Untitled - IPA Romania

convenţională” prin dimensiuni şi structurarea
grupurilor de infractori; ierarhie de
comandă comparabilă cu a unei armate,
planificare etc. 105 Britanicii Rowan
Basworth-Daniels, Graham Daltmarch
folosesc termeni precum „crima de antrepriză”
sau „crimă organizată” definind-o
ca fiind „comiterea planificată a unor infracţiuni
în scopul obţinerii de profit sau
control ... de două sau mai multe persoane
care operează de mai mult timp,
între care există o diviziune a muncii.” 106
Unii analişti şi experţi în materie de criminalitate
au descris un model al unei
asemenea organizaţii având în vârful piramidei
un director cu principala atribuţie
de a asigura funcţionarea grupării în sensul
„maximalizării profiturilor” 107 , un
subdirector însărcinat cu conducerea
executivă, un consilier, doi locotenenţi cu
rol de supraveghetori tehnici şi trupa
de soldaţi, „componenţii de rând ai
bandei”. Prototipul era inspirat fireşte, de
Mafia Siciliana sau Cosa Nostra.
Alţi specialişti au încercat să definească
fenomenul pornind de la grupurile
de infractori cărora le-a relevat „structurarea”
în vederea înfăptuirii activităţilor
ilegale, având ca scop final îmbogăţirea
fără limite a participanţilor. Alte definiţii
ale crimei organizate se găsesc în
acte normative interne 108 şi internaţionale
109 majoritatea raportându-se la
105
D.R. CRESSY, Furtul poporului, New York,
Harper end Row, Pistoale şi usturoi: mituri şi
realitate despre criminalitatea organizată, Latayette,
Indiana, Pradue Universsity Press, 1994; A. Dincu,
Criminologie, Ed. Universităţii Bucureşti, 1998, p.
19.
106 C.VOICU – Criminalitatea afacerilor – Bucureşti,
1997, Editura Inspectoratului General al Poliţiei, pag.
19
107 A. DINCU, Criminologie, Ed. Universităţii
Bucureşti, 1998, p. 129.
108 Codul penal italian, Codul de procedură penală al
Mexicului, L. Nr. 39 din 21 ianuarie 2003 privind
prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate,
Codul penal român din 28 iunie 2004, publicat în
Monitorul Oficial nr. 575 din 29 iunie 2004 (în
continuare C.pen.ll).
109 Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii
121
„grupuri de infractori constituite din cel
puţin trei persoane”, organizate în scopul
de a săvârşi infracţiuni grave, cu violenţă
şi pentru obţinerea de profituri cât mai
mari. Dincolo de diferenţele de formulare
a definiţiilor, specialiştii au identificat
şi puncte comune în abordarea
fenomenului criminalităţii organizate,
considerând că acesta se caracterizează
printr-un înalt grad de secretizare,
structurare şi compartimentare şi că, în
prezent, constituie o ameninţare teribilă,
care macină întregul sistem al societăţii
contemporane.
Încercând o separare sau o individualizare
a marilor corporaţii criminale, Organizaţia
Internaţională de Poliţie Criminală
- OIPC -INTERPOL a ajuns la concluzia
că acestea ar putea fi clasificate în
cinci grupe distincte:
1. Familiile mafiei, constituite pe
structuri ierarhice, norme stricte de disciplină,
cod de conduită, diversitate de activităţi
ilicite (în S.U.A., în perioada
1958-1968, existau circa 24 familii, fiecare
având de la 20 la 700 membri cu un total
cuprins între 500 şi 16.000 de persoane;
cartelurile columbiene ale drogurilor; bandele
de motociclişti).
2. Organizaţiile profesionale, specializate
pe una sau două activităţi delincvente
(laboratoare clandestine pentru fabricarea
drogurilor, traficul de maşini furate, contrabanda,
traficul de persoane, imprimeriile
clandestine de monedă falsă, jafuri, răpiri
de persoane etc.).
3. Organizaţii criminale etnice, constituite
în urma producerii unor fenomene,
procese împrejurări precum izolarea politică,
economică, închiderea graniţelor, proceduri
excesive de emigrare, disparitatea
nivelurilor de viaţă („Triadele” chineze,
„Yacuza” - grupări criminale japoneze,
„Kastafaris” - grupări jamaicane).
transnaţionale organizate, adoptată la New York la 15
noiembrie 2000, ratificată de România prin L. Nr. 565
din 16 octombrie 2002, publicată în Monitorul Oficial
nr. 813 din 8 noiembrie 2002.