Untitled - IPA Romania

5 ani lui Johann von Speyer, care a introdus
tiparul în 1469, privilegiu care îi permitea să
folosească exclusiv în scrierile pe care le
tipărea anumite caractere (forme ale
literelor) dar şi anumite forme tipografice.
Primul privilegiu în domeniul dreptului
de autor a fost acordat de Republica Veneţiană,
în 1486 pentru „Rerum venetarum
ab urbe condita opus” a lui Marcus Antonius
Coccius Sabellicus. 41
De asemenea un alt privilegiu identificat
de istorici în domeniu este cel acordat tot de
Republica Veneţiană, în anul 1494 lui
Herman Lichtenstein, pentru imprimarea
lucrării lui Vincent de Beauvais, intitulată
„Speculum historiae”. 42 Veneţia a început
să acorde în mod regulat privilegii pentru
tipărirea cărţilor. Astfel pe 3 ianuarie 1492
Petrus Franciscus de Ravenna, profesor de
drept canonic la universitatea din Padova, a
creat un sistem de antrenare a memoriei, a
cărei descriere a fost făcută în cartea intitulată
„Foenix”, în anul 1495, a fost acordat
un alt privilegiu pentru multiplicarea şi difuzarea
operelor lui Aristotel, beneficiar al
acestuia a fost Aldo Manuzio, un celebru
tipograf italian, care a utilizat pentru scriere
nişte caractere tipografice mai deosebite,
care s-au păstrat până in ziua de azi sub denumirea
de „aldine”. Pe teritoriul actual al
Italiei în afară de Republica Veneţiană, au
mai acordat, protecţie dreptului de autor şi
ducii Florenţei, dar şi clerici ai bisericii catolice,
Papa Leo al X-lea şi alţii, pentru
termene mai mici de 14 ani, şi pentru anumite
lucrări.
În Germania, primul privilegiu în domeniul
dreptului de autor, a fost acordat, în
1501, de Consiliul Aulic, unei asociaţii intitulate
Sodalitas Rhenana Celtica, pentru
publicarea unei ediţii a dramei Hroswitha of
41
Afirmaţia a fost făcută de ELIZABETH
ARMSTRONG, în eseul « Privilegiile acordate
autorilor şi editorilor în Ţările de Jos şi Franţa în
secolul al XVI-lea », pentru care a primit premiul
« GORDON DUFF PRIZE » în 1965
42 ADOLPHE BREULIER, Du droit de perpétuité de
la propriété intellectuelle, Paris, Auguste Durand
Libraire, 1855, p.25
62
Gandersheim. În 1512, a fost acordat un alt
privilegiu imperial istoricului John Stadius,
pentru tot ceea ce urma să tipărească, acesta
fiind primul monopol de acest gen, care
privea mai mult decât o singură operă individuală.
Primul privilegiu în domeniul dreptului
de autor, pe teritoriul Angliei, a fost acordat
lui Richard Pynson, tipograful regal, în anul
1518, pentru o perioadă de 2 ani. În anul
1556, Regina Maria I a Angliei a desemnat
un grup de librari şi tipografi din Londra
care erau singurii abilitaţi să tipărească şi să
comercializeze cărţi în imperiul britanic,
motivaţia fiind de natură religioasă (se încerca
prevenirea răspândirii Reformei Protestante
în imperiu).
Istoric vorbind, acordarea drepturilor de
proprietate intelectuală a însemnat de fapt,
obţinerea unor privilegii de monopol, termenul
de proprietate intelectuală nefiind
altceva decât o nuanţare a celui de privilegiu.
43
În perioada de început, operele literare
nu erau singurele care erau plagiate, istoria
oferă exemple şi în alte domenii cum sunt
pictura şi sculptura. Astfel în istoria artei se
consemnează faptul că marele Michelangelo,
însuşi în tinereţe a sculptat un „Faun”
şi un „Cupidon adormit” pe care le-a prezentat
contemporanilor săi drept opere helenistice,
susţinând în tratatul său de pictură
faptul că „nu există o copie egală în valoare
cu originalul” 44 . În ceea ce priveşte plagiatul
în domeniul artei plastice foarte multă
vreme a fost acceptat, dar odată cu debutul
secolului al XVI-lea apar primele tentative
de apărare a acestui drept împotriva acestui
gen de încălcare, materializată prin acţiunea
artistului plastic Albrecht Dürer, care cere
plata dreptului de autor pentru reproducerea
neautorizată a gravurii „Apocalipsul” şi
care a obţinut recunoaşterea dreptului de a
interzice pentru un termen de 10 ani, pe în-
43
E. PENROSE, The patent Controversy in the
nineteenth century, Jurnal of Economic History, May,
1950
44
F.ARNAU, Arta falsificatorilor – falsificatorii
artei, Ed.Meridiane, Bucuresti, 1970, p.31