvine", însemnau de fapt cuvintele ei,"
(M, I, 202)
"...'vrînd parcă să spună că e de dorit ca acest cui să nu mai iasă niciodată de
acolo." (M, I, 226)
"După felul cum vorbise, Moromete părea sa aibă ceva nou de spus despre
Traian acela, ..:" (M, I, 230)
"Bumben ? ! se mira Moromete. Asta ce-o mai fi ? Asta însemna că Niculae sa
fie bolnav şi să stea cu şezutu1 în sus." (M, l, 290)
"- Adică vreai să spui ca nu e pe din două, din moment ce-ţi " rămîn ţie paiele !
zise Moromete". (M, I, 320)
"- Nu pot, zice. Îmi trebuiesc banii. Dacă e vorba ca te bizui pe oi, nu pot să-ţi
dau", putea să se înţeleaga din glasul său... "(M, I, 404)
"Ucebè-ul acela (Uzinele Centrale Bucure~ti) tocmai asta era [...]. La toţi li se
părea ca daca zic ucebè, în loc de măturător de stradă, pot să ascundă in acest fel
adevărul nenorocirii lor... "(M, II, 7)
“Nu neapărat era o întrebare de bine, dar nici de rău, iar spinii din ochi iî ţîşniră
din pricina precizării la care fusese silit : mama, cum întrebase el, era una, iar mama
noastră era cu totul altceva, n-o cunoscuseră niciodată…” (M, II, 18)
“Acum se înţelesese Achim spunînd mama noastră mamei lor vitrege, vorbise
deci la plural şi îi inclusese în felul ăsta pe toţi trei, adică in loc să vorbească la singular,
numai în numele lor, adică.” (M, II, 19)
“Cuvintele “mă duc la ailaltă în vale” începură să revină în gura ei încărcate de
ameninţări întunecoase (“o să vedeţi voi”), stîrnind pînă la urmă în cele două surori o
înverşunare surdă împotriva “Alboiaicei”…”(M, II, 34)
“Şi in urma acestor cuvinte care fuseseră rostite ca să înţeleagă că el îl pusese pe
Ouăbei să-I vorbească aşa poştarului…” (M, II, 74)
“Blana era de fapt un ciomag mai gros…”(M, II, 94)
“Adică cum unelte ?” (Era un cuvînt din ziare, prin care erau desemnaţi astfel
acei ţărani care continuau încă să fie în relaţii paşnice cu chiaburii, alt cuvînt
necunoscut în sat prin care erau desemnaţi cei cu stare)” (M, II, 170)
“Vroia, adică, să spună…dar nu spuse că aşa cum zicea ea…” (M, II, 170)
“Bravo, mă tilimplă, zise Isosica cu o falsă admiraţie folosind acest cuvînt cu
care se adresa el în general demult tuturor băieţilor, numai el cunoscîndu-i înţelesul…”
(M, II, 220)
“Ea întoarse capul în felul acela al ei care o făcuse pe maică-sa să-i spună că e
poancă, un cuvînt născocit de ea pentru felul cum fata ei, cind se uita undeva, nu
întorcea faţa într-acolo, şi parcă o arunca…”(M, II, 226)
58