Untitled - IPA Romania

sa aibă conectivitate maximă, diametru minim,
circumferinţa maximă, valori ridicate
ale coeziunii şi un nivel de articulaţie minim,
atât pentru noduri, cât şi pentru arce.
Pentru a permite o proiectare optimală a
reţelelor de calculatoare este necesar să se
ţină cont — simultan — de influenţa tuturor
acestor factori; o încercare în acest sens o
constituie introducerea indicatorului topologic
global de fiabilitate, P α (G) definit —
în funcţie de indicatorii topologici corespunzători
grafului G({a},{n}) al reţelei de
calculatoare analizate — după cum urmează:
P α (G)= [φ(G)+δ(m)+αC(G)]/[K(G+
X n (m)+X a (m)]+2a/n; α=o sau 1 (1.19)
Ţinând seama ca o reţea de calculatoare
— ca, de altfel, orice reţea de telecomunicaţii
— trebuie să asigure un anumit trafic
informaţional, se considera utilă şi folosirea
unor indicatori de fiabilitate specifici care
sa permită să se ia simultan în consideraţie
atât procesele de defectare ale echipamentelor
şi căilor de comunicaţie aferente reţelei
cit şi fenomenul congestiei traficului în
reţea.
Într-adevăr, orice reţea de comunicaţii
are o limită a traficului pe care îl poate asigura.
Principalele cauze care conduc la
congestia reţelei (o reţea se consideră congestionată,
atunci când este în starea în
care trebuie să refuze trafic din afară – din
punctul de vedere al traficului) constau în
existenţa unui exces de trafic în reţea, a
unor erori de proiectare a reţelei şi a procedurilor
de control al traficului din reţea sau
în existenţa unor puncte de gâtuire a circulaţiei
pachetelor de date prin reţea.
De aceea, pentru a asigura o modelare
fiabilistică mai completă şi a permite o
apreciere mai realistă a performanţelor diferitelor
tipuri de reţele de calculatoare este
indicată utilizarea în studiul lor a probabilităţii
de neservire a reţelei, P ns (t), indicatorul
de fiabilitate specific reţelelor de telecomunicaţii
care ţine cont simultan atât de
fiabilitatea echipamentelor reţelei, cât şi de
206
traficul informaţional asigurat de către reţea.
De asemenea, pentru determinarea disponibilităţii
unei reţele de calculatoare,
avându-se în vedere şi fenomenul de congestie,
pot fi utilizate modelări bazate pe
conceptul de disponibilitate echivalentă a
reţelei.
CONSIDERAŢII
Asigurarea unei fiabilităţi şi disponibilităţi
ridicate constituie unul dintre principalele
obiective care trebuie avute la proiectarea
reţelelor de calculatoare.
Faptul că reţelele de calculatoare constituie
o întrepătrundere între sistemele de
telecomunicaţii şi cele de calcul, implică
studii de fiabilitate complexe şi abordări
care să aibă în vedere atât problemele privind
fiabilitatea hardware-ului, cit şi pe cele
privind fiabilitatea software-ului.
De remarcat că majoritatea studiilor de
fiabilitate întâlnite în literatura de specialitate
caută să răspundă mai ales la întrebarea
cât de des se detectează (sunt indisponibile)
reţelele de calculatoare şi nu atât de ce se
defectează acestea.
Prin specificul lor, reţelele de calculatoare
trebuie incluse în categoria sistemelor
de mare răspundere funcţională. De aceea,
se consideră necesari utilizarea unor metode
care să permită o analiză aprofundată a
reţelelor di calculatoare, cum sunt metoda
analizei modurilor de defectare şi a consecinţelor
acestora, iar în cazul unor investigaţii
mai ample, a metodei arborilor de defectare
sau a diagramelor cauză-efect. Prin
utilizarea acestor metode — care pot fi
aplicate atât în cazul sistemelor hardware,
cât şi a celor software — este posibilă evidenţierea
mecanismelor de apariţie şi propagare
defectărilor (erorilor), creându-se
premizele pentru adoptarea unor măsuri corective
eficiente.
Proiectarea reţelelor de calculatoare trebuie
să aibă în vedere implementarea unei
structuri tolerante la defectări pentru aceste
sisteme. Aceasta presupune un studiu aprioric
amănunţit al cauzelor defectărilor ero-